Un tânăr în vârstă de 30 de ani din Brebu a fost reținut pentru 24 de ore pentru furtul unui mașini, faptă comisă în data de 9 martie.
„Măsura a fost luată în urma activităților investigative desfășurate într-un dosar penal întocmit ca urmare a unei sesizări din data de 09.03.2026, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o persoană din municipiul Câmpina, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi pătruns în autoturismul parcat în fața locuinței și ar fi încercat să îl pună în mișcare.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, confirmând cele sesizate și demarând de îndată activități specifice de cercetare.
Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că autoturismul fusese lăsat neasigurat, cu cheile în interior, iar persoana necunoscută ar fi reușit să îl pună în mișcare pe o distanță scurtă, fiind surprinsă de proprietar și părăsind ulterior locul faptei”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Ca urmare a probatoriului administrat și a activităților operative desfășurate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor.
În cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de aceasta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și furt calificat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.
Având în vedere materialul probator administrat polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 05.05.2026, persoana reținută urmează să fie prezentată unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Activitățile desfășurate evidențiază profesionalismul și implicarea polițiștilor în combaterea infracționalității și în asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni.
