Anunțul a fost postat pe pagina Federației Române de Box în această dimineață. Potrivit anunțului, Doroftei a susținut că „nu mai doresc ceartă și polemici”.
„Am petrecut la conducerea Federaţiei Române de Box trei ani lungi, cu bune şi rele. Au fost destule greutăţi, dar am trăit şi multe momente plăcute, când sportivii noştri au revenit la marile competiţii internaţionale, ba mai mult, s-au întors de acolo cu rezultate deosebite. A venit momentul să pun punct, din punctul meu de vedere. Demisionez. Nu mai doresc ceartă şi polemici. Federaţia Română de Box are nevoie şi de linişte, sau mai ales de asta, pentru a depăşi mai uşor problemele cu care se confruntă acum. Am conştiinţa împăcată că am încercat totul pentru a ieşi din acest impas, împreună cu colegii mei din Biroul Federal. Din păcate ne-am mişcat greu şi sunt conştient că boxul trebuie să meargă înainte. Pun binele boxului înaintea mea, aşa că demisionez acum. Cine ştie, poate peste ani voi reveni la conducerea Federaţiei, mult mai pregătit şi cu mai multe soluţii care să ajute boxul românesc să revină acolo unde îi este locul: în elită. Vă mulţumesc pentru şansa pe care am avut-o de a vă cunoaşte şi a fi mai aproape de oamenii din boxul nostru. Sunt Leonard Doroftei şi voi rămâne tot timpul alături de voi”, este anunțul lui Leonard Dorin Doroftei postat pe pagina FRB. Am încercat să-l contactăm telefonic însă nu am reușit. La rândul său, antrenorul Titi Tudor susține că a încercat să-i dea un telefon după ce toată lumea a început să-l sune să-l întrebe de Leonard Doroftei, dar nu a reușit să discute cu acesta. Leonard Doroftei este cetățean de onoare al municipiului Ploiești.
