spot_img
- Publicitate -

Spectacol, de 8 Martie, la Târgul de Mărțișoare din centrul Ploieștiului

Data:

Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită în fiecare an pe 8 Martie, va fi marcată și la Ploiești. Mii de baloane colorate în roșu și alb, dar și un spectacol artistic sunt două dintre surprizele pregătite de Servicii Gospodărire Urbană (SGU)  și Filarmonica „Paul Constantinescu din Ploiești, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.

- Publicitate -

Servicii Gospodărire Urbană (SGU Ploiești) și Filarmonica Paul Constantinescu Ploiești au pregătit o surpriză în cadrul unui eveniment care va avea loc vineri, 8 Martie, la Târgul de Mărțișoare de lângă Parcul Nichita Stănescu.

Cei care trec prin zonă pot lăsa, potrivit SGU Ploiești, mesaje de apreciere pentru persoana iubită, mesaje care vor fi afișate pe un panou destinat acestui scop.

În cadrul evenimentului, vor fi lansate 2024 de baloane, colorate în roșu și alb, simbolizând mărțișorul, și va fi organizat un spectacol artistic cu aceeași semnificație”, a anunțat SGU Ploiești.

- Publicitate -

Evenimentul are loc, vineri, începând cu ora 16.00, la Târgul de Mărțișoare organizat, în acest an, în zona pietonală de lângă Parcul Nichita Stănescu din Ploiești.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Topul școlilor de șoferi din Prahova în funcție de elevii admiși

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), din...

Artown, muralele ediţiilor doi şi trei din Ploieşti Vest

Festivalul de artă murală Artown, care a avut deja...

Harta blocurilor ANL din Prahova. Unde sunt cele mai multe

Înființată pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național,...

Fosta Uzină 1 Mai din Ploiești, groapă ilegală de gunoi VIDEO

Din fosta Uzină 1 Mai din Ploiești nu au...

Ghetoul din Ploiești. Locul unde sunt abandonați copii și părinți

În ianuarie 2024, administrația condusă de fostul primar Andrei...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Știre falsă, propagată online: SUA ar fi pregătit o listă cu oficiali români de sancționat

Autoritățile americane sunt nevoite să intervină pentru a demonta...

Topul școlilor de șoferi din Prahova în funcție de elevii admiși

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), din...

Artown, muralele ediţiilor doi şi trei din Ploieşti Vest

Festivalul de artă murală Artown, care a avut deja...

Harta blocurilor ANL din Prahova. Unde sunt cele mai multe

Înființată pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național,...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Nu lăsa 10% din români să decidă președintele. Ieși la vot!

Duminică, 4 mai 2025, România votează. De ce trebuie...

A reînceput coșmarul pe DN 1A, la Blejoi. Podul neputinței

30 de minute. Atât am stat blocat, în coloană,...

Cu cine votăm duminică, la alegerile prezidențiale?

Duminică, 4 mai 2025, are loc primul tur al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Aproape 200 de insule ecologice, la Ploiești. Cum vor funcționa

Imaginea legată de vechile platforme de gunoi ar urma...

Piațete, sisteme video și piste de biciclete, la Ploiești

Piste pentru biciclete, piațete, sisteme de supraveghere video, refacerea...

Secție sportivă pentru persoane cu dizabilități, la CSM Ploiești

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești va avea o secție...

Pacient târât pe scări. Noi măsuri la Policlinica Cina

Autoritățile continuă să reacționeze după imaginile publicate, în exclusivitate,...
- Publicitate -

Consiliul Județean Prahova, investiție de 39 de milioane de lei pentru digitalizare

Consiliul Județean Prahova a depus, marți, 29 aprilie, pentru...

Program special de transport în minivacanța de 1 Mai la Ploiești

Programul mijloacelor de transport în minivacanța de 1 Mai...

Cine va fi noul director de la RASP Ploiești

Răzvan Tănăsescu, fost director la Autoritatea Rutieră (ARR), si-a...

Director nou la Hale și Piețe Ploiești

Hale și Piețe SA, societatea Consiliului Local Ploiești care...