Petrolul a pierdut de o manieră impardonabilă meciul cu FCSB, scor 1-3, complicându-și situația, nu atât din cauza ultimului rezultat, ci în principal pentru că a irosit două puncte pe teren propriu cu Hermannstadt și a pierdut meciul cu Metaloglobus. Ploieștenii sunt singura echipă dintre cele implicate la retrogradare, care a fost învinsă de ultima clasată.
În acest moment, echipa mai are trei meciuri de jucat în play-out. Duminică, 3 mai, ora 18.15, pe teren propriu cu UTA, apoi în deplasare cu FC Botoșani, și în ultima etapă, acasă cu Oțelul.
Petrolul are nevoie de maximum de puncte din ultimele trei meciuri
Pentru a evita barajul, Petrolul trebuie să ia maximum de puncte, un obiectiv extrem de dificil ținând cont următoarele două adversare luptă pentru locul 2, din play-out, care dă dreptul la barajul de Conference League, contra FCSB (locul 1), și apoi împotriva locului 3 sau 4 din play-off.
În acest moment, Petrolul a căzut pe locul 7 în play-out, loc de baraj, în condițiile în care Farul, cu același număr de puncte, are un meci mai puțin disputat. Într-o luptă directă cu echipa constănțeană, pentru evitarea ultimului loc de baraj, Farul are avantajul că joacă în ultima etapă, pe teren propriu, cu Metaloglobus, echipă virtual retrogradată.
Unirea Slobozia nu a primit licența pentru sezonul viitor
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Unirea Slobozia, care nu a primit licența pentru sezonul viitor, dar a făcut recurs. Sunt șanse destul de mici ca situația să se schimbe, însă e posibil ca verdictul final să nu fie anunțat până la finalul sezonului, pentru a nu influența disputarea ultimelor etape.
La cum arată clasamentul în acest moment, lupta pentru a scăpa de baraj se va da între Farul, Petrolul și Hermannstadt, însă doar una va fi fericită peste trei săptămâni.
Cu cine mai au de jucat cele trei echipe:
Farul – 23 puncte
UTA (deplasare)
Botoșani (acasă)
Oțelul (deplasare)
Metaloglobus (acasă)
Petrolul – 23 puncte
UTA (acasă)
Botoșani (deplasare)
Oțelul (acasă)
Hermannstadt – 20 puncte
Slobozia (deplasare)
Metaloglobus (deplasare)
FCSB (acasă)
Primul criteriu de departajare în caz de egalitate este rotunjirea de puncte. Are câștig de cauză echipa care nu a beneficiat de această facilitate. Petrolul este avantajată de aceste criteriu în lupta cu Farul și Hermannstadt, fiind singura dintre cele trei care nu a beneficiat de asta.
Următoarele criterii de departajare sunt:
- Numărul de puncte de la finalul sezonului regulat
- Rezultate directe în play-off
- Golaverajul mai bun din meciurile directe din play-off
- Numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe din play-off
- Golaverajul mai bun în toate meciurile jucate în sezonul regulat și play-off / play-out
- Numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile, adică sezonul regulat plus play-off / play-out
- Dacă toate criteriile de mai sus nu pot duce la departajarea echipelor, atunci se va disputa un meci de baraj.
