115 copii cu nevoi speciale, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Vălenii de Munte au rămas fără cantina unde aveau posibilitatea să mânânce pe perioada zilei. Situația este una destul de neplăcută, dat fiind faptul că vorbim despre elevi cu tulburări grave și foarte grave de comportament, care nu se pot controla, mulți dintre ei, atunci când vorbim despre o nevoie primară, cum este cea de hrană.
„Băiatul meu suferă de TSA (tulburare de spectru autist). Îi pun zilnic pachețel cu mâncare, dat fiind faptul că stă la școală de la ora 8.00 la 15.30. Are, însă, nevoie de o masă caldă fiindcă afecțiunea îl face să reacționeze. În plus, nu mănâncă orice, la prânz are nevoie obligatoriu de hrană caldă, o ciorbă.
Nu mai zic de faptul că sunt alți copii care nu au mîncare la ei și atunci clasa riscă să se transforme în câmp de luptă. Își fură mâncarea unii altora… Să nu uităm că este o școală cu nevoi speciale, iar cei care vin aici sunt cu probleme. Ne batem joc de copiii speciali”, ne-a povestit mămica unuia dintre copiii care învață aici.
Citește și: Singurul centru pentru copiii cu nevoi speciale din mediul rural din Prahova va fi reabilitat
De acord cu ea sunt și alți părinți, aflați în aceeași situație. Ai lor copii cu probleme nu mai au acces la cantina Centrului de Servicii Comunitare „Sfânta Maria”, destinată acum persoanelor adulte cu dizabilități.
Directoarea școlii, Iuliana Lixandru, spune că a formulat multe sesizări către DGASPC Prahova în vederea găsirii unei soluții.
„Nu avem ce să le facem acestor copii. De catering ne-am descurca cu firme locale, dar am pierdut spațiul, sala de mese pe care o foloseam și care acum este utilizată de persoane adulte cu dizabilități. Reconfigurare de sistem. Acesta a fost răspunsul sec pe care l-am primit de la DGASPC Prahova”, a precizat Lixandru.
Protecția Copilului susține că, la nivel de instituție, s-a realizat un proces complex care a vizat restructurarea și reorganizarea atât a centrelor rezidențiale pentru protecția copiilor, cât și a centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte.
Citește și: Un ploieștean acuză Protecția Copilului Prahova că refuză abuziv eliberarea certificatului de handicap grav pentru fiul său de 7 ani bolnav de cancer. Reacția instituției
„Urmare a reevaluării măsurilor de protecție și identificării unor alternative de protecție și de integrare socio-profesională adecvate nevoilor beneficiarilor serviciilor sociale rezidențiale din Cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Sf. Maria” Vălenii de Munte, prin hotărâri ale Consiliului Județean Prahova s-a aprobat închiderea serviciilor sociale rezidențiale destinate copiilor, care funcționau în cadrul Complexului de Servicii Comunitare ‘SF. Maria” Vălenii de Munte.
Prin hotărâre a CJ s-a aprobat înființarea Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte Cu Dizabilități „Vălenii de Munte” în cadrul Complexului de Servicii -Comunitare „Sf. Maria”, Vălenii de Munte.
DGASPC Prahova a informat, prin adresă, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vălenii de Munte cu privire la reorganizarea Serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Sf. Maria” Vălenii de Munte, astfel încât instituția respectivă în a cărei competență intră acordarea mesei pentru elevii externi să aibă În vedere identificarea soluțiilor viitoare”, au precizat reprezentanții Protecției Copilului.
