- Publicitate -

De 1 Decembrie, poliţiştii au scos armamentul la vedere VIDEO

expozitie_armamentStandurile amenajate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova azi, de Ziua Naţională a României, au atras numeroşi vizitatori. De departe, însă, cel mai mult s-au bucurat de iniţiativă micuţii ploieşteni.

- Publicitate -

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită, azi, la Ploieşti şi de către poliţiştii prahoveni. Prin intermediul unor standuri amplasate în Piaţa Mihai Viteazul, oamenii legii au scos la expoziţie dotările Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova în materie de armament, laboratoare criminalistice mobile, maşini de intervenţie, motociclete ale Poliţiei Rutiere, dar şi renumiţii câini poliţişti. „Cu ocazia acestui eveniment, am trecut în revistă o parte din tehnica de care dispune Poliţia Română şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova. Am avut amenajate standuri ale compatimentului de prevenire a criminalităţii, ale serviciului de intervenţie rapidă, serviciul Rutier, precum şi un laborator ultramodern al celor de la serviciul Criminalistică”, ne-a declarat Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Oamenii legii au profitat de numărul mare de ploieşteni care au ieşit, azi, în stradă şi, cu această ocazie, au împărţit pliante şi au oferit sfaturi pentru prevenirea infracţiunilor.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Revizie parțială la Petrobrazi: singura rafinărie funcțională din România își reduce producția de carburanți

În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul...

De 16 ani, în Ploiești: cum a construit Daniela Gheorghe cabinetul de optometrie Clarity Vision

În Ploiești, la Piața 9 Mai, pe Aleea Vitioarei,...

Ploiești, fără păcănele! Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri

Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -