La 400 de kilometri de Ploiești, Chișinău poate fi descris ca un oraș al contrastelor. Clădiri vechi, dar și clădiri noi… Bulevarde, dar și străzi înguste… Oameni săraci care cerșesc la colț de stradă ori vând ciorapi pentru a supraviețui de pe o zi pe alta sau oameni foarte bogați, care se plimbă în mașini decapotabile…
Drumul de la vamă până la Chișinău mi-a amintit de cel pe care-l făceam în copilărie spre casa bunicii. Parcă atunci treceam pe lângă aceleași dealuri cu vii ca și acum. Numai numele de pe indicatoarele rutiere erau diferite. Dar denumirile localităților prin care treceam le puteam înțelege : Turșeni, Durlești…. Era precum o călătorie spre o altă localitate din România, deși, oficial, eram într-o țară străină. Am simțit lucrul ăsta cel mai bine la vamă, când mi s-a cerut să prezint pașaportul. Vameșul vorbea la fel ca și mine, dar pe buletinul lui scrie Moldova, în timp ce la mine scrie România.
Între sărăcie și lux
În jurul orelor 15.00 am ajuns în centrul Chișinăului. Am trecut pe lângă clădiri vechi, cu arhitectură deosebită, dar și pe lângă blocuri noi, încă nelocuite. Am trecut pe lângă oameni săraci, care cerșesc la colț de stradă ori vând ciorapi, pentru a supraviețui de pe o zi pe alta, sau pe lângă oameni foarte bogați, care se plimbă în mașini decapotabile… Un paradox… „O capitală săracă, dar cu multe mașini scumpe…”, spunea cineva care nu își putea explica fenomenul. După ce am parcurs Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, am ajuns în piața centrală, care te trezește la realitatea cotidiană… Aici, zeci de comercianți încearcă să câștige cinstit o pâine. E mizerie, dar detaliul acesta pare să nu supere pe nimeni. Tarabele, poziționate perpedicular pe aleea principală, care separă precupețele de chioșcuri, sunt ruginite… Prima impresie este că fiecare vinde ce vrea și cum vrea. La intrare, pe niște măsuțe pliante, câteva femei vând ciorapi, sutiene și chiloți… E sărăcie… Totul este ieftin, de proastă calitate… Normele europene nu au ajuns aici. Așa că nu sunt case de marcat în piață, lucru care nu-i împiedică pe localnici și pe turiști să cumpere. În magazine însă toată lumea eliberează bon fiscal.
O călătorie printre români
Și, ca și la București, Capitala are Arcul de Triumf, unde turiștii se opresc să facă poze. Sub arcada mare a monumentului flutură un steag cu stema Republicii Moldova. La statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, amplasată în vecinătatea parcului care poartă numele domnitorului, este un nou popas. Aici, de-o parte și de alta a aleii principale, se află busturile clasicilor… Alecsandri, Arghezi, Asachi, Bacovia, Blaga, Cantemir, George Călinescu, Coșbuc, Creangă, Eminescu, Goga, iar lista continuă, scriitori ale căror opere figurează în programa școlară și în Moldova, dar și în România. Chișinăul este un oraș al contrastelor și pentru că pe stradă o să auzi vorbindu-se atât românește, cât și rusește, de parcă ai impresia că, nu se știe cine, face o glumă cu tine. Niciunul dintre localnici nu se supără că în magazine prețurile, meniurile ori însemnele de pe clădiri sau monumente sunt inscripționate și în limba română și în rusește. Localnicii nu protestează pe străzi și nici nu se lovesc cu pumnul în piept când vine vorba despre acest gen de naționalism. Unii o numesc simplu istorie. Alții spun că așa a fost să fie… Sunt însă mulți care deja au obținut cetățenie română și astfel pot să spună că sunt deja în Uniunea Europeană… La casele de schimb, pentru un leu românesc primești 3,40-3,83 lei moldovenești, în funcție de curs. După colapsul Uniunii Sovietice, Moldova s-a confruntat cu cea mai prelungită recesiune. Așa că, unii au plecat să muncească peste hotare, sătui să mai aștepte consolidarea fiscală. Și totuși… Puțini se pot lăuda cu un salariu mai mare de 250 de euro, dar, pe de altă parte, la orele serii, străzile sunt pline de mașini străine. Prețul la țigări și alcool este mai mic, comparativ cu cele practicate în România, semn că Nicolăescu nu a vorbit cu ministrul Sănătății din Republica Moldova și nu i-a povestit de accizarea produselor considerate de lux. Mâncarea este mai scumpă, raportat la salarii, însă au cele mai bune bomboane. Nu suficient de dulci pentru a îndulci o viață mult prea amară…