Albin Berisha a fost unul dintre atacanții care a avut un debut fulminant la Petrolul în 2024, când a fost transferat de la FC Ballkani, din Kosovo. A marcat patru goluri în 17 meciuri și se anunța golgheterul de care echipa avea nevoie.
Din articol
După numai șase luni petrecute la Ploiești, fotbalistul kosovar și-a forțat plecarea de la echipă, refuzând să se mai antreneze. În cele din urmă, clubul l-a lăsat să plece la Hansa Rostock, o echipă care retrogradase din liga secundă germană și avea gânduri mari de revenire imediată.
Albin Berisha n-a mai dat un gol de pe 18 august 2024
Petrolul s-a ales cu 175.000 de euro de pe urma transferului, iar fotbalistul de 25 de ani a semnat cu nemții. Ce a urmat pentru el poate fi scenariu pentru film de coșmar. Aflat în vederile naționalei kosovare și considerând că din Germania prestațiile sale vor fi mai vizibile, Berisha s-a prăbușit într-o manieră înfricoșătoare.
Din august 2024, de când a plecat de la Petrolul, el a marcat un singur gol, pe 18 august 2024, la chiar primul său meci pentru Hansa. Apoi a mai prins câteva meciuri ca titular, după care a ajuns rezervă. Ulterior, Berisha a fost exilat în afara lotului, s-a accidentat, iar la începutul acestui an a fost dat afară de nemți.
Kosovarul a fost dat afară de nemți și a ajuns în Austria
Berisha și-a găsit echipă în liga a doua din Austria, semnând cu Kapfenberg, ocupanta locului 13 din 16 echipe, formație amenințată serios cu retrogradarea. Fotbalistul a jucat titular în șase meciuri, dar n-a marcat niciun gol, astfel că perioada sa de ineficacitate a atins 20 de luni, o bornă înfiorătoare pentru un atacant, care credea că va juca la naționala țării sale.
Mai mult decât atât, Albin Berisha a fost în afara lotului la ultimele două meciuri ale formației sale, semn că lucrurile nu sunt în regulă nici acolo.
Petrolul a încercat să-l readucă pe Berisha la echipă în cursul sezonului trecut, când fotbalistul a ajuns în dizgrația nemților de la Hansa. Întrucât bifase două formații într-un sezon, el nu mai avea drept de joc decât la Petrolul, dar conducătorii echipei germane au refuzat împrumutul fără pretenții financiare.
