spot_img
- Publicitate -

Începe Festivalul artelor Nichita la Echinocțiu, ediția XX

Data:

Organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” – Centrul Dramatic Mythos, Festivalul artelor „Nichita la Echinocțiu”, a ajuns anul acesta la ediția a XX-a. Astfel, în perioada 21-31 martie 2025, Ploieștiul îl omagiază pe cel care a fost, și încă este în conștiința noastră, marele poet Nichita Stănescu.

- Publicitate -

Despre Nichita Stănescu se pot scrie pagini întregi. Geniul său nu poate fi cuprins sau descris în cuvinte, iar festivalul anual, care îi este dedicat, este doar un mic omagiu, închinat lui, în orașul său natal.

I-am spus Emei, vreau să fac douăzeci de ediții, și apoi mai vedem”, povestește Mihai Vasile, cel care a pus bazele Teatrului Equinox și, mai apoi, ale Centrului Dramatic Mythos, atunci când l-am întrebat despre noua ediție a festivalului, de care se îngrijește an de an. Festivalul a ajuns acum, în 2025, la cea de-a douăzecea ediție și sperăm să continue ca și până acum.

Și anul acesta, ca în fiecare an, organizatorii, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, au pregătit un program care se întinde pe 10 zile și care cuprinde activități diverse, la care oricine interesat poate participa. Evenimentele reunesc artiști și simpli ploieșteni care încearcă, prin activitățile propuse, să se apropie de marele poet Nichita Stănescu și, totodată, să trezească în sufletul și conștiința participanților dragostea pentru cultură și pentru artă.

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar care rămân în suflet pentru totdeauna. Unul dintre ele, Teșila, locul unde liniștea munților, te...
- Publicitate -

Programul festivalului este divers și reunește oameni pe care îi leagă pasiuni pentru arte, cultură și, în general, pentru activități dincolo de cotidian.

Festivalul se adresează însă tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, care au acces gratuit la toate manifestările și primesc, tot gratuit, publicațiile care se lansează în cadrul festivalului.

Înscrierea pentru doritori este gratuită, ei putându-se adresa Centrului Județean de Cultură Prahova, la etajul 2 al Palatului Culturii Ploiești. Fișa de înscriere pentru participare, se găsește la secretariatul instituției.

- Publicitate -

Programul Festivalului Artelor „Nichita la Echinocțiu”, Ediția XX. 21 – 31 martie 2025

Vineri, 21 martie

  • Ora 17:00. Deschiderea festivalului. 20 de ani de la prima ediție.
  • NECUVINTELE. Vernisajul expoziției retrospective de pictură Mihai Vasile.
  • Proiecția filmului documentar DINCOLO DE ZID.

Sâmbătă, 22 martie

  • Ora 10:00. Atelierul CORPUL – MEDIU AL CREAȚIEI, susținut de coregrafa Anca Stoica.
  • Ora 17:00. Proiecția filmului artistic MĂREȚIA FRIGULUI, după spectacolul de teatru cu același titlu de Nichita Stănescu. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos. Scenariul și regia – Mihai Vasile.

Duminică, 23 martie

  • Ora 11:00. Atelierul literar POVESTEA DIN FOTOGRAFIE. Atelier bazat pe eseurile fotografice reunite sub titlul „Nichitiana” ale membrilor Clubului de arte vizuale Orion.

Luni, 24 martie

  • Ora 10:00. Atelierul de teatru (1), susținut de regizorul Mihai Vasile.
  • Ora 17:00. Conferință despre Proiectul „Teatrul mitologiei românești”, susținută de regizorul Mihai Vasile.
  • Proiecția filmului documentar URME ÎN SPAȚIUL GOL.

Marți, 25 martie

  • Ora 10:00. Atelierul de artă fotografică, susținut de artistul vizual Mihai Gheorghe.
  • Ora 17:00. LECȚIA DESPRE DIAPORAMĂ. FENOMENUL „GURA HUMORULUI”.
  • Colocviu la care participă Vali Craina, artist vizual, Cătălin Apostol, regizor de film, Mihai Vasile, regizor.
  • Participă cu diaporame artiștii vizuali Vali Craina, Florin Andreescu, Peter Mercea.

Miercuri, 26 martie

  • Ora 10:00. Atelierul de teatru (2), susținut de regizorul Mihai Vasile.
  • Ora 17:00. GALA TÂNĂRULUI ACTOR. Participă elevi și absolvenți ai cursurilor de actorie ale Școlii de Arte Ploiești, cât și stagiari ai Centrului Dramatic Mythos.

Joi, 27 martie

  • Ora 10:00. Atelierul „GÂNDIRE VIZUALĂ” – FILOSOFIE PRIN IMAGINE ȘI MIȘCARE, susținut de lector univ. dr. Dragoș Grigorescu.
  • Ora 17:00. Ziua mondială a teatrului. Citirea mesajului anual trimis întregii lumi de către Institutul Internațional de Teatru.
  • Premiera spectacolului de teatru INTOLERANȚĂ. Patru piese de Dumitru Solomon. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos. Regia Mihai Vasile.

Vineri, 28 martie

  • Ora 10:00. Atelierul de scriere creativă, susținut de scriitoarea Andra Samson.
  • Ora 17:00. O temă în dezbatere. POLISEMIA ARTEI.
  • Proiecție de filme scurte, realizate pe această temă de regizorul Mihai Vasile.

