Situația legată de condamnarea cu suspendare a viceprimarului Raul Petrescu scoate la lumină și lupta internă din interiorul formațiunilor politice care alcătuiesc Consiliul Local Ploiești. La ultima ședință a Consiliului Local, care nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum, ca proiect suplimentar a fost propus încetarea mandatului de consilier al lui Raul Petrescu, viceprimarul Ploieștiului. Iar de aici până la apariția unor scenarii și teorii ale conspirației a fost un singur pas.
Pentru a avea o imagine completă a ceea ce se întâmplă, trebuie precizat faptul că, potrivit datelor din procesul verbal emis de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1, la Ploieşti, cu privire la centralizarea voturilor, constatarea rezultatului şi atribuirea mandatelor pentru funcţia de consilier, la alegerile din 2012, USL a obținut 14 mandate, PDL – 10, iar PP-DD – 3. În 2014 însă componența Consiliului Local Ploiești s-a modificat, iar la baza acestui lucru a stat Ordonanța 55 de anul trecut, care a permis migrația aleșilor locali la alte partide.
Citește și: Noua configuraţie politică din Consiliul Local Ploieşti
În ciuda faptului că Ordonanța a fost considerată neconstituțională, rămânând în sarcina Parlamentului să stabilească ce anume se va întâmpla cu persoanele care au trecut de la un partid la altul, în această privindță nu s-a întâmplat nimic.
Vicele Raul Petrescu a fost validat în funcția de consilier local din ședința din 26 iunie 2012, după ce a candidat pe listele PP-DD, iar ulterior a fost ales viceprimar. Prin urmare, în cazul în care proiectul legat de încetarea mandatului de consilier local va fi aprobat rămâne întrebarea cine anume îi va lua locul. Bineînțeles, totul este ipotetic, având în vedere zvonul că Petrescu s-ar pregăti intens să-și apere mandatul de consilier și, implicit de viceprimar. Iar acesta ar fi primul scenariu. În fine, la acest capitol circulă două ipoteze. Prima ar fi aceea că, în ciuda fuziunii între UNPR și PPDD, nominalizarea unui nou consilier trebuie să fie făcută în baza procesului-verbal cu privire la centralizarea voturilor, respectiv de pe lista PP-DD. O a doua ipoteză este că UNPR își dorește, în cazul în care mandatul lui Petrescu încetează să propună un consilier din propriul partid, lucru care este practic este imposibil, având în vedere rezultatele alegerilor din iunie 2012.
Un al doilea zvon care circulă în Ploiești, spun sursele noastre, este că Petrescu are la dispoziție săptămâna aceasta ca să-și dea demisia. Lucru puțin probabil, în condițiile în care a anunțat pe pagina sa că nu va face acest lucru.
Citește și: Viceprimarul Raul Petrescu ameninţă cu plângeri penale dacă va fi demis
Până acum au fost avansate mai multe nume privind o posibilă nominalizare pentru funcția de viceprimar: Cristian Ganea (PSD), George Pană (co-președinte ALDE Prahova), dar și Radu Socoleanu – consilier independent, fost viceprimar al Ploieștiului. În fine, pe lângă teoria conspirației, în care PSD și UNPR discută fără ALDE despre situația actuală, primul pas a fost făcut, în sensul că hotărârea Curții de Apel Ploiești a fost obținută într-un timp extrem de scurt. Mulți se așteptau ca motivarea deciziei instanței să apară de abia peste o lună. Potrivit surselor noastre, vineri ar urma să fie programată ședința Consiliului Local Ploiești, timp suficient pentru ca lucrurile să se lămurească și, la acest capitol, nu este exclusă nici varianta ca vicele Raul Petrescu să prezinte dovada că a făcut un recurs în anulare a hotărârii Curții de Apel Ploiești.
