Bucură-te de viață, femeie! Bucură-te de ziua de azi, pentru că mâine nu se știe niciodată cu ce vine sau dacă mai vine! Uită-te cât de des poți în oglindă și mulțumește-i Providenței că ești, înainte de toate, alături de ai tăi! Că ești frumoasă, că ești sănătoasă, că ai visuri, că ai putere de luptă…
Și, da, femeie, ești perfectă așa cum te vezi! Cu acel rid, cu acele kilograme în plus, cu părul ondulat sau drept, scundă sau înaltă etc.
Poate că e momentul să înțelegi că iubirea nu vine și nu se oprește cu un corp de păpușă, că magnetul vine din interior: din ceea ce emani, din ceea ce ești, din modul în care te porți etc.
Și poate că e suprinzător pentru cei care mă cunosc să citească astfel de rânduri scrise de mine. O persoană care, de ani buni, stau sub umbrela complexelor. Mai scot capul de sub ea pentru a mă bucura de soare, dar fac ce fac și revin sub această copertină care, asemenea multora dintre noi, mi-a umbrit vreme îndelungată viziunea reală a vieții, a ceea ce contează cu adevărat în acest drum scurt.
Însă de vreo 10 ani încoace, am tot întâlnit persoane și situații. Unele dintre ele au fost ca o palmă zdravănă, ca un duș rece și ca o voce care mi-a sunat zdravăn în ecoul minții: „femeie, uită-te-n oglindă. Ești mamă, ești soție, ești iubită, faci ce-ți place, ești sănătoasă. Ea, cea cu care ai stat de vorbă, luptă să mai fie! Să prindă și ziua de mâine! Nu-și dorește să slăbească, nu-și dorește pantofii și gențile de mii de euro, nu-i mai folosesc tonele de haine.
Singura dorință este să trăiască, să mai audă și să simtă ploaia, să mai aibă copiii cui spune mamă, iar ziua de 8 Martie să nu le fie doar un permanent nod în gât și bombă de lacrimi gata oricând să explodeze“.
În 2009 o cunoșteam pe Erika. O tânără studentă, un cumul de energie, istețime, umor, o persoană cu visuri frumoase… Șase luni mai târziu după momentul întâlnirii noastre, aproape peste noapte, Erika a devenit „prizoniera“ unui scaun rulant. N-a avut vreun accident, n-a avut boli, a fost diagnosticată cu o formă inoperabilă de cancer la coloană. Cu greu, cu ajutor, cu răbdare, s-a reinventat și-și continuă drumul. Însă urcările pe cei mai înalți munți, cățăratul, alergatul prin ploaie, pantofii cu toc au devenit pentru ea o amintire. Îi găsiți povestea AICI
Într-o altă zi am întâlnit-o pe Delia. O femeie elegantă, frumoasă, deșteaptă, mamă a doi copii, cu o carieră și o familie așa cum și le visase. Un an mai târziu, o regăseam pe Delia în categoria persoanelor care luptau cu cancerul.
Avea o formă agresivă, fulminantă. În ultima întâlnire am întrebat-o dacă i-a pregătit în vreun fel pe cei mici pentru momentul dificil, dacă, Doamne ferește, va apărea. Răspunsul a fost un NU categoric: „nu concep să crească fără mine, fără mama lor“. Trei săptămâni mai târziu după această discuție, într-o zi de mai, Delia perfectă, așa cum o văzusem eu, a pierdut lupta pentru viață.
Iar întâlnirile mele au continuat. Într-o altă zi m-am bucurat alături de Cristina în momentul în care am aflat că a devenit mamă. Doar că la numai trei săptămâni, își plângea puiul născut cu probleme grave de sănătate și care plecase spre îngeri.
Am cunoscut-o și pe Liza, iar recent am scris și despre Dumitrița. Sunt mame care nu se cunosc între ele, dar au copii de aceeași vârstă și cu probleme oarecum asemănătoare. Puii lor n-au putut alerga o zi, nu le-au spus o dată MAMA, n-au putut să le ia în brațe, să le spună cât de mult le iubesc. Sunt toată ziua cu ei. Și să nu credeți că nu și-ar dori să meargă la cumpărături, la coafor, la o sală de sport… Doar că pentru ele bucuria vine din faptul că, fie și așa, le mai pot fi alături copiilor încă o zi.
Am mai scris și despre Marilena, dar și despre Constanța. Știți, cândva, și ele s-au supărat că parcă nu sunt la fel de frumoase ca fetele din revistă, că au plecat de acasă fără să facă ordine, că soții lor n-au fost într-o stare prea bună și le-au aruncat o privire nu știu cum… NIMICURI! Așa sunt catalogate acum toate motivele superficiale de supărare în comparație cu povara grea pe care o au de dus de ceva vreme și pentru o vreme: CANCERUL!
Iar poveștile femeilor speciale, cele de la care ar trebui să învățăm cât de imprevizibilă este clipa, cât de multe pierdem irosindu-ne timpul în lucruri fără miez, cât de prețioasă este sănătatea. Însă, din păcate, până nu primim lovituri zdravene știm prea puțin să ne autoevaluăm.
Te-ai supărat la serviciu? Suferi că te-au dat afară sau simți că nu mai poți continua acolo? Înseamnă că atât ți-a fost drumul respectiv, iar viața îți deschide noi uși. Doar că trebuie să-ți forțezi un pic curajul, imaginația, mai adaugă și-un strop de pregătire, gândește-te bine la ce-ți place să faci și pășește pe noua cale. Tu-ți permiți să faci asta. Multe dintre ele nu mai au această șansă.
Femeie, uită-te mai des spre tine și ascultă-ți și vocea interioară! Ești frumoasă, ești puternică, ești cea care dai viață. Ești de multe ori „mâna de fier“ din spatele bărbatului de succes. Ești cea care știi să faci atât de multe…
Femeie, iubește-te așa cum ți-ai dori să fii iubită și trăiește prezentul! Mâine, nu se știe niciodată dacă și cu ce vine…
