- Publicitate -

Ce acuzaţii aduc procurorii tandemului Bădescu-Ghiţă. Rechizitoriul DNA Ploieşti din dosarul Asesoft

Data:

Procurorii DNA Ploiești i-au trimis în judecată pe fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu și pe deputatul Sebastian Ghiță, în urma instrumentării dosarului privind finanțarea echipei de baschet Aseosft Ploiești de la bugetul local. Observatorulph.ro publică mai jos rechizitoriul integral întocmit de procurorii DNA Ploiești.

- Publicitate -

MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE Serviciul Teritorial Ploieşti
Dosar nr. 90/P/2015

R E C H I Z I T O R I U
Procuror (…) din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpaţii:
BĂDESCU IULIAN – cercetat în stare de arest preventiv (în altă cauză penală), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: – luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.; – abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.; Î Î n t e m e i u l a r t . 2 2 2 a l i n . 1 T e z a I d i n O . U . G . n r . 2 cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p.;
GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN – deputat în Parlamentul României, cercetat în stare de libertate sub control judiciar ce expiră la data de 11.09.2015, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: – dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.; – instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 corob. cu art. 297 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.; – spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.; cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p.,
EXPUN URMĂTOARELE:
I. ÎN FAPT: Date privind contextul general al cauzei Inculpatul BĂDESCU IULIAN a fost validat ca parlamentar ales în colegiul uninominal 2 din circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, prin Hotărârea Senatului nr. (…) din 19 decembrie, demnitate publică pe care a exercitat-o până în anul 2012 (29 iunie). Din anul 2010 a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Prahova a (…) şi vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale Ploieşti a aceleiaşi formaţiuni politice. A candidat la alegerile electorale din vara anului 2012, câştigând portofoliul de primar al Municipiului Ploieşti. Din această funcţie a demisionat la data de 10.03.2015, în timpul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. 7/P/2014 al unităţii 3 noastre de parchet (în prezent dosar nr. 2087/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), după arestarea sa preventivă. Pe măsura obţinerii acestor funcţii publice, începând cu luna decembrie 2008, (după dobândirea calităţii de senator în Parlamentul României), inculpatul Bădescu Iulian a renunţat – oficial – la calitatea de administrator al S.C. (…), judeţul Prahova însă a rămas asociat unic şi a continuat să o controleze indirect, prin intermediul celui pe care l-a numit reprezentant legal al acesteia şi anume (…) ((…) ).

Inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN este deputat în Parlamentul României ales în legislatura 2012 în circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, colegiul uninominal nr. 4, din partea formaţiunii politice – (…) . În perioada 1997 – 2012 a îndeplinit (oficial) funcţia de director al S.C. (…) S.A. Ploieşti. În luna august 2012, a înstrăinat către rude sau persoane apropiate toate participațiile deținute la diverşi agenți economici, ca urmare a depunerii candidaturii pentru obținerea unui mandat de deputat în Parlamentul României. Cu toate acestea, inculpatul GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN controlează încă, direct sau indirect (prin interpuși) 52 de firme și 22 persoane fizice, printre care şi: (…) În virtutea calităţii de deputat şi a relaţiei de notorietate cu ex-primarul Ploieştiului, Bădescu Iulian, a cărui campanie electorală a susţinut-o în anul 2012, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a intermediat prin acesta rezolvarea, în afara cadrului legal, a unor avantaje de natură patrimonială vizând obţinerea unei finanţări nerambursabile suplimentare de la bugetul municipiului pentru (…) Ploieşti ale cărei interese financiare le susţinea la momentul respectiv. În schimbul acestor ,,servicii”, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a oferit cu titlu gratuit inculpatului Bădescu Iulian un imobil (casă de locuit şi terenul aferent) situat într-un cartier rezidenţial al municipiului Ploieşti, judeţul Prahova, unde acesta din urmă locuieşte împreună cu familia. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare 4 cumpărare, încheiată în luna august 2013, între S.C. (…) S.A. Ploieşti, controlată de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian – ca promitent vânzător şi S.C. (…), societate la care Bădescu Iulian are calitatea de asociat unic – ca promitent cumpărător. În aceeaşi perioadă de timp, inculpatul Bădescu Iulian a simulat achitarea contravalorii imobilului pretins achiziţionat prin firma sa, plătind din contul S.C. (…) în contul S.C. (…) S.A. Ploieşti o sumă de bani pe care prima societate ar fi încasat-o de la o altă firmă controlată în fapt de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian şi anume S.C. (…) S.R.L. Ploieşti, ca urmare a unei cesiuni fictive a unei mărci către aceasta din urmă.

- Publicitate -

Prin crearea acestui circuit financiar-bancar, suma de bani existentă iniţial în contul S.C. (…) S.R.L. Ploieşti (şi provenită tot de la societăţi din grupul de firme (…) ) a fost transferată în contul S.C. (…) şi de acolo în cel al S.C. (…) S.A. Ploieşti, astfel încât a revenit sub controlul inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian. Date privind modalitatea de sesizare: Prin procesul verbal din 23.03.2015, înregistrat sub numărul de mai sus, unitatea noastră de parchet s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila comitere a infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.p. şi dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pe baza unor date şi informaţii apărute în publicaţiile locale, potrivit cărora: În anul 2013, în calitate de primar al municipiului Ploieşti, Bădescu Iulian ar fi acordat Clubului de baschet CSU Asesoft Ploieşti (susţinut de deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian) o finanţare nerambursabilă de la bugetul local în cadrul unei selecţii de proiecte privind programele de utilitate publică ,,Promovarea sportului de performanţă” organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti), în schimbul căreia ar fi beneficiat în mod gratuit de un imobil – casă de locuit, ce a făcut obiectul unei pretinse promisiuni 5 bilaterale de vânzare cumpărare autentificată în luna august 2013 încheiate între vânzătorul S.C. (…) SA Ploieşti şi cumpărătorul S.C. (…), societate la care Bădescu Iulian are calitatea de asociat unic.

Prezentarea persoanelor juridice implicate în cauză: (…) ACTE NORMATIVE INCIDENTE ÎN CAUZĂ LEGEA nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare Art. 24 – Controlul financiar preventiv propriu, auditul public intern şi controlul ulterior (1) Controlul financiar preventiv propriu şi auditul public intern se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice locale şi/sau patrimoniul public şi privat şi sunt exercitate conform reglementărilor legale în domeniu. Art. 49 – Principii în execuţia bugetară (6) Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului la care se suplimentează prevederile bugetare. Art. 54 – Execuţia bugetară (5) Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative.

Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor, executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de către contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil. 6 (6) Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate. LEGEA Nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare Art. 3 – (1) Pentru a putea participa la procedura privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii ori fundaţii constituite conform legii – sau culte religioase recunoscute conform legii. Art. 4 – Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă sunt: a) libera concurenţă, respectiv asigurarea condiţiilor pentru ca persoana fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă dreptul de a deveni, în condiţiile legii, beneficiar; b) eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, astfel încât orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară activităţi nonprofit să aibă şanse egale de a i se atribui contractul respectiv; 7 f) neretroactivitatea, respectiv excluderea posibilităţii destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare; g) cofinanţarea, în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de minimum 10% din valoarea totală a finanţării; pentru fondurile alocate României prin Programul general "Solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii" pentru perioada 2007 – 2013, contribuţia din partea beneficiarului trebuie să fie de minimum 5% din valoarea totală a finanţării.

- Publicitate -

Art. 5 – Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 4. Art. 8 – Evaluarea în sistem competitiv a proiectelor se va face în conformitate cu criteriile generale de evaluare prevăzute în prezenta lege, precum şi cu criteriile specifice de evaluare care vor fi elaborate de fiecare autoritate finanţatoare. Art. 12 – (1) Pentru aceeaşi activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare în decursul unui an fiscal. (2) În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiaşi an calendaristic, mai mult de o finanţare nerambursabilă de la aceeaşi autoritate finanţatoare, nivelul finanţării nu poate depăşi o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorităţii finanţatoare respective. (3) În vederea participării la o procedură de selecţie, solicitanţii sunt obligaţi să prezinte autorităţii finanţatoare o declaraţie pe propria răspundere care să dovedească încadrarea în prevederile alin. (1) şi (2). Art. 21 – (1) Este exclus dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, respectiv nu este eligibil solicitantul care se află în oricare dintre următoarele situaţii: a) nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată exigibile a impozitelor şi taxelor către stat, precum şi a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat; 8 b) furnizează informaţii false în documentele prezentate; c) a comis o gravă greşeală în materie profesională sau nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate printr-un alt contract de finanţare nerambursabilă, în măsura în care autoritatea finanţatoare poate aduce ca dovadă mijloace probante în acest sens; d) face obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori se află deja în stare de dizolvare sau de lichidare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; e) nu prezintă declaraţia menţionată la art. 12 alin. (3).

(2) Autoritatea finanţatoare are dreptul de a cere solicitanţilor prezentarea de documente care dovedesc eligibilitatea în sensul prevederilor alin. (1), precum şi documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenenţă din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din România. Art. 29 – (1) Criteriile de selecţie pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă trebuie să facă posibilă evaluarea, pe baze competitive şi concurenţiale, a capacităţii solicitanţilor de a finaliza activitatea propusă pentru finanţare. (2) Criteriile de atribuire a contractului de finanţare nerambursabilă trebuie să facă posibilă evaluarea calităţii propunerilor şi a specificaţiilor tehnice şi financiare, urmând să fie publicate în anunţul de participare. Art. 37 – (1) Autoritatea finanţatoare şi beneficiarul pot stabili în contractul de finanţare nerambursabilă ca plăţile către beneficiar să se facă în tranşe, în avans, în raport cu faza de execuţie a proiectului şi cu cheltuielile aferente, în funcţie de evaluarea posibilelor riscuri financiare, de durata şi evoluţia în timp a activităţii finanţate ori de costurile interne de organizare şi funcţionare ale beneficiarului. (2) Autoritatea finanţatoare nu va elibera beneficiarului ultima tranşă a finanţării nerambursabile mai înainte de validarea raportului final de activitate şi a raportului financiar, pe care beneficiarul este obligat să le depună la sediul autorităţii finanţatoare în termen de cel mult 30 de zile de la terminarea activităţii. (3) Validarea se va face în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea de către beneficiar a raportului final de activitate şi a raportului financiar. 9 (4) Autoritatea finanţatoare îşi rezervă dreptul de a face verificări atât în perioada derulării contractului de finanţare nerambursabilă, cât şi ulterior validării celor două rapoarte, în scopul completării dosarului finanţării nerambursabile, dar nu mai târziu de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3). Art. 38 – (1) Atunci când, pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale, beneficiarul achiziţionează, din fonduri publice nerambursabile, produse, lucrări sau servicii, procedura de achiziţie este cea prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

ORDINUL Agenției Naționale pentru Sport nr. 130/2006, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, cu modificările și completările ulterioare. Anexa Nr. 2 CRITERIILE ŞI CONDIŢIILE de acces la fondurile publice pentru finanţarea proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti Criteriile şi condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ de către cluburile sportive de drept privat, respectiv de asociaţiile pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, sunt următoarele: a) să fie o structură sportivă recunoscută în condiţiile legii; b) să facă dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană/a municipiului Bucureşti, după caz; c) să facă dovada depunerii situaţiei financiare la data de 31 decembrie anul precedent la organul fiscal competent; d) să nu aibă obligaţii de plată exigibile din anul anterior la instituţia publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanţare; 10 e) să nu aibă obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat; f) să nu se afle în litigiu cu instituţia publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanţare; g) să nu furnizeze informaţii false în documentele care însoţesc cererea de finanţare; h) să nu se afle în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statutare, a actelor constitutive, a regulamentelor proprii, precum şi a legii; i) să participe cu o contribuţie financiară de minimum 10% din valoarea totală a finanţării; j) să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori să nu se afle deja în stare de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare; k) să depună cererea de finanţare completă în termenul stabilit de autoritatea finanţatoare. H.G. nr. 1.447/2007, privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare Art. 1 – Prezentele norme reglementează categoriile de cheltuieli specifice şi, după caz, cuantumurile acestora, ce se pot efectua pentru realizarea activităţii sportive, participanţii la acţiunile sportive, precum şi alte aspecte financiare ale activităţii sportive.

- Publicitate -

Art. 2 – (1) Prezentele norme se aplică de către autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale, inclusiv instituţiile din subordinea acestora, care gestionează fonduri publice pentru activitatea sportivă, precum şi de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, de structurile sportive şi alte entităţi sportive de drept privat care beneficiază de sume de la bugetul de stat pentru finanţarea programelor/proiectelor sportive ale acestora. (2) Entităţile prevăzute la alin. (1) se definesc împreună organizaţii sportive. Cap. III Participanţii la acţiunile sportive 11 A. La acţiunile de pregătire sportivă interne şi internaţionale Art. 4 – (2) La acţiunile prevăzute la alin. (1) pot participa: a) sportivi; b) antrenori; c) medici, asistenţi medicali, maseuri, fizioterapeuţi, cercetători, operatori video, alţi specialişti care contribuie la realizarea pregătirii. Cap. IV Categoriile de cheltuieli ce pot fi efectuate pentru realizarea acţiunilor sportive Secţiunea 1 Cheltuieli de transport Art. 9 – (1) Transportul participanţilor la acţiunile sportive organizate în ţară, în altă localitate decât cea în care îşi au domiciliul aceştia, se poate efectua, după caz: e) cu avionul, clasa economică; Art. 10 – Pentru deplasarea participanţilor la acţiunile sportive organizate în străinătate, entităţile trimiţătoare pot efectua cheltuieli privind transportul acestora, astfel: a) cu avionul, la clasa economică; Secţiunea a 2-a Cheltuieli de cazare Art. 12 – (1) Cazarea participanţilor la acţiunile de pregătire sportivă organizate în ţară şi la competiţiile sportive interne se poate face, după caz: a) în unităţile de cazare pentru sportivi; b) în cămine şcolare sau studenţeşti; c) în locuinţe închiriate în condiţiile legii; d) în moteluri, campinguri sau în hoteluri până la categoria 3 stele inclusiv. (2) Cazarea participanţilor la competiţiile sportive şi la alte acţiuni sportive internaţionale organizate în ţară se poate face în hoteluri până la categoria 5 stele inclusiv, în funcţie de nivelul, importanţa şi/sau regulamentul competiţiei, după caz. (3) La acţiunile sportive organizate în străinătate cazarea participanţilor se face, după caz: 12 a) în hotelurile în care au loc acţiunile sportive, la tarifele practicate de acestea, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor; b) în alte hoteluri sau spaţii de cazare, cu încadrarea în plafoanele de cazare stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare privind deplasarea personalului român în străinătate. (4) În cazuri temeinic justificate, conducătorul entităţii trimiţătoare poate aproba, pe baza documentelor justificative, plata cheltuielilor de cazare peste plafoanele prevăzute de normele legale specifice în vigoare, în limita prevederilor bugetare aprobate. O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare Art. 6 – Obiectul controlului financiar preventiv (1) Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează, în principal: a) angajamente legale şi credite bugetare sau credite de angajament, după caz; Art. 10 – Viza de control financiar preventiv propriu (1) Se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele de operaţiuni care respectă întru totul cerinţele de legalitate, regularitate şi încadrare în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament aprobate, după caz, care poartă viza de control financiar preventiv propriu. (2) Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor în drept, competente în acest sens potrivit prezentei ordonanţe, şi prin aplicarea de către acestea a sigiliului personal.
Expunerea detaliată a situaţiei de fapt
În luna mai 2013, pe site-ul Primăriei Municipiului Ploieşti a fost publicat anunţul Clubului Sportiv Municipal (C.S.M.) – persoană juridică de drept public, organizată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti, în legătură cu organizarea 13 selecţiei publice de proiecte pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă privind programele de utilitate publică ,,Promovarea sportului de performanţă”, conform Legii nr. 350/2005 modificată şi completată şi Ordinului Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006, privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramura de sport. În articolele apărute în presa locală prahoveană se menţionează că echipa de baschet Asesoft Ploieşti, finanţată de deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian a devenit o abonată la bani publici prin programul derulat de Clubul Sportiv Municipal, datorită câştigării campionatului naţional. Se semnalează în articolele de presă că primarul din perioada respectivă al municipiului Ploieşti – Bădescu Iulian a susţinut că echipa de baschet va fi premiată de Clubul Sportiv Municipal cu mai multe zile înainte de licitaţia organizată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă. Valoarea premiilor oferite de Primăria Municipiul Ploieşti în anul 2013 pentru proiectele care au câştigat selecţia organizată de Clubul Sportiv Municipal a fost de 1.800.000 lei, faţă de 250.000 lei în anul 2012. Potrivit mass – media, Clubul de baschet Asesoft Ploieşti a câştigat 96% din fondurile alocate de la bugetul local, diferenţa de 4% fiind împărţită între (…) .

La nivelul unităţii noastre de parchet au existat date şi informaţii potrivit cărora, pentru acordarea acestei finanţări în condiţiile mai sus arătate, primarul municipiului Ploieşti – Bădescu Iulian ar fi beneficiat în mod gratuit de la finanţatorul clubului de baschet Asesoft – Ghiţă Sebastian Aurelian de un imobil (teren şi construcţie) – casă de locuit, situat în municipiul Ploieşti, (…), în prezent (…) , judeţul Prahova, imobil care, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos în care s-a intrat în posesia sa, a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare autentificată în luna august 2013, încheiate între vânzătorul S.C. (…) SA Ploieşti (societate înfiinţată şi controlată în fapt de către deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian) şi cumpărătorul S.C. (…) – firmă la care Bădescu Iulian are calitatea de asociat unic. 14 Sumele de bani ,,plătite” de S.C. (…) către S.C. (…) SA Ploieşti au intrat întrun circuit financiar fictiv, astfel cum va fi detaliat în cele ce urmează, stabilindu-se că, de fapt, S.C. (…) nu a făcut altceva decât să întoarcă la S.C. (…) SA Ploieşti banii primiţi de la o societate din grupul de firme (…) – controlat de Ghiţă Sebastian – şi anume S.C. (…) SRL Ploieşti, în schimbul unei cesiuni fictive a mărcii ,,(…)”.

Astfel, prin ordonanţa din 24.03.2015, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale ,,in rem” cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.p. şi dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p. Totodată, prin ordonanţa din 02.06.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale ,,in rem” cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p. În cursul urmăririi penale efectuate în cauză, au rezultat următoarele: Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. (…) din 20.11.2007, S.C. (…) SA Ploieşti, prin administrator (…) a cumpărat imobilul situat în municipiul Ploieşti, (…), judeţul Prahova, compus din teren intravilan în suprafaţă de 901 mp. – (…) şi construcţie situată pe acesta, respectiv C1 – locuinţă (D+P+E+M), având o suprafaţă construită la sol 129, 51 mp, la preţul de 250.000 euro, din care 150.000 euro – construcţia şi 100.000 euro terenul.

- Publicitate -

În luna decembrie 2012, S.C. (…) SA Ploieşti a solicitat evaluarea imobilului, stabilindu-se că valoarea de piaţă a acestuia este de 840.756, 41 lei – echivalentul a 189.842, 71 euro (fără TVA). La data de 09.08.2013 a fost autentificată sub nr. (…) , promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare între S.C. (…) SA Ploieşti (reprezentată de administrator (…)) – ca promitentă vânzătoare şi S.C. (…) SRL Ploieşti (reprezentată de (…)) – ca promitentă cumpărătoare, având ca obiect imobilul din municipiul Ploieşti, (…), judeţul Prahova. 15 Preţul imobilului a fost stabilit la suma de 1.041.600 lei (care include TVA), din care promitenta cumpărătoare s-a obligat să achite în avans 124.000 lei (care include TVA), iar diferenţa de 917.600 lei până la data încheierii contractului în formă autentică. Procesul verbal de predare primire a imobilului încheiat între S.C. (…) SA Ploieşti şi S.C. (…) este datat 28.02.2014, în condiţiile în care în urma cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. 7/P/2014 al unităţii noastre de parchet (în prezent dosar nr. 2087/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a rezultat că Bădescu Iulian a intrat în posesia imobilului în vara anului 2013, când a şi început lucrările de amenajare a acestuia. S.C. (…) SA Ploieşti a emis către S.C. (…) facturile seria (…) , toate având ca obiect ,,avans vânzare imobil Blv. Republicii 160 cf. promisiune bilaterală vânz – cump”. Prima plată către S.C. (…) SA Ploieşti în cuantum de 124.000 lei a fost efectuată la data de 14.08.2013 prin virament bancar din contul S.C. (…) şi este compusă din suma de 80.000 lei – depusă de Bădescu Iulian la data de 13.08.2013 cu titlu de creditare societate şi din cea de 44.800 lei ridicată din casieria societăţii şi depusă în contul bancar în aceeaşi zi. A doua plată efectuată de S.C. (…) la 20.09.2013 a fost de 124.000 lei, sumă ce provine din cea de 150.000 lei virată la data de 18.09.2013 de către S.C. (…) SRL Ploieşti.

A treia tranşă plătită către S.C. (…) SA Ploieşti, în sumă de 450.000 lei, a fost efectuată în data de 20.11.2013 prin cont bancar şi este echivalentă cu suma încasată în cont de S.C. (…) în data de 19.11.2013 de la S.C. (…) SRL Ploieşti, aferentă facturii emise de S.C. (…) SRL în data de 20.11.2013, plata fiind astfel efectuată anterior emiterii facturii. A patra tranşă plătită către S.C. (…) SA, în sumă de 30.000 lei, a fost efectuată în data de 16.12.2013, prin cont bancar, prin ridicarea sumei din casierie şi depunerea ei în contul bancar în perioada 13-16.12.2013. 16 Ultima tranşă plătită către S.C. (…) SA Ploieşti, în sumă de 313.600 lei, a fost efectuată în data de 09.01.2014 prin cont bancar, din suma de 416.000 lei ce a fost virată în cont la aceeaşi dată de către S.C. (…) SRL Ploieşti. Astfel, S.C. (…) SRL a achitat formal suma de 1.041.600 lei către S.C. (…) SA, reprezentând contravaloarea imobilului din următoarele surse de finanțare : – 80.000 lei depuși de BĂDESCU IULIAN; – 74.000 lei retrași din casieria societăţii şi depuși în contul bancar; – 887.600 lei virați de către S.C. (…) SRL. Din analizarea modului în care s-au efectuat plăţile către S.C. (…) SA, se constată o strânsă legătură între sumele încasate de la S.C. (…) SRL şi sumele plătite la S.C. (…) SA, mai precis faptul că achitarea contravalorii imobilului s-a făcut într-o mare măsură din banii încasați de la S.C. (…) SRL. Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, încasările S.C. (…) de la S.C. (…) SRL Ploieşti apar justificate din punct de vedere contabil prin emiterea de către prima societate către cea de-a doua a unor facturi având ca obiect ,,cesiunea mărcii (…)” (factura pro formă seria (…) din 18.09.2013 în valoare totală de 1.116.000 lei, factura nr. (…) din 01.10.2013 în valoare de 250.000 lei, factura nr. (…) din 20.11.2013 în valoare de 450.000 lei şi factura nr. (…) din 09.01.2014 în valoare de 416.000 lei).

Operaţiunea comercială care a stat la baza emiterii acestor facturi şi care este o operaţiune fictivă o constituie contractul de cesiune de marcă nr. (…) din 10.09.2013 ce apare încheiat între S.C. (…) – în calitate de cedent – reprezentată de (…) (administrator doar de drept, în fapt firma fiind controlată de (…) Bădescu Iulian – asociat unic în firmă) şi S.C. (…) SRL Ploieşti – ca cesionar, reprezentată de administratorul de drept (…). Contractul are ca obiect cesionarea tuturor drepturilor asupra mărcii ,,(…)” , în schimbul preţului de 900.000 lei (exclusiv TVA). (…) Cu privire la plățile efectuate de S.C. (…) SRL către S.C. (…) SRL, în urma analizării documentelor bancare se desprind următoarele concluzii : 17 -în data de 18.09.2013 se virează suma de 150.000 lei, iar în data de 26.09.2013 se virează suma de 100.000 lei, acestea reprezentând contravaloarea facturii nr. (…) / 01.10.2013 în valoare totală de 250.000 lei. Ca explicații oferite la plată se menționează „ c-val. parțială fact. proforma 1/ 18.09.2013”; -în data de 19.11.2013 se virează suma de 450.000 lei, aceasta reprezentând contravaloarea facturii nr. (…) / 20.11.2013, fiind menționate aceleași explicații; -în data de 09.01.2014 se virează suma de 416.000 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. (…) / 09.01.2014, cu explicația „contravaloare diferență proforma nr. 1/ 18.09.2013”. Suma totală virată de S.C.(…) SRL către S.C. (…) SRL, aferentă contractului de cesiune marcă a fost de 1.116.000 lei, viramentele efectuându-se din contul (…) . În ceea ce priveşte sursele de finanțare din care S.C. (…) SRL a efectuat plățile către S.C. (…) SRL, în urma analizării documentelor bancare, rezultă următoarea situație : – sumele virate în zilele de 18 si 26.09.2013 către S.C. (…) SRL, au creditat pentru aceleași sume şi în aceleași zile contul S.C (…) SRL de la S.C. (…) SRL (societate ce face parte din grupul de firme controlat de Ghiţă Sebastian Aurelian), cu mențiunea „c-val. împrumut cf. contract”, creditarea efectuându-se din contul (…) ; – plata sumei de 450.000 lei în data de 19.11.2013 s-a efectuat din suma de 4.489.875 lei virată în contul firmei de către S.C. (…) SRL (societate ce face parte din grupul de firme controlat de Ghiţă Sebastian Aurelian), din contul (…) , cu mențiunea „cv. fact. (…) , (…) , (…) ”; – plata sumei de 416.000 lei în data de 09.01.2014 s-a efectuat din suma de 1.104.240 lei transferată de societate din contul de trezorerie în contul de operațiuni curente în data de 08.01.2014. (…) . Concluzionând, sursele de finanțare din care S.C. (…) SRL a achitat către S.C. (…) SRL valoarea contractului de cesiune a mărcii „(…)” au fost: – 250.000 lei de la S.C. (…) SRL, împrumut; – 450.000 lei din plățile efectuate de S.C. (…) SRL; 18 – 416.000 lei din fonduri publice virate de (…) . În urma analizării documentelor bancare ale S.C. (…) SRL s-a constatat că din suma de 1.116.000 lei virați de către S.C. (…) SRL, suma de 887.600 lei a fost redirecționată către S.C. (…) SA, reprezentând cea mai mare parte din plata făcută către această societate, în sumă totală de 1.041.600 lei aferentă ,,achitării” imobilului din Ploiești, (…). Ca şi corelare între sumele virate în contul S.C. (…) SRL de către S.C. (…) SRL şi redirecționarea banilor în contul S.C. (…) SA, cu titlul de plată a imobilului s-au constatat următoarele situații : – în data de 20.09.2013 S.C. (…) SRL virează în contul S.C. (…) SA suma de 124.000 lei din suma de 150.000 lei virată în contul său de către S.C. (…) SRL în data de 18.09.2013, sumă pe care aceasta din urmă o deține integral de la S.C. (…) SRL; – în data de 20.11.2013 S.C. (…) SRL virează în contul S.C. (…) SA suma de 450.000 lei din suma de 450.000 lei virată în contul său de către S.C. (…) SRL în data de 19.11.2013, sumă pe care aceasta din urmă o deţine parţial de la S.C. (…) SRL; – în data de 09.01.2014 S.C. (…) SRL virează în contul SC. (…) SA suma de 313.600 lei din suma de 416.000 lei virată în contul său de către S.C. (…) SRL în data de 09.01.2014, sumă pe care aceasta din urmă o deţine parţial din viramentul efectuat de (…) . În total, sumele virate în contul S.C. (…) SRL de către S.C. (…) SRL şi redirecționate către S.C. (…) SA se ridică la valoarea de 887.600 lei. Cu privire la raporturile dintre societăţile implicate în aceste operațiuni, în speță S.C. (…) SRL, S.C. (…) SRL şi S.C. (…) SRL, constatăm o strânsă legătură între sumele de bani provenite din fonduri publice, de la S.C. (…) SRL sau de la S.C. (…) SRL, care au fost virate în contul S.C. (…) SA, cu justificarea nereală de plată a imobilului situat în Ploiești, (…) ((…) ). 19 Între S.C. (…) SRL şi S.C. (…) SRL, cu excepția tranzacției analizate – cesionarea mărcii (…) şi încasarea sumelor cu care a fost achiziționat imobilul – nu au mai fost identificate alte relații economice.

- Publicitate -

În schimb, din consultarea declarației 394 aferentă achizițiilor şi livrărilor efectuate de S.C. (…) SRL în perioada iunie 2012 – ianuarie 2015, se constată că această societate desfăşoară regulat tranzacţii cu celelalte firme menţionate, printre principalii furnizori şi clienți, identificând: (…) (…) Conform informării transmise de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, firmele din grupul (…) au fost înfiinţate de Ghiţă Sebastian Aurelian şi s-au remarcat prin capacitatea de a obţine contracte bănoase cu statul, în domeniul IT. În august 2012, Ghiţă Sebastian Aurelian şi-a vândut toate participaţiile deţinute în societăţile comerciale, ca urmare a obţinerii calităţii de deputat în Parlamentul României. Cu toate acestea, indirect, controlează şi în prezent aceste societăţi, prin intermediul rudelor şi prietenilor. Până la data de 14.02.2011, S.C. (…) SA l-a avut ca acţionar majoritar pe Ghiţă Sebastian Aurelian, pentru ca, după această dată, să-şi cesioneze părţile sociale către (…) LTD Cipru, companie de tip offshore deţinută 100% de Ghiţă Sebastian Aurelian. (…). (…) Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, imobilul din Ploieşti, (…) a fost obţinut în mod gratuit de către primarul din acea perioadă al municipiului – Bădescu Iulian, de la cel care coordonează în fapt grupul de firme (…) – deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian, în schimbul acordării către (…) a unei finanţări nerambursabile suplimentare de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programele de utilitate publică ,,Promovarea sportului de performanţă” organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti). 20 Această finanţare în sumă de 1.500.000 lei (apropiată de valoarea imobilului – 1.041.600 lei) a fost acordată cu încălcarea dispoziţiilor legale, aşa cum se va detalia în cele ce urmează. Consiliul Local Ploiești a alocat (H.C.L. nr. (…) /08.04.2013) în anul 2013 Clubului Sportiv Municipal Ploiești, persoană juridică de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploiești – ca serviciu public privind sportul, suma de 300.000 lei, pentru acordarea de finanțări nerambursabile conform dispozițiilor Legii nr. 350/2005. Suma de 300.000 lei a fost prevăzută în buget la capitolul „Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional”, pentru finanţări acordate conform Legii nr. 350/2005.

Acest capitol bugetar cuprinde alocările de fonduri pentru toate secţiile sportive şi – contrar conţinutului său economic – în el au fost incluse şi fondurile alocate unor activităţi non profit, desfăşurate de alţi operatori economici, respectiv finanţările nerambursabile pe Legea nr. 350/2005. Prin H.C.L. nr. (…) /29.04.2013, privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2013 al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, suma alocată Clubului Sportiv Municipal Ploiești în cadrul articolului bugetar „Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional” nu a fost modificată, însă, conform Anexei la hotărâre suma prevăzută pentru finanţări nerambursabile conform Legii nr. 350/2005 a fost majorată cu 1.500.000 lei – de la 300.000 lei la 1.800.000 lei (600 %), din disponibilizările de la secţiile sportive. Potrivit Expunerii de Motive la proiectul de hotărâre, întocmită de primarul BĂDESCU IULIAN și semnată de cinci consilieri locali (membri ai comisiei buget – finanţe), rectificarea a fot impusă pentru „… asigurarea surselor financiare necesare conform Legii nr. 350/2005…”, fără a se justifica în vreun fel necesitatea majorării sumei deja prevăzute. De altfel, majorarea finanţărilor nerambursabile acordate prin buget nu poate fi impusă de nicio situaţie, fiind strict determinată de posibilităţile bugetului la momentul elaborării lui. Toate cererile depuse pentru aceste finanţări urmau a se raporta la fondurile deja existente în buget, conform dispoziţiilor legale. 21 Modul de prezentare în expunerea de motive la proiectul de hotărâre a rectificării bugetare ca reorganizarea cheltuielilor pe secții sportive, ascunde, în fapt, diminuarea cheltuielilor secţiilor sportive şi majorarea fondurilor pentru Legea 350/2005 care în mod evident nu poate fi privită ca o secţie sportivă a Clubului Sportiv Municipal. Referitor la reducerea fondurilor alocate unor secții sportive, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 – Regimul creditelor bugetare neutilizate de ordonatorii de credite – ,,Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost desfiinţate ori amânate şi de a propune autorităţilor deliberative anularea creditelor respective”. Astfel, în situaţia dată, sumele cu care au fost diminuate creditele bugetare acordate unor secţii sportive trebuiau anulate şi nu redistribuite fără nicio justificare. Prin faptul că în expunerea de motive și în raportul de specialitate al C.S.M. Ploiești la proiectul de hotărâre nu se precizează condițiile care permit reducerea cheltuielilor unor secții sportive și necesitatea majorării sumelor alocate pentru finanțări nerambursabile (+1.500.000 lei), s-au încălcat dispozițiile art. 49 alin. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă în cadrul programului „Promovarea sportului de performanță”, Clubul Sportiv Municipal Ploiești a organizat o selecție publică de proiecte cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare. În concret, prin Caietul de Sarcini privind finanțarea nerambursabilă din Fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat și a asociațiilor sportive pe ramura de sport ce activează în Municipiul Ploiești, Cap. IV – Condiții de eligibilitate, este solicitat candidaților (art. 10 lit. o) ,,să facă dovada că dețin contribuția financiară de minim 10 % din valoarea totală a finanțării”. 22 Potrivit art. 29 alin. 25 din Caietul de sarcini „Dovada existenței cofinanțării minime de 10% din suma solicitată, conform cererii de finanțare”[…] ,,se certifică cu extras de cont vizat de bancă, nu mai vechi de 5 zile de la data depunerii ofertei din care să reiasă că solicitantul dispune de suma respectivă sau de scrisoare de bonitate eliberată de o bancă comercială, nu mai vechi de 30 de zile, care confirmă că solicitantul dispune de suma necesară cofinanțării.” Dovada că deține contribuția financiară de minim 10% din suma solicitată nu este prevăzută de dispozițiile art. 21 alin. 2, cu referire la dispozițiile art. 21 alin. 1, din Legea nr. 350/2005 și nici de dispozițiile Anexei 2 – Criteriile și condițiile de acces la fondurile publice pentru finanțarea proiectelor cluburilor sportive de drept privat și ale asociațiilor pe ramura de sport județene și ale municipiului București, la Ordinul nr. 130/2006. Solicitarea dovezii arătate limitează în mod vădit libera concurență atât în ceea ce privește entitățile eligibile cât și valoarea proiectelor depuse. Mai mult, dovada deținerii în contul bancar la o anumită dată a unei sume de bani nu prezintă garanția că solicitantul va deține suma necesară cofinanțării la data desfășurării activității obiect al finanțării nerambursabile solicitate și, pe cale de consecință, nu prezintă relevanță. Prin modelul de Declarație (anexa nr. 11 la Caietul de sarcini, lit. g.) reprezentanții legali ai entității solicitante „se obligă să participe cu o contribuție financiară de minim 10% din valoarea totală a finanțării”. Potrivit extrasului de cont al Asociației Basket Club Asesoft Ploieşti eliberat de (…) , aceasta înregistra la data de 03.06.2013 un disponibil bănesc în sumă de 200.157 lei provenind dintr-un împrumut în sumă totală de 215.000 lei (15.000+200.000) acordat de S.C. (…) S.A.

