Promovabilitatea la examenul auto în Ploiești, la ambele probe, continuă să fie la Ploiești sub procentul de 50%. În perioada ianuarie – 16 noiembrie 2025, 9532 de elevi ai școlilor de șoferi au obținut permisele de conducere pentru categoriile A, A1, A2, AM, B, B1, BE, C, C1, CE, D și tractor.
La proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere, în perioada de referință 1 ianuarie – prezent, procentul de promovabilitate este de 44.02%, în timp ce, procentul de promovabilitate la proba practică este de 44.97%.
Permisul de conducere pentru categoria B continuă să fie în topul preferințelor cursanților școlilor de șoferi. 72,57% (6 918) din numărul total de permise obținute în perioadă amintită fiind pentru această categorie.
Câți elevi au devenit șoferi la Ploiești, în perioada ianuarie-noiembrie 2025
Categoria A – 382
Categoria A1 – 135
Categoria A2 – 146
Categoria AM – 7
Categoria B – 6 918
Categoria B1 – 45
Categoria BE – 71
Categoria C – 784
Categoria C1 – 4
Categoria CE – 806
Categoria D – 230
Tractor – 4
Proba practică (traseul) este evaluat la Ploiești de 11 examinatori. Potrivit unei statistici a Prefecturii Prahova, în aceeași perioadă, procentul de promovabilitate ale acestora a variat între 35,89% și 67,87%.
