Un cititor ne scria ieri că la intersecția Democrației cu 13 Decembrie indicatorul de trecere de pietoni este căzut.
În decurs de câteva ore de la sesizare, o echipă a SGU a mers la fața locului și a remediat problema. Dealtfel, încă de la postarea inițială pe Facebook, reprezentanții SGU au reacționat.
În plus, am primit la redacție răspunsul oficial al SGU: „În urma publicării articolului cu titlul „Indicator rutier dărâmat într-o intersecție din Ploiești unde, și așa, pietonii riscă să fie loviți de mașini”, în ediția de astăzi, 23 noiembrie a.c., a ziarului dvs. online, vă aducem la cunoștință faptul că o echipă a societății noastre s-a deplasat în zona respectivă pentru a rezolva situația sesizată.”
În cazul în care observă astfel de nereguli, cetățenii pot sesiza direct Serviciul de Gospodărire Urbană Ploiești la telefon 0244-977.
