„Nu știu să stau. Poate nici nu vreau.” Așa își începe Radu Simionescu povestea, privind înapoi, dar vorbind mereu despre viitor. Într-o după-amiază caldă de vară, în biroul său dintr-o clădire emblematică și frumos restaurată de pe strada Nicolae Simache din Ploiești, Radu Alexandru Simionescu mă întâmpină cu un zâmbet larg și o cafea aburindă.
Radu a studiat în Manchester, a organizat sute de evenimente pentru tineri, conduce una dintre cele mai mari firme de arhivare din Prahova și predă astăzi la Universitatea de Petrol și Gaze. Dar nimic din toate astea nu l-a schimbat mai profund decât un gând simplu: „vreau ca fiul meu să aibă de ales. Să poată rămâne în România fără regrete.”
Acest reportaj este povestea unei întoarceri, dar și a unei reconstrucții. A orașului nostru, a valorilor, a comunității. Este la urma -urmei, povestea unui vis care a învățat să zboare.
În cele aproape două ore de conversație, s-a întâmplat ceva frumos, tăcerea dintre întrebările mele nu a fost niciodată stingheră. Pentru că Radu este genul de om care nu dă răspunsuri. El spune povești.
Are 37 de ani, dar vorbește ca un om cu experiență de viață. A studiat și trăit în Manchester, a condus ONG-uri, a organizat zeci de evenimente, a predat, a scris o carte despre istoria familiei sale, a creat Zbor Hub – cel mai ambițios centru de tineret din România. Și totuși, pare că e abia la început.
Radu a construit încredere, comunitate, posibilitate. Vorbește despre idealuri și alegeri făcute cu sufletul. Radu Simionescu nu este politician, deși a fost. Nu este doar profesor, deși predă.
Radu este în esență, un om care încearcă să construiască și mai ales să ofere urbei noastre ceva care să rămână peste timp.
Cine este Radu Simionescu? Radu, cum te-ai prezenta tu, simplu, pentru cine nu te cunoaște?
„Un om care a plecat, s-a întors, și n-a mai putut sta deoparte. Între generații, între idei, între trecut și viitor. Și da, tatăl unui băiat de 8 ani, care mă motivează mai mult decât orice.”
Născut în 1988 în Ploiești, Radu Simionescu pare omul care nu și-a renegat niciodată originile. „Am fost plecat, dar niciodată mutat. Ploieștiul e parte din ADN-ul meu.”
Crescut într-o familie liberală, cu un bunic care a refuzat compromisurile în vremurile trecute, Radu s-a format într-un climat de asumare și respect față de trecut. A copilărit pe lângă figuri legendare ale Ploieștiului, precum profesorul de sport Artur Hoffman (nea Tury pentru cei ce l-au cunoscut), Ioan Grigorescu, omul ce nu mai are nevoie de vreo prezentare, Mircea Ionescu Quintus și mulți alții.
„Veneau în casa bunicului. Erau oameni cu coloană vertebrală. Acolo am învățat ce înseamnă demnitatea și ce înseamnă să-ți asumi adevărul, oricât ar durea.”
Educația ca instrument de reconstrucție
La Liceul „Mihai Viteazul” a urmat profilul mate-info, bilingv francez, deși visul său rămânea istoria. A fost lider în Consiliul Elevilor, voluntar și organizator de evenimente, voleibalist și laureat cu echipa liceului. Încă de atunci, arăta profilul unui lider autentic, dar nu autoritar, ci empatic.
În 2007, a primit Bursa Specială a Guvernului României pentru studii în străinătate, în urma unui interviu susținut la Academia Română. A fost practic prima generație „UE”. Generația aceea a avut șansa ei, o șansă aparte prin managerii de proiect, prin oameni „școliți” de ONU. (Organizația Națiunilor Unite).
A ales Universitatea din Manchester, deși fusese admis și la École Polytechnique Fédérale de Lausanne și mai multe universități din Anglia, precum UCL (University College London).
De ce Manchester și nu Londra?
„Manchester-ul era orașul lui Sir Alex Ferguson. Și aveam nevoie de un loc care să mă inspire, nu doar să mă impresioneze.”
La Manchester, Radu înființează prima asociație a studenților români, care astăzi are aproximativ 1000 de tineri. Implicarea sa merge dincolo de zidurile universității: participă la peste 30 de sesiuni ale Parlamentului Tinerilor Europeni și devine membru în Uniunea Studenților din Marea Britanie.
„Am simțit că pot construi punți, nu doar între români, ci între oameni.”
După absolvire, în anul 2010, contractul cu statul român prevedea întoarcerea și integrarea în administrație. Dar sistemul nu era pregătit pentru oameni ca el. Nici INA (Institutul Național de Administrație) nu i-a oferit un post, așa cum era prevăzut în contract.
Cum a fost revenirea?
„Dureroasă. Posturi în administrație, blocate. M-am întors, dar n-am găsit ușile deschise. Așa că am zis: dacă nu pot să intru pe ușă, ies pe geam. Și construiesc ceva nou. Și am început să construiesc.”
Radu s-a repliat rapid: Hidro Prahova, unde a lucrat aproximativ un an de zile ca referent achiziții. Experiența acumulată în perioada studenției, elanul tineresc, spiritul de antreprenor a contat enorm în deciziile următoare a lui Radu.
” Sistemul este lent. Aveam multe idei! Dar așa am fost, nu știu, idealist. Nu eram mulțumit. Eu plec să lucrez în străinătate. Tot la Manchester. Pentru master în politici publice și guvernare.”
Așa a fost următorul pas în cariera lui Radu. Omul care nu stă. Omul care vrea să învețe, să se perfecționeze dar mai ales să lase ceva în urma lui. Ceva îl chema tot acasă. Patriotismul local, iubirea pentru orașul natal. Toate la un loc. Radu se întoarce acasă cu experiența acumulată, dar mai ales cu gândul că tot ce a învățat să dea mai departe.
Eurospirit: ONG-ul care a devenit un fel de familie
În 2009, împreună cu Paul Olteanu care i-a fost coleg de bancă, pune bazele Asociației Eurospirit. Își propune încă de atunci să creeze modele, nu să urce pe piedestal. De la Free Fest la simulări de alegeri, de la ateliere pentru tineri la candidaturi municipale, de educație civică, tabere internaționale, mentorat, evenimente culturale, implicare socială. Eurospirit devine o platformă de dezvoltare, de exprimare, de regăsire.
Ce a fost Eurospirit pentru tine?
„A fost spațiul în care am putut face tot ce sistemul nu-mi permitea. Tabere, festivaluri, mentorat, dezvoltare personală. Un laborator de oameni. „Este vitamină zilnică. Nu mă pot rupe de el. Pentru mine, Eurospirit e copilul meu. Aici am investit tot ce n-am putut face în alte locuri. Aici mă încarc.”
Radu descrie Eurospirit ca pe un copil crescut cu grijă. Aici a avut libertatea să creeze. Aici a cunoscut tineri care nu aveau încredere în nimeni. Aici s-au clădit lideri. Eurospirit a format generații, nu doar evenimente, ci relații. De acolo, s-au născut și alte idei mari.
Zbor Hub – o școală a viitorului
Poate cel mai spectaculos proiect al lui Radu este Zbor Hub, creat în parteneriat cu BCR. Un spațiu destinat tinerilor, în care se desfășoară aproape zilnic ateliere de educație financiară, antreprenoriat, consiliere psihologică, orientare în carieră și mentorat.
„Am vrut să creăm o școală non-formală. Nu doar informație, ci și încredere.” „Ploieștiul are multe clădiri vechi, dar puține idei noi. Noi am vrut să le unim.”
Centrul funcționează într-o clădire restaurată cu respect pentru trecut, dar orientată spre viitor.
Programul „Pașaport de Zbor”, lansat în 2024, este un exemplu clar de gândire aplicată: 24 de „călătorii” educaționale, voluntariat, experiențe finalizate cu un certificat de absolvire. Totul gratuit. Prin programul Pașaport de Zbor, sute de tineri din Ploiești au acces gratuit la un parcurs de dezvoltare personală, profesională și socială. Totul e făcut cu gândul la acel moment esențial: să aibă de ales când vine vremea să plece sau să rămână.
De ce ai ales numele Zbor?
„Pentru că toți vrem să zburăm. Dar ca să o facem, avem nevoie de aripi și de curaj. Aici le găsim pe amândouă.” povestește Radu și se vede împlinit.
Ploiești – Capitala Tineretului 2024
În 2017, candidatura orașului Ploiești la titlul de Capitală a Tineretului a fost respinsă. În 2022, Radu a relansat ideea, dar de data aceasta, cu o strategie participativă. Tineri între 13 și 35 de ani au fost implicați activ în conceperea programului. Și de data aceasta, reușește.
Ce înseamnă această reușită?
„Înseamnă că un oraș poate renaște. Că tinerii pot fi ascultați. Am avut 700 de evenimente, peste 1.000 de voluntari, 1 milion de participanți. A fost un an în care Ploieștiul a avut inimă. Nu a fost ușor. Dar a fost real. Și a ajuns la inima oamenilor.”
Învățământul și lecția întoarcerii
În toamna lui 2024, Radu Simionescu devine cadru didactic la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Predă management și antreprenoriat la Facultatea de Științe Economice.
Universitatea trece printr-un proces de rejuvenare: echipă tânără de conducere, deschidere către studenți, proiecte noi.
„Poate e momentul ca și numele să se schimbe. Să fie mai atractiv. Mai Instagramabil. Mai… prezent. Mi-am dorit mereu să predau. Acolo pot da mai departe ce am învățat în afară” – îmi spune Radu.
Cartea care doare – dar vindecă
În paralel, Radu a lucrat la o carte despre istoria familiei sale. O cercetare dureroasă, începută în 2022, finalizată în 2024. A descoperit trădări, compromisuri, nume grele care nu mai erau ce păreau. Cartea cuprinde, pe lângă relatarea evenimentelor trăite de bunicul său, și documente adunate prin munca lui Radu și fotografii.
„Mi-a fost greu. Să scrii e una. Să accepți e altceva. Am găsit adevăruri despre rude apropiate. Despre cei care l-au „turnat” pe bunicul. Și care veneau la noi în vizită. Am simțit că port o rană moștenită. Dar adevărul e singura cale.” – povestește Radu cu emoție.
Viitorul: muzeul colecționarilor și o viață mai liniștită
Radu colecționează. Tricouri de fotbal, obiecte vechi, povești și își urmează pasiunile personale.
„Visez să deschid un Muzeu al Colecționarilor, un spațiu în care oamenii să-și expună pasiunile. Vreau să arătăm că pasiunea are și ea un loc pe harta civismului.”.
Chipul lui Radu se luminează, se simte destins. Sigur proiectele vor continua. Unul dintre ele are un nume simplu dar care cu siguranță va avea succes. – „Oameni care inspiră”,
Care va fi primul pas în acest nou proiect, Radu?
„Voi începe cu un studio pentru realizarea de emisiuni tip podcast, unde tinerii vor avea ocazia să se facă cunoscuți, să își prezinte proiectele”.
Și dacă ar fi să le spui tinerilor un singur lucru?
„Să nu aștepte invitația. Să vină, să creeze și să greșească. Și mai ales, să creadă în ei. La noi în Ploiești, nu se schimbă nimic doar cu discursuri, ci cu oameni care nu renunță”.
Cu Radu Simionescu poți să stai de vorbă ore întregi. Este omul care visează, dar și omul căruia visele îi devin realitate. Radu nu stă. Radu face și pune în practică ideile sale. De ce o face? Din pasiune, din elan. Așa este el.
Într-o perioadă în care mulți aleg să plece, el a ales să se întoarcă. Nu o dată, ci de două ori. Nu cu mâinile în buzunar. A venit cu idei, cu proiecte și a adunat oameni în jurul unei viziuni simple, dar rară: „România poate fi un loc în care să vrei să rămâi”.
Radu Simionescu nu este doar antreprenor, profesor sau activist civic. Este un punct de sprijin într-un oraș care, încet-încet, învață să creadă din nou în sine. Povestea lui nu este despre un om care a reușit. Este despre un om care a rămas și nu a făcut-o doar pentru el. A rămas pentru ceilalți. Pentru tineri și pentru Ploiești. Pentru România care poate fi și altfel.
„Nu știu să stau. Poate nici nu vreau.”
Așa am început interviul cu Radu Simionescu, așa îl închei. Dar rămân cu bucuria în suflet că oameni ca Radu Simionescu pot schimba, pot „educa și crește” generații de tineri. Și avem nevoie de acestea. Avem nevoie de tineri care să ducă povestea mai departe.
„Educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe.” Aristotel
