Atunci când întrebi „Care este cel mai bun ulei de măsline din Thassos?”, invariabil, peste 70% din răspunsurile pe care le vei primi vor fi: „Sotirelis”. De ce? Pentru că, de-a lungul timpului, cu o istorie de peste 100 de ani, familia Sotirelis produce ulei de măsline extravirgin, de calitate, pe insula Thassos.
Înainte de a pleca în concediu anul acesta, am trimis un mail fabricii în care am solicitat acceptul pentru a realiza un articol despre fabrica, devenită deja obiectiv turistic, și despre uleiul de măsline „Sotirelis”. Ne așteptam, având în vedere notorietatea brandului, la cel mult un răspuns evaziv. Dar nu a fost deloc așa.
Kleopatra Paplomata, soția actualului proprietar al fabricii, Sotiris Sotirelis, s-a arătat mai mult decât încântată de o întrevedere și de a ne explica exact istoria fabricii, atât de vizitată anual de turiști din întreaga lume.
Mai mult decât atât, detaliile aflate cu prilejul vizitei despre diferența între uleiul de măsline extravirgin și cel „recoltă timpurie”, au deslușit misterul diferenței de preț dintre cele două, „degustarea” a fost cea care a tras concluzia: cel „recoltă timpurie” este, cu adevărat altfel, atât din punct de vedere al gustului, aromei, cât și din punct de vedere nutritiv. Dar acestea vor fi explicate pe larg în cuprinsul materialului.
Citește continuarea pe: www.vacanta-ta.ro.
