Clădirea în care își are sediul Primăria Ploiești beneficiază de centrală proprie. Astfel, primarul, viceprimarii și ceilalți funcționari din instituție au la locul de muncă acces la apă caldă.
Aseară, la ora 21:30, la robinetele din primărie curgea apă caldă. Proba a fost făcută chiar de jurnaliștii care documentau scandalul politic privind criza apei calde din Ploiești.
Citește și Ședință fără finalitate la Primăria Ploiești pe tema apei calde. Viceprimarul Ploieștiului, Daniel Nicodim, despre soluția CJ Prahova: „Trebuie să identificăm suportul juridic”
La etajul al doilea, unde avea loc ședința informală a consilierilor local pentru a analiza propunerea Consiliului Județean Prahova privind rezolvarea crizei, atât la grupurile sanitare, cât și pe holul instituției la toate robinetele curgea apă caldă.
Întrebat cum este posibil ca Primăria Ploiești să aibă apă caldă, în timp ce 130.000 de cetățeni și pacienții spitalelor fac dușuri cu apă rece, viceprimarul Municipiului, Daniel Nicodim, ne-a transmis că putem solicita un punct de vedere de la Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești (ASSC), care este administratorul clădirii.
Citește și Primarul Ploieștiului refuză soluția propusă de Consiliul Județean pentru rezolvarea crizei apei calde [VIDEO]
Acesta a declarat că, cel mai probabil, ori s-a declanșat automat generatorul clădirii pentru furnizarea apei calde după ce operatorul a sistat serviciul la 1 august, fie un angajat al instituției a pornit centrala.
În schimb, funcționarii din Palatul Administrativ, unde își au sediu mai multe instituții, precum Prefectura sau Consiliul Județean Prahova, nu e apă caldă. Clădirea a fost racordată în urmă cu mai mulți ani la sistemul centralizat.
