fbpx

erika front.jpgPovestea Erikăi Garnier poate fi fără echivoc subiectul unei cărți de succes! Una în care vom regăsi suficiente motive de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă viața „normală“, care ni se pare un dat, ceva firesc, și cât de imprevizibilă este ziua de mâine în care am putea fi obligați să reînvățăm să mergem, fără ajutorul picioarelor, în care ne reașezăm prioritățile, în care adunăm bucățile sufletului zdrobit și îl reinventăm. Despre Erika Garnier s-au scris și se vor mai scrie multe. Este o lecție de viață și o palmă dură pentru cei care-și irosesc timpul pe nimicuri.

În urmă cu ceva ani, într-o zi de duminică aveam un chef nebun de a-mi așeza gândurile. Cel mai mult mă ajută scrisul. Eram bulversată de o veste pe care o aflasem despre o bună prietenă de-ale mele. Una care mă face să mă întreb și acum, la aproape zece ani de la aflarea ei cum poate fi posibil așa ceva, cum își alege soarta „victimele”, dar și de ce mi-a apărut în cale acest om, de ce l-am cunoscut în cele două ipostaze: mergând pe propriele-i picioare pentru ca la numai jumătate de an să aud c-a devenit „prizoniera“ unui scaun rulant?

Redau mai jos rândurile scrise în toamna lui 2011:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Oare de câte ori n-am auzit sfatul de a ne bucura de fiecare moment pe care ni-l oferă viaţa şi de a ne mulţumi cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu?! Dar, oare, de câte ori l-am ascultat…?

Ne dorim mai mult, considerăm că merităm mai mult, alergăm după mai mult, fără a ne da seama, de fapt, că toată această «muncă» ne oferă doar bucurii de moment. Uităm să privim în jurul nostru, uităm să ne acordăm un pic de timp pentru a analiza ceea ce contează cu adevărat pe lumea asta, omitem din grabă sau din orgoliu să le spunem persoanelor dragi cât de mult le iubim şi cât de mult contează că le avem aproape, că ne putem bucura împreună de Sărbători… Uităm să admirăm frumuseţea primăverii sau să mai surprindem pastelurile toamnei. Suntem prea grăbiţi şi prea comozi pentru o plimbare de câteva minute în parc…

Realizăm cât de importante şi cât de frumoase sunt aceste lucruri, care ni se par fireşti, nesemnificative, mărunte, abia când primim o lovitură zdravănă din partea vieţii, o lovitură care ne trezeşte la realitate, dar care lasă urme extrem de dureroase şi fizic, şi psihic.

În 2009, pe când lucram ca editor-coordonator la Alpha TV a venit în practică o studentă care trecea în anul al III-lea la SNSPA. O fată înaltă, frumoasă, cu nişte ochi extrem de expresivi, foarte sociabilă, inteligentă şi haioasă. De felul meu, sunt o persoană care mă apropii sufleteşte foarte greu de oameni, dar fata aceasta m-a cucerit din primele momente. Cele două săptămâni de practică s-au scurs repede, în schimb eu m-am ales cu o bună prietenă, Erika Garnier.

Am păstrat legătura pe messenger luni bune, până la un anumit moment când am văzut că a dispărut. Nu mai era de găsit nici pe internet, nici la telefon, nicăieri… După aproape jumătate de an de absenţă a reapărut online şi prietena mea. Bineînţeles că i-am adresat o serie de întrebări, cu reproşurile de rigoare că n-a mai dat niciun semn de viaţă, lucruri pe care aveam să le regret câteva clipe mai târziu, când mi-a dat vestea care m-a şocat. Nu mai putea merge, iar după pronosticurile medicilor, scaunul cu rotile urma să se transforme pentru ea din duşman în «prieten» pentru tot restul vieţii…

Cum se poate ca un om sănătos, care până la 21 de ani s-a confruntat doar cu simple răceli, un om care a practicat ani buni sport şi a avut un regim de viaţă echilibrat să se trezească într-o dimineaţă cu o cruntă durere de spate, iar câteva zile mai târziu prizoniera unui scaun rulant?! Ce s-a întâmplat atunci cu Erika, ce a fost în sufletul ei când i s-a dat cea mai dureroasă, cea mai crudă veste? Numai ea poate şti. Mi-a spus doar că a sperat că le poate demonstra medicilor contrariul, a suferit când a văzut că în cazul ei nu s-au înşelat când au pus diagnosticul şi s-a resemnat când după tratamente şi o intervenţie chirurgicală, înaintea căreia i se dădeau şanse mari de a merge, i s-a reconfirmat că nu mai există nicio posibilitate să scape de invaliditate.

«Au urmat acele «de ce-uri», am avut o perioadă în care m-am cam supărat pe Dumnezeu şi cred că încă mai sunt un pic furioasă pe El. Dar, pe de altă parte, acum văd cât de frumoasă este viaţa, cât de mult şi multe pierdem noi din ea, pentru că punem pe primul plan lucruri care n-au niciun fel de importanţă. Apreciez altfel, cu altă intensitate, tot ceea ce mă înconjoară, şi mă bucur enorm când îi văd pe ai mei liniştiţi. Şi dacă înainte visam să ating Luna şi stelele, acum nu-mi doresc decât să mă pot plimba prin ploaie o zi întreagă», mi-a spus Erika, într-unul din momentele în care şi-a lăsat, parcă, sufletul să vorbească. Nu o face prea des pentru că nu vrea să-i întristeze pe cei din jurul ei şi pentru că urăşte să fie compătimită. Pentru ceilalţi, ea trebuie să fie Erika puternică, ambiţioasă, care se pregăteşte să-şi dea licenţa pe care trebuie s-o ia cu nota maximă, acea prietenă „gălăgioasă“, hazlie, cu cei mai frumoşi şi non-conformişti cercei pe care i-am văzut vreodată şi care n-ar refuza niciodată un pahar de vin fiert…sau chiar două“.

Primăvara lui 2019

Așa suna povestea Erikăi Garnier, în urmă cu aproape opt ani! A fost prima relatare publică despre viața unui om, care pentru noi toți, este un model de viață, un model de reușită, dar, totodată, un semnal de alarmă că tot ceea ce avem astăzi și toate planurile de viitor ne pot fi schimbate la 180 de grade de imprevizibilul destinului.

În timpul care s-a scurs de când scriam rândurile de mai sus, Erika a realizat cât nu reușesc alții în zeci de ani. A absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul SNSPA, cu nota maximă și nu s-a limitat doar la atât. S-a înscris și la Facultatea de Istorie din Târgoviște, pe care, de asemenea, a finalizat-o între timp, a obținut carnetul de conducere și șofează o mașină adaptată nevoilor speciale, iar în cadrul Fundației Motivation, cea care a reușit s-o scoată din carapacea în care intrase imediat după operație și verdictul implacabil: că nu va mai putea merge, Erika a devenit, pe rând, din beneficiar, voluntar, trainer independent.

erika 3.JPG

Însă ambiția, perseverența, calitățile în domeniul comunicării au fost rampele către următorul pas. În aprilie 2014 a devenit manager de proiect. Datorită muncii sale, Fundația Motivation România oferă scaune rulante persoanelor cu dizabilități, al căror număr diferă de la un an la altul, fiind de ordinul sutelor. Erika Garnier coordonează programele de pregătire pentru clienți și familiile lor, care învață cum să își folosească fotoliile rulante cât mai eficient pentru a dobândi libertate de mișcare și independență personală. Totodată încearcă să schimbe situația piedicilor pe care persoanele asemenea ei le au cu accesibilitatea în mijloacele de transport în comun și în instituțiile publice. Un demers necesar, dar față de care autoritățile par a fi și surde, și mute, și oarbe!

„Pentru a-ți atinge visurile nu ai nevoie de picioare, ci de aripi“ – Erika Garnier

În toți acești ani s-a reinventat. A descoperit că pentru a-și atinge visurile nu are neapărată nevoie de picioare. Pentru că în lovitura dată de viață, Erikăi i-au „crescut“ aripi care au purtat-o pe acele drumuri și la acel nivel, unde nicio clipă nu s-ar fi gândit că va ajunge.

Tânăra ploieșteancă face sport și chiar mai mult decât parte dintre cei care n-au nicio dizabilitate. Joacă baschet, participă la maratoane, devenind și coordonator pentru sport în scaun rulant. Din această postură a avut un rol cheie în succesul programului Sports Envoy al Ambasadei SUA, prin intermediul căruia a fost organizat un eveniment motivațional la care au luat parte doi jucători americani de tenis, imobilizați la rândul lor în fotolii rulante.

A obținut o serie de recompense pentru activitatea intensă, iar una dintre cele mai importante primite, până acum, este cel oferit, în 2016, de către Departamentul de Stat al SUA pentru „Femei Curajoase din întreaga lume”. Erika a fost în topul preferințelor pentru curaj, spirit de conducere în susținerea drepturilor omului, egalității femeilor și progresului social.premiile erikai.JPG

Încă un lucru demn de admirat este faptul că nu și-a pierdut nicio clipă feminitatea. Niciun lucru vestimentar sau accesoriu nu și-l pune la voia întâmplării. Iar machiajul, oricât de discret, nu lipsește! 

Povestea sa, dar mai ales modul în care ea a reușit s-o „scrie”, a apărut în ultimii ani în zeci de reviste, emisiuni radio și TV. Erika este o prezență care cucereșțe, are un debit verbal și umor fantastice pe care și le pune în evidență relatând poveștile trăite alături de Moni, mama sa, și Anne, sora ei. Este genul de prezență care umple spațiul cu o energie extrem de frumoasă.

În timpul liber își face ordine în colecțiile de bufnițe și oițe, o găsim citind (preferatul este scriitorul Milan Kundera), bucurându-se de natură sau în bucătărie, acolo unde se transformă în masterchef-ul familiei!

Foto: arhiva personală Erika Garnier

erika front.jpg

erika1.JPG

21604_807412309386238_4292965104878092399_n.jpg

11053510_988366901181978_4751326996405568344_n.jpg

34555043_10211024908891376_7463108600014045184_n.jpg

45361436_10211927848824310_9085148139454726144_n.jpg

44122123_2218606764848047_689522377641426944_n.jpg

47680796_2317600778281978_8833258748609822720_n.jpg

Capture.JPG

o imagine de pe vremea când picioarele o ascultau

erika 2.JPG

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg