Odată cu vacanța de vară au început și blocajele la vamă cauzate de cei care pleacă în concediu. Astfel, la punctele de trecere a frontierei dintre România și Bulgaria, și dintre Bulgaria și Grecia, cozile de mașini se pot întinde pe mulți kilometri, turiștii așteptând ore în șir să treacă vama.
Majoritatea celor care pleacă din România spre Grecia, pleacă dimineața devreme, orele 06:00 – 08:00, și trec în Bulgaria pe la Giurgiu – Ruse. Adevărul este că, în drum spre Grecia, din sudul României, aceasta este cea mai bună variantă de trecere a vămii. Astfel în prima parte a zilei cozile aici sunt kilometrice.
De după ora prânzului, încep cozile la vămile dintre Bulgaria și Grecia, și aici înregistrându-se timpi foarte mari de așteptare, de ore întregi.
Și astfel, un drum de 9-10 ore, cu pauze, se poate transforma lejer într-unul de 14-15 ore, nemaivorbind de stresul, nervii și căldura la care sunt supuși șoferii și pasagerii din mașini.
Cum să procedezi ca să scurtezi timpul de așteptare în vamă
În primul rând, ia în calcul să pleci la o oră „nerezonabilă”, cum ar fi 02:00 AM, dacă pleci din partea de sud a țării. Deși, în mod sigur nu vei fi singurul care procedează așa, numărul celor care vor gândi „la fel” va fi mult mai mic și vei ajunge la destinație mai repede decât dacă vei pleca la 06:00 AM, cu toți odată.
O altă variantă ar fi, dacă vrei să faci drumul „dintr-o bucată”, să pleci la ora 23:00 și să-ți asumi să traversezi Bulgaria noaptea. Nu mai sunt în ziua de astăzi miturile și legendele care bântuiau românii în urmă cu 10 ani, așa că poți liniștit să te „înhami” la asta.
Dacă totuși pleci relaxat în concediu cu o zi înainte de rezervarea în Grecia, poți să pleci după-amiaza, la 17:00-18:00, și să te oprești peste noapte în Bulgaria, aproape de vama cu Grecia. Astfel, a doua zi dimineață, la prima oră, poți fi în vamă să treci în Grecia. Aglomerație nu vei prinde, pentru că la ora la care tu pleci din Bulgaria, majoritatea pleacă din România.
Este, într-adevăr, o noapte de cazare în plus, dar, la cât costă cazările în Bulgaria, în mod sigur, dacă îți permiți un concediu în Grecia, îți permiți și o noapte în plus în Bulgaria…
În condițiile în care traficul la vămi este infernal în această perioadă, ar fi bine ca românii să se gândească și la alte ore de plecare de casă, nu doar între 05:00 și 09:00 dimineața, pentru că blocajele nu vor fi deloc plăcute.

Poate ne spuneti orele si rutele sa trecem.Carpatii ca sa evitam Valea Prahovei si statiunile.din Prahova cu servicii execrabile.si preturi nesimtite!!!
Pentru asta nu avem soluții… poate când s-o inventa teleportarea… 🙁