Drumul urmează să fie asfaltat pe o porțiune de 1,8 kilometri și ar urma să facă legătura între două cartiere ale orașului Urlați.
„ În prezent suntem în faza de licitație. Vorbim de un de exploatare agricolă, prin care se realizează legătura între cartierele Schiau și Valea Pietrei. Până acum locuitorii din cartierul Schiau ocoleau aproape 10 kilometri pentru a ajunge acasă, pe ruta Valea Călugărească, Albești. Valoarea proiectului este estimată la circa 250.000 de euro. Mai avem un cartier, Valea Mieilor unde se ajunge tot prin Albești”, a declarat primarul orașului Urlați, Marian Machițescu. Termenul de finalizare al drumului este 31 septembrie.