Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (independent), s-a întâlnit, duminică, cu mai mulți locuitori din Cartierul Bariera București. Tema discuțiilor a vizat cele două proiecte blocate în Consiliul Local: regenerarea lizierei de la UPG și achiziționarea a 20 de tramvaie noi. „Oamenii au pus întrebări, m-au ascultat, i-am ascultat… E clar că majoritatea dintre ei, dacă nu cumva toți, își doresc aceste investiții”, a fost concluzia primarului la finalul discuțiilor.
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, și-a dat, duminică, de la ora 17.30, întâlnire cu locuitorii din Bariera București, discuțiile vizând proiectul de regenerare urbană a lizierei de la UPG, dar și cel referitor la achiziționarea a 20 tramvaie noi. (Detalii AICI)
La discuții au venit și câțiva consilieri de la PSD și AUR, însă cei veniți la discuție cu primarul Polițeanu au vrut să asculte varianta edilului legată de proiecte.
„Important nu este circul consilierilor, importantă este vocea ploieștenilor. Oamenii au pus întrebări, m-au ascultat, i-am ascultat. E clar că majoritatea dintre ei, dacă nu cumva toți, își doresc aceste investiții.
În primul rând am vorbit de proiectul de creare a unui parc pe liziera de vis-a-vis de UPG și toată lumea din acest cartier își dorește ca acest proiect să devină realitate pentru că există o criză a spațiilor verzi, a parcurilor în Bariera București, a locurilor de joacă. Reacția lor la psudo-argumentele PSD a fost tranșantă (…)”, a susținut Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.
Discuțiile din cartier au inclus și alte teme, inclusiv proiectul privind achiziția a 20 de tramvaie noi, proiect care nu a intrat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești de la finele lunii august.
„Am vorbit de tramvaie, am vorbit de proiectul care este în evaluare tehnică de construcție a unei baze sportive la Liceul de Chimie Lazăr Edeleanu, care, cel puțin la acest moment nu are probleme în Consiliul Local și am răspuns tuturor întrebărilor”, a susținut edilul.
Petiție online pentru proiectele blocate în Consiliul Local
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (independent) a lansat, sâmbătă, o petiție online, după ce proiectele privind achiziția de tramvaie și regenerarea urbană au fost blocate de consilierii PSD și PNL. (Detalii AICI).
„Continuăm să strângem semnăturile. Până acum, în 24 de ore, au semnat peste 6.000 de oameni.
Probabil s-a ajuns la 7.000 de oameni. Sunt 7.000 de ploieșteni care le spun răspicat consilierilor PSD și PNL să voteze proiectele propuse de mine, pentru că sunt proiecte în interesul Ploieștiului. Marți, PSD a propus o dezbatere, a grupurilor politice. Evident o să fiu acolo, fără nicio problemă.
Miercuri este ședință de Consiliu Local și o să pun pe masa consilierilor vocea Ploieștiului, vocea cetățenilor care au semnat și au trimis și mail-uri.
Cred că sunt sute, poate mii de mail-uri care au fost trimise consilierilor locali. Eu sper să, iertați-mă să le vină mintea la cap pentru că deciziile pe care le-au luat, de blocare a acestor proiecte, sunt decizii pur politice, sunt decizii împotriva primarului. Pentru că asta înțeleg ei prin politică.
Deciziile împotriva primarului în acest caz, a unor proiecte propuse de primar, sunt decizii împotriva Ploieștiului și împotriva ploieștenilor. Să fie clar lucrul ăsta. 15 ani, cel puțin, Ploieștiul a fost blocat tocmai de astfel de decizii iresponsabile, iraționale, bazate doar pe interese politice, meschine ”, a susținut Polițeanu, care intenționează să prezinte petițiile în Consiliul Local Ploiești.

Deci papitoiul a tras concluzia care ii convine.
” La discuții au venit și câțiva consilieri de la PSD și AUR….. ” . Pacat ca locuitorii din bariera Bucuresti, nu au dorit sa afle si varianta consilierilor privind aceste „proiecte”. E bine sa asculti din toate directiile si sa iti faci propria parere. De exemplu, eu sunt sceptic ca aceste „proiecte” sunt blocate ( daca asa o fi ) pe motive politice, asa cum sustine edilul.
Pe unde trece tramvaiul prin bariera bucuresti de a ascultat doar parerile oamenilor de acolo?
Bataie de joc ,primăria este datoare vândută si el vrea sa împrumute atâția bani cu dobanda îl loc sa ia 3-4 milioane euro si sa cumpere troleibuze sau autobuze electrice sau hibrid si astfel se economisesc foarte multi bani pe care au unde sa ii investească ,traficul se va fluidiza foarte mult, se pot face si piste ptr biciclete.,etc
Omul ăsta s-a dus cu capul???
Probabil de aceea pun contre consilierii.
Ce legătură au tramvaiele cu inepția de a începe un nou proiect când multe, multe altele nici nu sunt începute sau terminate.
Nu pot crede „că majoritatea” dorește lizieră și nu punerea în funcțiune a pasajelor subterane sau tramvaie noi, sau legătura Sud-Vest, ce îi ajută și pe cei din Bariera București și ei să vizeze la o lizieră.