Legea permite comisarilor Gărzii de Mediu să aplice amenzi uriașe pentru aruncarea ilegală a gunoiului și chiar să confiște mașinile folosite pentru astfel de fapte. În alte județe, precum Bihorul, legea chiar se aplică (VIDEO la finalul textului), spre deosebire de Prahova unde se practică doar ”ridicatul din umeri”!
Cel mai recent exemplu vine de la Garda de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, care, luna trecută, a amendat patru persoane surprinse în timp ce aruncau gunoaie pe marginea drumurilor județene. Acestea au fost sancționate cu 70.000 de lei, iar un șofer a rămas și fără mașină, aceasta fiind confiscată! (VIDEO la finalul textului)
Acest lucru a fost posibil datorită camerelor mobile de supraveghere achiziționate de Consiliul Județean Bihor și puse la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și a Gărzii de Mediu. Acestea permit identificarea persoanelor și a autovehiculelor, inclusiv pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile.
Totodată, au mai fost montate în Bihor alte nouă camere de supraveghere video în cinci parcări unde se aruncă cel mai frecvent deșeuri.
”Aceste acțiuni au caracter permanent, dispozitivele fiind amplasate aleatoriu în parcări de pe drumurile județene, fie la sesizarea autorităților locale, fie în urma observațiilor agenților de poliție din teren. În acest mod se dorește descurajarea persoanelor care depozitează ilegal deșeuri și, implicit, menținerea curățeniei în județul Bihor” se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Bihor.
În Prahova, în special la Ploiești, nu se poate!
Aceeași lege care sancționează depozitarea ilegală a deșeurilor nu se aplică și în Prahova, în special la Ploiești unde există încă ”punctele negre”.
Cel mai bun exemplu este Drumul Serii din Bereasca, o zonă transformată permanent într-un focar de infecție.
Detalii aici: „O sa ajungă să se urce gunoaiele pe casele noastre. Vecinul și-a vândut casa din cauza asta”. Reacția Primăriei Ploiești la mizeria din Bereasca
Primarul Andrei Volosevici s-a plâns de numărate ori de lipsa de acțiune a Gărzii de Mediu Prahova în ceea ce privește sancționarea celor care aruncă gunoiul pe domeniul public. El a acuzat comisarii că nu au răspuns solicitării de însoțire a echipelor de poliție locală în timpul controalelor pentru sancționarea drastică a persoanelor surprinse în flagrant, inclusiv confiscarea mijloacelor de transport folosite la comiterea faptelor.
În ceea ce privește Consiliul Județean Prahova, actuala conducere ar putea lua exemplul instituției similare din Bihor și să instaleze camere video fixe și mobile în zonele unde se aruncă frecvent deșeuri.
În baza imaginilor surprinse de camere, polițiștii pot identifica proprietarii mașinilor, iar comisarii gărzii de mediu le pot confisca. Atât e de simplu, însă nu se vrea! De ce?
VIDEO
