Târgul de joburi ”Bursa Angajatorilor” revine cu cea de a treia ediție, pe 11 și 12 octombrie, la Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești. Angajatorii de top din Prahova vor fi prezenți cu oferte tentante în companii prestigioase, locuri de muncă remunerate conform pregătirii și dorinței aspiranților la cariere profesionale de succes.
Bursa Angajatorilor a propus pieței forței de muncă din Prahova reluarea interacțiunii directe a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui job. Comunicarea online s-a dovedit rapidă, însă nu reușește o apropiere firească, o cunoaștere detaliată a cererii și ofertei. Astfel, primele două ediții ale Bursei Angajatorilor au fost pe măsura așteptărilor participanților, opiniile acestora putând fi citite AICI.
În rândul angajatorilor de top din Prahova, care vor fi prezenți la târgul de joburi, se află și Feruccio Construct.
Societatea FERUCCIO CONSTRUCT SRL este o companie privată cu capital românesc care activează în domeniul construcțiilor, având ca obiect principal de activitate Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Cel mai important proiect în momentul de față este FERUCCIO TOWER, o nouă construcție cu apartamente și birouri premium în centrul orașului Ploiești, zona Parcul Mihai Viteazul.
În cadrul FERUCCIO CCONSTRUCT SRL, resursele umane și managementul acestora au stat și stau la baza deciziilor de dezvoltare și a succesului pe care compania îl înregistrează pe piața lucrărilor de construcții.
Compania recunoaște importanța valorii umane în atingerea obiectivelor, fiind orientată spre a oferi angajaților “uneltele” necesare dezvoltării profesionale.
Posturi disponibile: ingineri constructori, dulgheri, zidari, instalatori, faințari, tehnicieni constructori.
Pentru a interacționa direct cu reprezentanții Feruciio Construct, vă invităm la târgul de joburi de la Palatul Culturii Ploiești, pe 11 octombrie, între orele 10 și 16 și pe 12 octombrie, între orele 10 și 13.
Detalii suplimentare puteți obține contactând organizatorii pe nr. Tel/WhatsApp 0785.075.111 sau mail [email protected]
