- Publicitate -

Accident pe DN1, la Bănești, provocat de un șofer cu alcoolemie 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat

Accidentul s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 09.00, în zona localității prahovene Bănești, Pe DN1. Autorul accidentului era în stare de ebrietate.

Conform IPJ Prahova, din primele verificări ale polițiștilor a reieșit că un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1, în afara localității Bănești, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 55 de ani.

În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 55 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto de 37 de ani și negativ în cazul celui de 55 de ani.

Polițiștii rutieri continuă cercetările, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi