Un incendiu izbucnit duminică, 8 martie, la hala de pește din incinta Halelor Centrale din Ploiești a fost provocat de un scurtcircuit la o vitrină frigorifică. Focul a cuprins mai multe standuri de vânzare, care au fost închise.
Celelalte spații comerciale destinate vânzării de pește și preparate din pește, care nu au fost afectate de incendiu, funcționează în regim normal.
La solicitarea Observatorului Prahovean, reprezentanții conducerii SC Hale și Piețe SA Ploiești au declarat că, pentru refacerea zonei afectate de incendiu, așteaptă de la instituțiile abilitate, respectiv Poliția și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, procesele-verbale privind incidentul.
Clădirea și bunurile fiind asigurate, societatea își va putea acoperi pagubele provocate de incendiu.
Reamintim că Halele Centrale figurează pe lista monumentelor istorice din Ploiești și că nu dețin autorizație de securitate la incendiu.