Sâmbătă, 29 martie

  • Ora 10:00. Atelierul de jurnalism, susținut de ziarista Corina Matei.
  • Ora 17:00. ESTE O ÎNTÂMPLARE A FIINȚEI… Gala actorilor Centrului Dramatic Mythos.

Duminică, 30 martie

  • Ora 11:00. NICHITIANA. Atelierul de semne, susținut de Mihai Vasile.

Luni, 31 martie

  • Ora 17:00. Închiderea oficială a atelierelor Universității Libere NICHITA STĂNESCU. Decernarea diplomelor – atestat de stagiu.
  • Proiecția filmului ANTRENORUL DE ÎNGERI, după spectacolul cu același titlu de Nichita Stănescu. Interpretează actorii Centrului Dramatic Mythos. Scenariul și regia – Mihai Vasile.

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” – Consiliul Județean Prahova organizează în perioada 21-31 martie 2025, ediţia 20 a Festivalului artelor NICHITA LA ECHINOCŢIU, ediție aniversară.

Ca şi la ediţiile precedente, Centrul Dramatic Mythos propune un program consistent, onorat de prezența unor personalități ale culturii și artei românești, un program în care spectacolele, expozițiile, atelierele de creație, proiecţiile de film etc., au rolul de a apropia tânăra generație de valori ale spiritualității românești.

Toate acestea se desfășoară sub patronajul spiritual al marelui poet Nichita Stănescu, pentru publicul ploieștean și nu numai”, au transmis reprezentanții Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”.

- Publicitate -

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a anunțat, joi seară, printr-un comunicat, că a declarat recurs împotriva deciziei judecătorului Alexandru Vasile, de...

Scurt istoric al festivalului:

Am fost absolut liber şi egal

atunci cînd am înţeles

că ideea de frumos nu-mi aparţine mie,

- Publicitate -

ci ne aparţine tuturora…

Nichita Stănescu

Festivalul artelor „Nichita la echinocțiu” este continuatorul într-un fel mai nou, mai diversificat, mai modern, a manifestării culturale „Zilele poeziei românești” care a fost înființată ca un omagiu, de un grup de intelectuali, la un an de la moartea poetului (decembrie 1984).

- Publicitate -

Festivalul artelor „Nichita la echinocțiu” a fost organizat în cadrul Centrului Județean de Cultură Prahova, la inițiativa Teatrului EQUINOX, de prof. Mihai Vasile – regizor, care a înfiinţat acest teatru la data 21 septembrie 1980. Acest teatru s-a dorit a fi un spaţiu de interferenţă a artelor şi o şcoală artistică de avangardă, reușind ca timp de peste trei decenii să fie cel mai animat centru cultural al municipiului Ploieşti.

Cu proiectele sale artistice, culturale şi educaţionale, Teatrul Equinox, prin membrii acestuia, şi-a propus în primul rând să creeze o relaţie mai strânsă şi mai adevărată între opera de artă şi receptorul ei. Spectacolele de teatru, de teatru de gest, de dans, expozițiile de artă plastică și fotografică, concertele şi galele de film – creaţie a tinerilor artişti sau a absolvenților Școlii Populare de Arte Ploiești, atelierele de creaţie şi interpretare, colocviile şi dezbaterile pe diverse teme din domenii artistice, sociale şi educaţionale, au atras de-a lungul anilor un număr impresionant de tineri, dar şi personalităţi importante din lumea artistică.

Citește și: Parabola Flautului la Centrul Dramatic Mythos – povestea unei aventuri fabuloase marca Mihai Vasile

Astfel, având o vastă experiență în organizarea diferitelor manifestări cultural-artistice, domnul Mihai Vasile directorul onorific al Teatrului Equinox, s-a ocupat din anul 2006 cu organizarea acestui festival până în anul 2013, când Teatrul Equinox s-a transformat în CENTRUL DRAMATIC MYTHOS, astfel că ultimele ediții, începând cu anul 2014, au fost organizate de acesta, în cadrul programelor culturale ale Centrului Județean de Cultură Prahova, devenit la data de 1 decembrie 2023, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”.

- Publicitate -

Festivalul se dorește a fi unul dinamic, făcut de tineri pentru tineri, așa cum i-ar fi plăcut poetului, cu unsprezece zile de spectacole, conferințe, ateliere, recitaluri, colocvii, proiecții de filme etc.

La atelierele din cadrul festivalului se înscriu în medie 40 de tineri din orașul Ploiești și județul Prahova, care sub tutela spirituală a poetului Nichita Stănescu au prilejul să participe la toate aceste manifestări cultural-artistice.

Festivalul se adresează însă tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, care au acces gratuit la toate manifestările și primesc, tot gratuit, publicațiile care se lansează în cadrul festivalului.

- Publicitate -

afis nichita la echinoctiu

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...

DR. Mihai Băican, terapie cu efecte imediate împotriva colesterolului

Licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila,...

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

„Am intrat în cuibul cu viespi”. Demisie la Muzeul B.P. Hasdeu

După ce a condus Muzeul „B.P.Hasdeu” din Câmpina timp...
- Publicitate -

Cum arată parcurile din Bariera București [FOTO]

Observatorul Prahovean a dat startul unei campanii prin care...

Tăieri ilegale de arbori. Percheziții în Prahova

Polițiștii prahoveni au descins astăzi la șapte adrese din...

De la ce distanță îi surprinde pe șoferi radarul fix

De la începutul lunii martie, în Prahova a fost...

VIDEO – Momentul accidentului de tren din Bușteni

Un accident s-a produs miercuri seara pe o trecere...