O nouă problemă de infrastructură semnalată de cititorii Observatorului Prahovean: în zona Gării de Sud din Ploiești, acolo unde tramvaiele își fac ieșirea pe carosabil, o gură de canal s-a scufundat cu aproximativ 20 de centimetri, reprezentând un pericol serios pentru mașinile care circulă prin zonă.
Cititorul care a transmis sesizarea către redacție indică drept cauză probabilă traficul intens de autobuze interurbane care intră în spatele stației TCE, supunând carosabilul unor solicitări repetate și grele.
Imaginile transmise, surprinse în cursul serii de marți, 5 mai 2026, arată amploarea deformării și poziționarea acesteia într-un punct cu vizibilitate redusă pentru șoferi.
Deși problema este vizibilă și semnalată de oamenii care trec zilnic pe acolo, nicio intervenție de asfaltare nu a fost anunțată până în prezent, în intersecția de la Gara de Sud.
Groapa care s-a format reprezintă un real pericol pentru șoferii care trec prin zonă. „O gardă mai joasă la sol și, gata, ești bun de plată”, comentează un ploieștean, în timp ce ocolește, atât cât poate, groapa formată.
