- Publicitate -

Ultima decizie a instanței în dosarul Petrotel Lukoil

Directorul Petrotel Lukoil nu scapă de controlul judiciar.

Directorul Petrotel Lukoil nu scapă de controlul judiciar.

Andrey Bogdanov (foto), directorul general al Petrotel Lukoil, rămâne în continuare sub control judiciar, a decis, astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova. Bogdanov a depus o plângere împotriva prelugirii acestei măsuri preventive solicitată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești încă din data de 8 aprilie, însă instanța a avut nevoie de mai mult timp pentru a delibera în această cauză. Prin urmare, Andrey Bogdanov rămâne la dispoziția autorităților din România până la începutul lunii iunie, cel puțin. Soluția dată astăzi de Tribunalul Prahova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară. Este pentru a treia oară când Bogdanov solicită judecătorilor să fie lăsat în libertate, dar de fiecare dată cererile sale au fost respinse de instanțele prahovene. Directorul Petrotel Lukoil se află sub control judiciar din octombrie 2014, atunci când la sediul rafinăriei din Ploiești au avut loc percheziții efectuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lâgă Curtea de Apel, într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală. 

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -