- Publicitate -

Ce sunt, cum arată și cât costă măștile FFP 2 care devin obligatorii în România din 8 ianuarie, alături de cele chirurgicale

CNSU a adoptat astăzi o hotărâre privind prelungirea stării de alertă și o serie de măsuri care vor intra în vigoare pe 8 ianuarie.

Cea mai importantă decizie este reintroducerea obligativității de a purta măști de protecție în spațiile publice închise, dar și deschise (stradă).

- Publicitate -

De data aceasta, vor fi permise numai măștile chirurgicale și cele FFP2, speciale, considerate ca având o protecție mai mare. Acestea sunt mai scumpe decât cele chirurgicale ”clasice”, prețul variind între 2,5 și 5 lei/bucată.

Atenție, măștile simple, textile, NU mai sunt permise!

- Publicitate -

Citește și E oficial: Din 8 ianuarie măștile de protecție redevin obligatorii pe stradă. Care sunt excepțiile – Document

Potrivit OMS, măștile FFP2 oferă un nivel mediu spre ridicat de filtrare, anume minim 94% din aerosoli, cu un prag de scăpare maximă de 8%.

Acestea se utilizează preponderent în construcții, agricultură (unde se lucrează cu materiale cu un nivel ridicat de pericol în caz de inhalare), respectiv de cadre medicale în protecția împotriva virusurilor.

- Publicitate -

Citește și Cât timp ne protejează măștile, în funcție de tip și de timpul de contact cu o persoană infectată

Măștile FFP 2 sunt mai groase decât cele chirurgicale, din cauza filtrelor multiple, iar unele modele pot avea și o supapă, caz în care prețul crește până la 6-7 lei/bucată.

În cazul epidemiei de Coronavirus, organizațiile mondiale de sănătate WHO (World Health Organisation), CDC (Centers for Disease Control and Prevention) si ECDC (European Center for Disease Prevention and Control), recomandă utilizare de măști de protecție FFP2 sau N95 (in caz de CDC – fiind standardul American) pentru toate cadrele medicale.

- Publicitate -

Doar în anumite cazuri în care nivelul de infecție este foarte mare, iar medicul petrece mult timp în acel mediu (sau dacă există disponibilitate), se recomandă utilizarea de FFP3.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

  1. Da statul gratis maștile? Nu.Atunci?Nu se mai fac bani din maștile care au fost pana acum?Gunoaie politice, asta este politicul din țara noastră.

  2. DNA ar trebui sa se autosesizeze.Spaga ajunge la cei care au venit cu propunerea „obligatorie” .Autoritatile de la noi sunt o sleahta de incompetenti.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -