- Publicitate -

Povestea celei mai cunoscute statui din Ploieşti. De ce i se spunea Madam Grigorescu

Alături de Paris şi New York, Ploieştiul s-a numărat printre puţinele oraşe ale lumii din secolul al XIX-lea care avea o Statuie a Libertăţii. Inaugurat în 1881, unul dintre cele mai vechi monumente din oraş a fost numit de Caragiale „statuia cu bronzul verde ca spanacul”, iar ploieştenii au botezat-o „madam Grigorescu“.

Unul dintre cele mai reprezentantive monumente ale Ploieştiului, simbol al trecutului şi element de identitate, Statuia Libertăţii s-a numărat, în secolul al XIX-lea, printre puţinele din lume cu această temă, alături de Paris şi New York. Contextul în care statuia a devenit o emblemă a oraşului este unul reprezentantiv pentru istoria Ploieştiului.

- Publicitate -

În 1869 şi în 1870, oraşul a fost marcat de două evenimente „tulburi“: alegerile pentru corpurile legiuitoare din 1869, când, supuşi la tot felul de intimidări şi agresiuni fizice, alegătorii din Ploieşti au votat cu Partidul Liberal şi i-au învins la vot pe conservatorii ce încercau să-şi prelungească cu orice preţ guvernarea, şi, în 1870, tulburările antidinastice cunoscute ca Republica de la Ploieşti. Toate procesele rezultate în urma acestor evenimente au fost mutate la Târgovişte, iar în octombrie 1870, C. A. Rosseti şi Dimitrie Brătianu au început în ziarul „Românul” o campanie de a ridica un monument la Târgovişte şi de a amplasa o placă comemorativă la Ploieşti, recompensând astfel oraşul.

Între timp, primarul de atunci al oraşului, Constantin T. Grigorescu (1824-1903), unul dintre cei mai populari edili, poreclit „Incoruptibilul“ a început, la rândul său, o campanie pentru ridicarea unei Statui a Libertăţii, o dorinţă mai veche a ploieştenilor, care să simbolizeze lupta cetăţenilor pentru cucerirea şi exercitarea libertăţilor publice.

- Publicitate -

Statuia a fost realizată la Paris Statuia, realizată din fonduri din subscripţie publică naţională, a fost realizată în Franţa, la Paris, de sculptorul L. Quadry, şi a fost adusă în ţară în 1876. Turnată în bronz galvanizat, lucrarea are o înălţime de 3,5 m. Ea reprezintă pe zeiţa Minerva, ţinând în mâna dreaptă o suliţă, iar în cea stângă un pergament pe care este scris „Constituţiunea şi legea electorală”, care sugerează că libertatea are uneori nevoie de luptă pentru a fi apărată. Instalarea ei nu a început decât după Războiul de Independenţă, statuia fiind dezvelită la 11 iunie 1881, pe un soclu de marmură executat de arhitectul Toma N. Socolescu, în fosta Piaţă a Unirii din oraş care pe atunci era piaţa centrală a Ploieştiului.
Statuia era amplasată într-un mic scuar şi era împrejmuită de un gard În fundamentul piedestalului s-a zidit un pergament, care a fost aşezat în sticlă şi în care se expune istoricul statuii, purtând o mulţime de semnături. De asemenea, s-au depus în structura piedestalului şi mai multe monede româneşti. Statuia Libertăţii a fost renovată în anul 1903, ocazie cu care pe soclu a mai fost inscripţionată a patra placă.

„Madam Grigorescu“
Ca amănunte anecdoctice, în epocă, Caragiale, cel care a ridiculizat în operele sale „Republica de la Ploieşti“ a numit-o „statuia cu bronzul verde ca spanacul” pentru că, periodic, din cauza intemperiilor, bronzul se „înverzea“. La rândul lor, ploieştenii îi spuneau, cu ironie blândă, „madam Grigorescu”, după numele soţiei primarului în vremea căruia începuse ridicarea statuii.
O statuie prea plimbată
Statuia şi-a tot schimbat locul, periplu care pare să continue şi în prezent. În anul 1934, administraţia locală începe amenajarea Pieţei Unirii, iar statuia este mutată într-un parc amenajat în faţa Primăriei, un simbol menit să amintească autorităţilor că trebuie să respecte drepturile cetăţeneşti. În timpul comunismului, a dispărut o vreme, pentru a fi reamplasată, undeva după 1955, în locul consacrat pentru ploieşteni, respectiv în faţa Palatului Administrativ şi pe lateralul Palatului Culturii.
Citeste mai mult: adev.ro/nwva56

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -