- Publicitate -

Se impune reținerea, apoi arestarea preventivă pentru un șofer prins la volan fără permis, de patru ori în mai puțin de un an?

Un autovehicul este o armă, mai ales atunci când este condus de o persoană iresponsabilă, care nu deține acest drept. Cum de nu este considerat un pericol social, un individ care a fost prins conducând fără drept un autovehicul pe drumurile publice, de patru ori în mai puțin de un an.

- Publicitate -

Pornim discuția de la un caz real, având ca sursă IPJ Prahova:

”Pe data de 9 ianuarie 2022, în jurul orei 11:00, polițiștii Biroului Rutier Ploiești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Blejoi au oprit pentru control un autoturism, care a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 95km/h.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 52 de ani din municipiul Sibiu, iar în urma verificărilor în bazele de date a rezultat faptul că acesta figurează cu următoarele mențiuni: la datele de 23 martie 2021, 30 martie 2021 și 6 mai 2021 i-au fost întocmite dosare penale pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea acest drept.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia i s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.”

Citește continuarea pe www.icars.ro  click AICI.

sursa foto Poliția Română (imagine cu caracter ilustrativ)

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

4 COMENTARII

  1. Normal, si pe langa masura propusa ar mai fi de bun augur si suspendarea dreptului de a da examenul pentru obtinerea permisului…
    Asa cum a mers atatia km fara a respecta legea, asa va putea de acum in colo sa mearga in continuare ca si pasager…

  2. Asta cu dosar penal e o gluma. Arest 60-90 de zile iar masina confiscata de stat si distrusa la remat. In 6 luni o sa se circule ca in Elvetia. (Punct)
    P.S. Nu se vrea la nivel de decidenti (politic). Cei care incalca regulile sunt exact cei care legifereaza, toti sunt niste infractori !

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Bărbat de 35 de ani, din Secăria, dat dispărut

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Secăria, a fost dat dispărut astăzi de către mama lui, după ce acesta a plecat de...

Cei trei tineri din Ploiești acuzați de tâlhărie au fost arestați preventiv

Cei trei tineri din Ploiești acuzați de tâlhărie calificată, după ce i-au luat unui tânăr o sumă de bani, prin acte de violență, au...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Programul meciurilor naționalei României de fotbal la Campionatul European din 2024

Sâmbătă seara, tricolorii și-au aflat aproape toți adversarii pe care îi vor înfrunta la Campionatul European de anul viitor, mai puțin o echipă care...

Alexandru Rafila: ”Pentru prima dată, pacienții cu boli cronice din România beneficiază de vaccinare gratuită”

Guvernul a aprobat inițiativa ministrului Sănătăţii de compensare integrală a vaccinurilor necesare pacienţilor cu boli cronice. Alexandru Rafila: „Pentru prima dată, pacienţii cu boli cronice...

Un tânăr de 20 de ani a fost înjunghiat în abdomen, pe patinoarul din parcarea unui centru comercial din sudul Ploieștiului. Autorul a fugit

Incidentul s-a produs sâmbătă seara, în zona parcării centrului comercial Prahova Value Centre, în apropierea zonei de agrement pentru copii, loc în care este...

S-a tras la sorți pentru Campionatul European de Fotbal 2024. Am avut, din nou, noroc!

În această seară, sorții par să fi fost favorabili naționalei României, care putea să aibă adversari mult mai puternici în grupă. Este adevărat că...

Expiră termenul de prelungire pentru polițele RCA Euroins. Ce au de făcut cei 840.000 de români, posesori ai acestor polițe

Ultima zi de valabilitate pentru polițele RCA emise de Euroins este 7 decembrie 2023. Cu o săptămână înainte de această dată, peste 840 de...
Emisiuni
- Publicitate -

MAE: Atenționare de călătorie în Germania. 100 de români care urmau să zboare cu Lufthansa au rămas blocați pe aeroport

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în landul german Bavaria că, din cauza ninsorilor abundente din...

VIDEO – Accidentul cu trei autovehicule de pe DN1 – Predeal a fost surprins de o cameră de bord. Șoferul unui SUV a intrat...

Sâmbătă după amiază, un accident produs pe DN1, zona Predeal, a dus la blocarea completă a traficului rutier pentru aproape o oră. Accidentul în care...

MAE – Un ostatic cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, a decedat în Fâşia Gaza

Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă sâmbătă MAE. ”În continuarea...

Naționala de fotbal a României își va afla în această seară adversarii de la Campionatul European

După o campanie mai puțin convingătoare și o calificare în care puțini mai speram, deși România a jucat în poate cea mai ușoară grupă,...

Prahovean reținut de polițiști. Conducea cu permisul suspendat și cu 0,8 alcoolemie. Nu a fost singurul șofer depistat sub influența alcoolului

Sărbătoarea națională a fost prilej de petrecere pentru mulți românii. Unii ”au uitat” că nu au voie să conducă sub influența alcoolului, mizând și...
Emisiuni
- Publicitate -