- Publicitate -

Cod portocaliu de ploi abundente. Ninsori și vânt în unele zone ale țării

cod galben

Se strică vremea, mai ales în nord-vestul ţării, unde va intra în vigoare, de mâine dimineaţă, un cod portocaliu de ploi abundente. Meteorologii au emis și un cod galben, mult mai extins.

În intervalul 21 noiembrie, ora 2:00 – 22 noiembrie, ora 12:00, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, dar și ninsori în zonele montane şi submontane.

- Publicitate -

COD GALBEN 

În intervalul menţionat, va ploua în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp.

- Publicitate -

În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie), în Munţii Apuseni şi grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1800 m în celelalte masive, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Precipitaţii mixte sunt posibile duminică (22 noiembrie) şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55…60 km/h. La munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, trecător viscolind ninsoarea.

- Publicitate -

COD PORTOCALIU

Pe parcursul zilei de sâmbătă (21 noiembrie) şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie) în judeţul Maramureş, precum şi în zonele de munte ale judeţelor Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj şi Sălaj se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi local 50 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -