Numărul de consilieri la cabinetele primarilor și președintelui Consiliului Județean va fi redus în funcție de populația localității. Măsura face parte din seria măsurilor de reducere a cheltuielilor administrațiilor locale
Proiectul de lege aflat în dezbatere publică privind măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale vine la pachet cu reducerea numărului de posturi la cabinetele primarilor.
La Primăria Ploiești, de exemplu, numărul maxim de posturi de consilier la cabinetul primarului era cinci, iar prin aprobarea proiectului ar urma să fie de patru.
Există însă cazuri în Prahova, unde o astfel de reglementare nu are niciun efect, prin simplu fapt că nu sunt ocupate astfel de posturi.
De exemplu, la Primăria Jugureni nu există viceprimar și prin urmare nu există nici consilier la cabinetul viceprimarului.
Posturi mai puține la cabinetele primarilor
Pachetul de măsuri privind reducerea numărul de posturi la cabinetele primarilor.
– 4 posturi pentru cabinetul preşedintelui consiliului judeţean şi primarilor unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale cu o populație peste 100.000 de locuitori;
– 3 posturi pentru cabinetul primarilor de comună, oraș sau municipiu cu o populație între 30.000 – 100.000 de locuitori, precum și pentru cancelaria prefectului.
– 2 posturi pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu populație între 10.000 – 30.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 30.000 – 100.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație de peste 100.000 de locuitori, viceprimarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, viceprimarilor generali ai municipiului București și vicepreşedinţilor consiliilor judeţene;
– 1 post pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație mai mică de 10.000 de locuitori și viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 10.000 – 30.000 de locuitori.”