- Publicitate -

Astfel, în data de 03.06.2013 contul bancar al societății prezenta un sold inițial de 2.446,60 lei și un sold final de 200.157,85 lei, mai mic decât suma împrumutată, rezultând că, în lipsa împrumutului, Asociația nu făcea față obligațiilor de plată şi nici n-ar fi putut face dovada că deţine sume de bani necesare cofinanţării, la valoarea solicitată. 23 În documentele depuse de Asociația Sportivă Basket Club ASESOFT în vederea obţinerii finanţării a fost identificat un înscris denumit PROTOCOL încheiat în data de 01.04.2013 între Clubul Sportiv Universitar (C.S.U.) Ploiești și Asociația Sportivă Basket Club ASESOFT. Protocolul a fost încheiat între Clubul Sportiv Universitar (C.S.U.) Ploiești, Universitatea Petrol – Gaze Ploiești și Asociația Sportivă Basket Club ASESOFT în vederea susținerii activității secției de baschet a C.S.U. Ploiești. Potrivit art. 1.3. Asociația are obligații privind susținerea financiară a secției de baschet a C.S.U., plata unor eventuale prime ale jucătorilor, antrenorilor, preparatorilor și a altor persoane implicate în activitatea secției, asigurarea condițiilor necesare organizării competițiilor, achiziționării echipamentului sportiv. Art. 6 din Protocol prevede că toate drepturile bănești (federație, transmisiuni radio și TVA, sponsorizări, reclame, etc.) se vor realiza prin contul C.S.U. Ploiești. În plus, Raportul de activitate cuprinzând datele relevante pentru susținerea cererii de finanțare prezintă rezultatele sportive obținute de echipa de baschet CSU ASESOFT și utilizarea fondurilor publice pentru susținerea acestei echipe. Federația Română de Baschet a confirmat (Adeverința nr. (…) /27.05.2013) că (…) a sprijinit în ultimii 3 ani competiționali performanțele C.S.U. Ploiești. Precizăm, în legătură cu sprijinul acordat Clubului Sportiv Universitar Ploiești că acesta este o entitate în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și nu putea beneficia de finanțări nerambursabile de la bugetul local potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 350/2005. (…) Comisia de evaluare și selecționare a proiectelor a repartizat (Proces Verbal nr. (…) /12.06./2013) suma de 1.800.000 lei, reprezentând finanțare nerambursabilă pentru programul de utilitate publică „Promovarea Sportului de Performanță” cu încălcarea dispozițiilor art. 4 lit. c, d și art. 21 alin. 1 lit. c teza a II a din Legea nr. 350/2005, art. 10 alin. 1 lit. c, d, d1 și j teza a IV a și lit. o din Caietul de sarcini, a Criteriilor de selecție, anexa 3 la Caietul de sarcini și pct. 2.5 – 24 Capacitatea financiară din Norme Specifice de evaluare a criteriilor de selecție, anexa nr. 4 la Caietul de sarcini. (…) Potrivit Procesului verbal nr. (…) /12.062013, repartizarea finanțării nerambursabile s-a realizat astfel: – Asociația Basket Club ”ASESOFT” – 1.728.000 lei, reprezentând 96 % (580/600×100) din valoarea finanțării (1.800.000 lei); – (…) – 58.320 lei, reprezentând 81 % (240/295×100) din valoarea rămasă a finanțării (1.800.000 – 1.728.000); – (…) – 13.680 lei, reprezentând 100 % (295/295×100) din valoarea rămasă a finanțării (1.800.000 – 1.728.000 – 58.320).

Conform rezultatului selecției publice de proiecte, Clubul Sportiv Municipal Ploiești a încheiat următoarele contracte privind finanțarea acțiunilor/activităților din cadrul programului „Promovarea sportului de performanță” în anul 2013 :  nr. (…) /18.06.2013 – beneficiar (…), valoare 1.728.000 lei, pentru finanțarea, conform Bugetului acțiunii, unor cheltuieli în sumă totală de 2.114.000 lei, diferența, în sumă de 386.000 lei, reprezentând contribuție proprie;  nr. (…) /18.06.2013 – beneficiar (…), valoare 13.690 lei, pentru finanțarea, conform Bugetului acțiunii, unor cheltuieli în sumă totală de15.200 lei, diferența, în sumă de 1.520 lei, reprezentând contribuție proprie;  nr. (…) /18.06.2013 – beneficiar (…) , valoare 58.320 lei, pentru finanțarea, conform Bugetului acțiunii, unor cheltuieli în sumă totală de 93.878 lei, diferența, în sumă de 35.558 lei, reprezentând contribuție proprie. (…) Efectuarea către C.S.M. Ploiești a plăților în sumă totală de 1.800.000 lei, corespunzătoare contractelor de finanțare, angajamente legale, nevizate pentru C.F.P.P. a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor privind ordonanțarea cheltuielilor din Anexa la O.M.F.P. nr. 1792/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor 25 instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.

În concluzie, Consiliul Local Ploiești – ca urmare a expunerii de motive întocmită de primarul Bădescu Iulian şi a avizării de către acesta a raportului de specialitate – a majorat fondurile alocate pentru finanțări nerambursabile cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 273/2006. În consecinţă, Clubul Sportiv Municipal Ploiești a alocat finanțările nerambursabile cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 350/2005 și a criteriilor specifice de evaluare întocmite de Club în baza dispozițiilor art. 8 teza a II a din Legea nr. 350/2005. Din analiza documentelor justificative depuse de (…), entitate care a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în sumă de 1.728.000 lei, reprezentând 96 % din fondurile alocate de Consiliul Municipal Ploiești au rezultat următoarele încălcări ale dispozițiilor legale : – art. 38 alin. 1 din Legea nr. 350/2005 – în documentele prezentate de Asociație pentru justificarea finanțării primite nefiind regăsite demersuri întreprinse pentru identificarea celei mai bune oferte care să asigure respectarea principiului eficienței utilizării fondurilor publice prevăzut de dispozițiile art. 2 alin. 2 din O.U.G. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Astfel, achizițiile de bilete de avion și servicii de cazare au fost efectuate de la S.C. (…) S.R.L. Ploiești (societate din grupul de firme (…) – administrată de (…) şi de (…)), la valoarea totală de 446.706,63 lei, exclusiv TVA, valoare care depășește echivalentul în lei a 30.000 euro prevăzut de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, pentru achiziția directă. În acelaşi sens menţionăm şi contractul nr. (…) /27.05.2013 încheiat cu S.C. (…) S.R.L. Ploiești (societate din grupul de firme (…) – administrată de (…)), în valoare totală de 23.291,65 euro (850+22.441,65), cu încălcarea prevederilor art. 22 lit. b din Caietul de sarcini, privind principiile managementului financiar sănătos, în special utilizarea eficientă a banilor. 26 Astfel, conform Anexei nr. (…) /02.10.2013, contractul are ca obiect închirierea pentru o lună de zile (10.03.2013 – 10.04.2013), la valoarea de 22.441, 65 euro, exclusiv TVA, de echipamente pentru inaugurarea sălii de sport (…) , bun aparţinând Municipiului Ploieşti, însă nu pentru acest gen de cheltuială a solicitat (…) finanţare. – art. 54 alin. 5 și 6 din Legea nr. 273/2006, cu referire la art. 9 din contractul de finanțare, în sensul că documentele depuse de Asociație pentru justificarea cheltuielilor nu permit identificarea plăților, eventual, efectuate în beneficiul C.S.U. Ploiești (art. 1.3 alin. 1 din Protocol), cheltuieli neprevăzute în Bugetul Acțiunii, anexa nr. 2 la contractul nr. 3.052/18.06.2013 și nici respectarea destinației cheltuielilor așa cum sunt prevăzute în Bugetul acțiunii. În plus, arătăm numărul mare de contracte de închiriere locuințe încheiate cu persoane fizice de pe raza Municipiului Ploiești care nu precizează persoana care a beneficiat de spațiul respectiv, în condițiile în care potrivit Protocolului încheiat cu Clubul Sportiv Universitar Ploiești acesta avea obligațiile : „ – să asigure, în regim gratuit sau cu taxă (la nivelul tarifelor stabilite pentru studenții Universității), cazare sportivilor secției de baschet a C.S.U. Ploiești în căminele sau hotelul universității conform H:G: 76/2005; – să asigure opt (8) camere pentru sportivii secției în căminul nr. 4; – să asigure, în limita posibilităților, cazarea arbitrilor, oficialilor federației ș.a. în hotelul Universității”.

Răspunzători pentru încălcările legale – care le angajează răspunderea penală – sunt atât inculpatul BĂDESCU IULIAN (la acel moment primar al Municipiului Ploiești, persoană care asigură punerea în aplicare a legilor, ordonator principal de credite, conducător al aparatului de specialitate, persoană care gestionează fonduri publice și care a întocmit Expunerea de motive pentru rectificarea bugetului Clubului Sportiv Municipal Ploiești și a aprobat Raportul de Specialitate la proiectul de hotărâre întocmit de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, documente care au fundamentat majorarea nelegală a fondurilor alocate finanțărilor nerambursabile), cât şi inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, care, în împrejurările descrise în 27 cele ce preced, l-a determinat pe primul la încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. 2 şi art. 63 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 din O.G. nr. 119/1999, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului municipiului cu suma de 1.500.000 lei. Art. 49 – Principii în execuţia bugetară din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare (6) Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului la care se suplimentează prevederile bugetare. Art. 61din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, cu modificările și completările ulterioare (1) Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. (2) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii. Art. 63 – (1) Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii: c) atribuţii referitoare la bugetul local; Art. 5 – Buna gestiune financiară din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare (1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public. 28 Această sumă, care a servit la majorarea fondurilor alocate finanţării nerambursabile conform Legii nr. 350/2005 – fără nicio justificare – cu încălcarea dispoziţiile Legii nr. 273/2006 constituie un prejudiciu pentru bugetul local întrucât, potrivit art. 56 din actul normativ invocat, la sfârşitul anului bugetar cei 1.500.000 lei – neconsumaţi de secţiile sportive ale Clubului Sportiv Municipal Ploiești – trebuia să ,,majoreze fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor deliberative”, adică să se reflecte în disponibilităţile bugetului public local. (…) II. (…) III. ÎN DREPT: Fapta inculpatului BĂDESCU IULIAN, constând în aceea că, în anul 2013, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a pretins şi primit de la deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian – prin intermediul S.C. (…) SA Ploieşti – societate controlată de acesta din urmă, un imobil – casă de locuit situat în Ploieşti, (…), judeţul Prahova, în valoare de 1.041.600 lei (din care a suportat personal doar 124.000 lei), în schimbul acordării către (…) Ploieşti, susţinută de deputat, a unei finanţări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 lei de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti), obiectul mitei – constând în suma de 917.600 lei (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 lei) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul – vânzător S.C. (…) SA Ploieşti şi promitentul – cumpărător S.C. (…), societate la care Bădescu Iulian are calitatea de asociat unic, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, 29 prev. de art. 289 alin.1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p. Fapta inculpatului BĂDESCU IULIAN, constând în aceea că, în anul 2013, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a acordat Asociaţiei Basket Club Asesoft Ploieşti – susţinută de deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian – cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. 2 şi art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 119/1999, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti), faţă de suma de 300.000 lei alocată iniţial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prejudiciind bugetul municipiului cu suma de 1.500.000 lei, ce reprezintă – totodată – folosul necuvenit obţinut de asociaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.p., cu aplic. art. 5 alin.1 C.p.; – cu aplicarea finală a art. 38 alin.1 C.p. Fapta inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, constând în aceea că, în anul 2013, a oferit primarului municipiului Ploieşti – Bădescu Iulian, prin intermediul S.C. (…) SA Ploieşti – societate pe care o controlează, un imobil – casă de locuit situat în Ploieşti, (…), judeţul Prahova, în valoare de 1.041.600 lei (din care cel din urmă a suportat doar 124.000 lei), în schimbul acordării unei finanţări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 lei de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) către (…) Ploieşti, pe care o susţinea, obiectul mitei – constând în suma de 917.600 lei (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 lei) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni 30 bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul – vânzător S.C. (…) SA Ploieşti şi promitentul – cumpărător S.C. (…), societate la care Bădescu Iulian are calitatea de asociat unic, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p. Fapta inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, constând în aceea că, în anul 2013, l-a determinat, cu intenţie, pe primarul municipiului Ploieşti – Bădescu Iulian ca, în calitate de ordonator principal de credite, să acorde către (…) Ploieşti (ale cărei interese financiare le susţinea), în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei, faţă de suma de 300.000 lei alocată iniţial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prin încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. 2 şi art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 119/1999, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului municipiului cu suma de 1.500.000 lei, sumă ce reprezintă – totodată – folosul necuvenit obţinut de asociaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 corob. cu art. 297 alin.1 C.p., cu aplic. art. 5 alin.1 C.p. Fapta inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, constând în aceea că, a disimulat adevărata natură a provenienţei imobilului pe care-l oferise cu titlu de mită primarului Bădescu Iulian, prin efectuarea în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014 unor operaţiuni de plăţi în sumă totală de 1.116.000 lei din contul S.C. (…) SRL Ploieşti – pe care o coordona în fapt, în contul S.C. (…), cu justificarea de plată a mărcii ,,(…)” – cesionată fictiv – şi din care cea mai mare parte a fost transferată prin intermediul S.C. (…) – administrată în fapt de Bădescu Iulian – către S.C. (…) SA Ploieşti (societate din grupul de firme pe care-l controlează), cu 31 motivarea nereală a achitării imobilului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.; – cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p. (…) IV. MĂSURILE PREVENTIVE LUATE ÎN CAUZĂ Inculpatul BĂDESCU IULIAN a fost cercetat în stare de arest preventiv în altă cauză penală (dosar nr. 2087/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, format prin trimiterea în judecată a inculpatului în dosarul nr. 7/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti). Inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN a fost cercetat în stare de libertate sub control judiciar, impus prin ordonanţa din 14.07.2015, măsură luată pe durata a 60 zile, cu începere de la 14.07.2015 şi până la data de 11.09.2015, inclusiv. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatului i-au fost stabilite următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Ploieşti, judeţul Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; 32 d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz; e) să nu se apropie de Bădescu Iulian, (…), (…) şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. V. (…) VI. DATE REFERITOARE LA URMĂRIREA PENALĂ Date esenţiale referitoare la urmărirea penală: Prin ordonanţa nr. 90/P/2015 din 24.03.2015, s-a dispus începerea urmăririi penale ,,in rem” cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.p. şi dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p. Totodată, prin ordonanţa cu acelaşi număr din 02.06.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale ,,in rem” cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p. Prin ordonanţa din 15.06.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: – luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.p., ambele cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p. şi a art. 38 alin.1 C.p., faţă de suspectul BĂDESCU IULIAN; – dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a 33 unui folos necuvenit, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 corob. cu art. 297 alin.1 C.p., spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p. şi a art. 38 alin. 1 C.p., faţă de suspectul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN. La data de 13.07.2015 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate. Inculpaţilor Bădescu Iulian şi Ghiţă Sebastian Aurelian le-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, drepturile şi obligaţiile procesuale, întocmindu-se procesele verbale din 07.07.2015, respectiv 14.072015. (…) VII. LATURA CIVILĂ Prin hotărârea nr. (…) din 21.07.2015 transmisă unităţii noastre de parchet cu adresa nr. (…)/22.07.2015 a Primăriei Municipiului Ploieşti, Consiliul Local Ploieşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.500.000 lei. În vederea asigurării recuperării prejudiciului cauzat, dar şi pentru asigurarea măsurii confiscării speciale, prin ordonanţa nr. 90/P/2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti din 13.07.2015 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând celor doi inculpaţi. Măsurile asigurătorii au fost aduse la îndeplinire prin procesele verbale de aplicare a sechestrului din 14.07.2015. 34 VIII. PROPUNERI FORMULATE CĂTRE INSTANŢA DE JUDECATĂ A. Măsuri preventive Având în vedere că în cauză există probe din care rezultă că inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, că menţinerea măsurii preventive faţă de acesta este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, că nu există nicio cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, precum şi că măsura preventivă este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului, În temeiul prevederilor art. 330, art. 202, art. 203 alin. 2, art. 211 alin. 2 din C.p.p., P R O P U N : Menţinerea măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian prin ordonanţa din 14.07.2015, măsură ce expiră la data de 11.09.2015. B. Măsuri asigurătorii Având în vedere cuantumul prejudiciului cauzat bugetului local al municipiului Ploieşti, precum şi împrejurarea că până în prezent acesta nu a fost recuperat, dar şi pentru faptul că foloasele necuvenite ce au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie anterior descrise se supun confiscării speciale, iar luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în scopul evitării ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul măsurii de siguranţă ori reparării pagubei, În temeiul art. 330 din C. proc. pen. , 35 P R O P U N : Menţinerea sechestrului asigurător instituit în cauză prin ordonanţa nr. 90/P/2015 din 13.07.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor: 1.BĂDESCU IULIAN – cota de 1/2 din imobilul compus din apartamentul nr. (…) , cu destinaţia de locuinţă situat în municipiul Bucureşti, (…); – cota de 1/2 din imobilul situat în municipiul Bucureşti, (…) , – imobil (teren + construcţie) situat în municipiul Ploieşti, (…) , judeţul Prahova, (…) . 2. GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN – un procent de 94,64% din terenul în suprafață de 1.306 mp situat în municipiul Ploiești, (…) ; – cota de 1/2 din casa de locuit situată în municipiul Ploiești, (…) ; până la concurenţa sumelor de 1.500.000 lei – reprezentând prejudiciul cauzat bugetului local al municipiului Ploieşti prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu și instigare la aceasta, respectiv folosul necuvenit obţinut de (…) Ploieşti, 917.600 lei – obiectul infracţiunilor de dare şi luare de mită şi 1.116.000 lei – obiectul infracţiunii de spălare de bani. Constatând că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi că există probele necesare şi legal administrate, precum şi că faptele cercetate există, au fost săvârşite de inculpaţi şi că aceştia răspund penal, În temeiul art. 327 lit. a) din C. proc. pen., 36 D I S P U N : I. Trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv (în altă cauză) a inculpatului BĂDESCU IULIAN, (…) , pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p., constând în aceea că, în anul 2013, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a pretins şi primit de la deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian – prin intermediul S.C. (…) SA Ploieşti – societate controlată de acesta din urmă, un imobil – casă de locuit situat în Ploieşti, (…), judeţul Prahova, în valoare de 1.041.600 lei (din care a suportat personal doar 124.000 lei), în schimbul acordării către (…) Ploieşti, susţinută de deputat, a unei finanţări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 lei de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti), obiectul mitei – în valoare de 917.600 lei (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 lei) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul – vânzător S.C. (…) SA Ploieşti şi promitentul – cumpărător S.C. (…), societate la care Bădescu Iulian are calitatea de asociat unic; 2. abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.p., cu aplic. art. 5 alin.1 C.p., constând în aceea că, în anul 2013, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a acordat Asociaţiei Basket Club Asesoft Ploieşti – susţinută de deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian – cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. 2 şi art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 119/1999, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei, 37 în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti), faţă de suma de 300.000 lei alocată iniţial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prejudiciind bugetul municipiului cu suma de 1.500.000 lei, ce reprezintă – totodată – folosul necuvenit obţinut de asociaţie; – cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p. II. Trimiterea în judecată în stare de libertate sub control judiciar ce expiră la data de 11.09.2015 a inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, (…) , pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. dare de mită, prev. de art. 290 alin.1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin.1 C.p., constând în aceea că, în anul 2013, a oferit primarului municipiului Ploieşti – Bădescu Iulian, prin intermediul S.C. (…) SA Ploieşti – societate pe care o controlează, un imobil – casă de locuit situat în Ploieşti, (…), judeţul Prahova, în valoare de 1.041.600 lei (din care cel din urmă a suportat doar 124.000 lei), în schimbul acordării unei finanţări nerambursabile suplimentare în sumă de 1.500.000 lei de la bugetul local, în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) către (…) Ploieşti, pe care o susţinea, obiectul mitei – în valoare de 917.600 lei (diferenţa dintre 1.041.600 şi 124.000 lei) fiind deghizat prin încheierea unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare a imobilului, autentificată în luna august 2013, încheiate între promitentul – vânzător S.C. (…) SA Ploieşti şi promitentul – cumpărător S.C. (…), societate la care Bădescu Iulian are calitatea de asociat unic; 38 2. instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 corob. cu art. 297 alin.1 C.p., cu aplic. art. 5 alin.1 C.p., constând în aceea că, în anul 2013, l-a determinat, cu intenţie, pe primarul municipiului Ploieşti – Bădescu Iulian ca, în calitate de ordonator principal de credite, să acorde către (…) Ploieşti (ale cărei interese financiare le susţinea), în cadrul unei selecţii de proiecte privind programul ,,Promovarea sportului de performanţă”, organizată în baza Legii nr. 350/2005 de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti) o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei, faţă de suma de 300.000 lei alocată iniţial prin buget pentru aplicarea Legii nr. 350/2005, prin încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 61 alin. 2 şi art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001 şi art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 119/1999, ceea ce a condus la prejudicierea bugetului municipiului cu suma de 1.500.000 lei, sumă ce reprezintă – totodată – folosul necuvenit obţinut de asociaţie; 3. spălare de bani, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p., constând în aceea că, a disimulat adevărata natură a provenienţei imobilului pe care-l oferise cu titlu de mită primarului Bădescu Iulian, prin efectuarea în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014 unor operaţiuni de plăţi în sumă totală de 1.116.000 lei din contul S.C. (…) SRL Ploieşti – pe care o coordona în fapt, în contul S.C. (…), cu justificarea de plată a mărcii ,,(…)” – cesionată fictiv – şi din care cea mai mare parte a fost transferată prin intermediul S.C. (…) – administrată în fapt de Bădescu Iulian – către S.C. (…) SA Ploieşti (societate din grupul de firme pe care-l controlează), cu motivarea nereală a achitării imobilului; – cu aplicarea finală a art. 38 alin. 1 C.p. 39 În temeiul art. 329 din C. proc. pen., prezentul rechizitoriu însoţit de două copii certificate şi de dosarul cauzei se transmite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în fond, potrivit art. 40 alin. 1 C.p.p., urmând a fi citaţi: INCULPAŢII : BĂDESCU IULIAN – Penitenciarul Rahova sau (…) GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN – (…) PARTEA CIVILĂ: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI – Primăria Municipiului Ploieşti, B-dul Republicii nr.2, judeţul Prahova MARTORII : (…) Conform prevederilor art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. solicităm obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă totală de 10.000 lei, care vor fi suportate în mod egal de către inculpaţii Bădescu Iulian şi Ghiţă Sebastian Aurelian, câte 5.000 lei fiecare. P R O C U R O R , (…)

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Două trenuri anulate de CFR în Prahova. Decizia afectează numeroși navetiști

Începând cu data de 1 mai, CFR Călători anulează...

Vicecampionii lumii, RO2D2, s-au întors acasă! – VIDEO

Membrii echipei de robotică a Colegiului Național Mihai Viteazul...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident grav în comuna Florești. O mașină a lovit un pieton

Un accident grav s-a petrecut în această după-amiază în...

Premierul Marcel Ciolacu despre surparea de la Slănic: „S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreți să fac?”

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, într-o conferință...

Surpări masive la Slănic! [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Surpări masive la Slănic! [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

În mandatul lui Volosevici, Ploieștiul a devenit cunoscut drept orașul celei mai mari șaorme

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, candidatul PNL la...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident grav în comuna Florești. O mașină a lovit un pieton

Un accident grav s-a petrecut în această după-amiază în...

Premierul Marcel Ciolacu despre surparea de la Slănic: „S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreți să fac?”

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, într-o conferință...

Surpări masive la Slănic! [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...
- Publicitate -