- Publicitate -

Nu sunt sardine, ci elevi la Jean Monnet Ploieşti FOTO/VIDEO

Situație

Situație stânjenitoare la Colegiul Național Jean Monnet din Ploiești din cauza lipsei de spațiu pentru sălile de curs. La unitatea de învățământ sunt în prezent patru clase de  grupă pregătitoare, însă numai una se află în incinta colegiului, copiii din celelalte 3 clase desfășurând activități didactice în internatul pentru fete.

După cum susține și directorul colegiului Lucia Ionescu, această situație nu este nouă, însă datorită prestigiul pe care instituția l-a căpatat în ultimii ani, cererea este foarte mare, iar acest lucru corelat cu lipsa spațiului, a dus la apariția unor situații destul de greu de gestionat, atât pentru cadrele didactice cât și pentru conducerea unității de învățământ.  În prezent, toate cele trei  clase de grupa pregătitoare din internat au peste 30 de copii, iar acest lucru se vede în aglomerarea  sălilor de curs, lipsa spațiilor între bănci și în situațiile în care elevii din primul rând sunt lipiți la propriu, cu ochii de tablă. Ceva mai bine o duc micuții care desfășoară activitățile didactice în incinta colegiului, însă nu cu mult. Singura diferență este reprezentată de faptul că există există spațiu între bănci. Conducerea unității de învățământ ia în calcul mutarea clasei din colegiu în internat, tocmai pentru ca elevii să fie împreună, să se poată bucura de același spațiu de joacă și ca educația lor, să nu se realizeze diferențiat. Totuși acest lucru ar putea fi greu de realizat având în vedere că părinții cu posibilități financiare au reușit prin diverse sponsorizări să aducă îmbunătățiri sălii de curs, cum ar fi montarea parchetului și văruirea pereților Vezi mai jos cum arată sălile de curs:

- Publicitate -

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -