Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că șoseaua surpată în Slănic Prahova a fost construită peste o mină. „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”, a reacționat Ciolacu, acesta completând că a apreciat reacția reacția statului român și a celor de la situații de urgență.
„S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?
Acolo s-au dat niște autorizații de când s-au făcut acele drumuri. În schimb, am văzut reacția statului român și a situațiilor de urgență în care au intervenit imediat. Am văzut cum a intervenit Prefectura. S-au mutat 42 de familii, s-au găsit soluții. Aia am văzut. Dar nu-mi cereți să știu unde…”, a declarat premierul azi, într-o conferință de presă.
Citește și: „Cine răspunde de viețile noastre, domnule primar?” Localnicii din Slănic își strigă disperarea din cauza surpărilor de teren care, spun ei, înghit orașul (VIDEO)
Vă reamintim, o stradă din centrul orașului Slănic s-a surpat ieri, craetrul format fiind de 2 maetri. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.
Nu ba, S-A FACUT UN DRUM PESTE TIGANIA DIN SIMILEASCA !!!
HABAR NU AI CE VORBESTI !
MINA ESTE PESTE RIUL SLANIC , LA MARE DISTANTA DE SURPAREA STRAZII, DAR NUMAI PE JUMATATE DIM LATIMEA ACESTEIA !
AI VAZUT, MACAR, IMAGINILE ?
„S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreți să fac?” Sa te duci dracului de unde ai venit si sa vinzi covrigi! Esti priministru si ai in subordine institutii abilitate sa intervina in caz de calamitati naturale. Orasul Slanic este plasat peste minele de sare, care exista de sute de ani, iar tu vrei sa faci responsabili pe domnitorii care au intemeiat asezarea. Dece nu faci apel la ministrul Apararii, sa trimita materiale si corturi in care sa poata fi depozitate bunurile cetatenilor ale caror locuinte se darama? Lasa campania electorala si pe madam Sarmancur si vezi de treburile importante!