- Publicitate -

Alianța penalilor din PSD: Șova promite lui Hrebenciuc amnistie și grațiere

Stenogramele

Stenogramele discuţiilor dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, obţinute de Gândul, arată tentativele acestora de adoptare a unei legi a amnistiei. Potrivit DNA, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, i-a lui Dan Şova susţinere pentru functia de presedinte PSD, dacă acesta urma să iniţieze un proiect de lege pentru amnistie si gratiere. Promisiunea apare în noul dosar deschis pe numele lui Hrebenciuc, în care acesta este acuzat de trafic de influenta. Atât Viorel Hrebenciuc, cât şi Dan Şova au ajuns luni dimineaţă la DNA la audieri. Tot în acest dosar, Hrebenciuc este acuzat că, printr-un intermediar, încerca să obţină informaţii despre mandatele de interceptare care îl priveau şi despre anchetele penale ale DNA.

 

Senatorul PSD Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat, la solicitarea deputatului Viorel Hrebenciuc, să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, pentru ca deputatul să nu execute o eventuală condamnare, potrivit DNA.

- Publicitate -

Referatul noului dosar penal care îl vizează pe Viorel Hrebenciuc a fost trimis la Parlament. În referatul intrat în posesia gândul, după ce a fost consultat in Parlament, apar stenogramele discuţiilor dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova.

Viorel Hrebenciuc i-a promis lui Dan Şova, dacă acesta îl ajută cu abrogarea unui articol care îl incriminează, sprijin la şefia PSD în defavoarea lui Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea, deputatul spunându-i senatorului, într-o discuţie interceptată: "Să nu fie Liviu! (…) Mă focusez pe tine".

- Publicitate -

Ca reacţie la tot acest scandal care zguduie partidul de guvernământ, liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că o persoană nu era arestată nici în perioada comunismului de către procurori dacă dorea să fie şef la partid, iar sancţiuni trebuie aplicate acelora care încalcă legea, dar că, altfel, nu spune DNA cine să fie ales preşedinte al unui partid.

Întrebat de presă dacă va avea o discuţie în interiorul partidului în legătură cu viitorul preşedinte PSD în condiţiile în care, din stenograme cel puţin, reiese că există discuţii legate de funcţia de preşedinte, Ponta a răspuns: "Vreau să vă spun un lucru: eu cred că nici pe vremea comuniştilor nu te arestau procurorii dacă vroiai să fii şef la partid. Deci, ce se întâmplă într-un partid, într-o democraţie, este de a se alege de către acei membri. Să-ţi facă cineva dosar penal..? Păi ce? O să numească DNA şef la partide? Asta este culmea! Evident că, dacă cineva încalcă legea, răspunde, dacă nu, însă, trăim în Europa, trăim într-o ţară liberă şi nu ne spune DNA pe cine să alegem şef la vreun partid, nici la PSD, nici la PNL, nici la PC /…/ aşa încât cred că trebuie să rămânem în limitele Constituţiei şi ale democraţiei".

Ce spune DNA

- Publicitate -

„În data de 17.10.2014, Viorel Hrebenciuc şi-a folosit influenţa faţă de Dan Şova, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse. Astfel, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafeţe de fond forestier, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat. Pentru a evita executarea pedepsei aplicată printr-o hotărâre anterioară lui Miron Mitrea şi pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut lui Dan Şova să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care acesta a acceptat-o. Din cuprinsul discuţiei, rezultă că propunerea legislativă nu urmărea rezolvarea unei nevoi sociale, iar cei doi nu au avut în vedere argumente de politică penală, ci exclusiv protejarea lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Miron Mitrea, împrejurare care califică folosul ca necuvenit”, se arată în document.
Fragmente din stenograma discuţiei dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, în transcrierea DNA:

HREBENCIUC VIOREL: …Acum îţi spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite şi tu, mă că…

ŞOVA DAN: Amnistie şi graţiere obligatoriu!

- Publicitate -

HREBENCIUC VIOREL: Pe cuvânt îţi spun, Dane, şi tu să le spui la partid asta.

ŞOVA DAN: Şi ştiţi ce trebuie făcut, domnul preşedinte – trebuie să, nu o să putem să abrogăm abuzul în serviciu, dar…

(…)

- Publicitate -

Influenţa derivată din funcţiile pe care Viorel Hrebenciuc le deţine, exercitată asupra lui Dan Şova, este confirmată de modul în care acesta i se adresează în cadrul discuţiei, de raportul de autoritate între cei doi şi de modul în care Dan Şova îi cere sprijinul în vederea obţinerii funcţiei de preşedinte P.S.D., astfel cum reiese din următorul fragment al discuţiei:

(…)

HREBENCIUC VIOREL: Sigur, e corect aşa. Şi cum am vorbit cu tine la faza cu preşedintele şi modernizezi puţin – adică să mai fie şi activitate la partid. Clar că te impui. Orice aprobă partidul. Ai forţă imensă, Dane, ascultă ce spun! Nu sunt nebun.

- Publicitate -

Cel mai mare partid! Solid, e solid, ascultă-mă ce spun! Nu contează că dispare un baron sau altul, nu contează, Dane!

ŞOVA DAN: Partidul merge.

În acelaşi context, Dan Şova a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al P.S.D., în dauna contracandidaţilor Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000.

- Publicitate -

Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală.

Astfel, cei doi au discutat pe larg despre candidatura lui Dan Şova la funcţia de preşedinte al P.S.D. la începutul anului 2015, prilej cu care Hrebenciuc Viorel l-a asigurat în mod repetat de susţinerea sa în raport cu ceilalţi contracandidaţi.

De asemenea, Hrebenciuc Viorel i-a promis că va convinge mai mulţi membri ai P.S.D. aflaţi în sfera sa de influenţă să îl susţină, după cum reiese din următoarele fragmente ale discuţiei:
Citește articolul integral pe gandul.info

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Sistemul antigrindină rămâne nefuncțional. Anunț făcut la conferința organizată de Observatorul Prahovean

Sistemul antigrindină din județul Prahova va rămâne nefuncțional pe...

Ce se întâmplă cu sistemul antigrindină din Prahova? Conferință organizată de Observatorul Prahovean [VIDEO]

Observatorul Prahovean organizează astăzi, 23 aprilie, conferința cu tema...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -