- Publicitate -

Domnule Volosevici, ce faci dacă te surprinde un cutremur la spitalul Schuller?

Zilnic, între orele 13 și 14, colegul și prietenul Mihai Nicolae îi invită pe ploieștenii care trec prin  fața sediului Primăriei să se oprească preț de câteva clipe și să citească o informație ignorată de actuala administrație condusă de Volosevici: Spitalul Municipal (Schuller) și Spitalul de Padeiatrie sunt încadrate în gradul I, respectiv II de risc seismic.

Asta înseamnă, potrivit experților în siguranța clădirilor, că la un cutremur mai puternic se pot înregistra victime și/sau pagube materiale. Mai ales în cazul clădirilor cu gradul I există un risc ridicat de prăbușire!

Dacă în prima zi inițiativa lui Mișu a fost privită cu reținere de trecători, ulterior oamenii au prins curaj și au început să fie interesați de subiect, mai ales că vorbim de două dintre cele mai importante unități sanitare din oraș.

Mihai Nicolae a explicat demersul său aici: De ce (o să) stau zilnic pe trotuarul din fața primăriei Ploiești

Încet, dar sigur, informația a început să circule și în online, iar asta se vede din reacțiile oamenilor cu care am interacționat ieri, când am fost prezent lângă Mișu, la ”susținere” :), chiar sub biroul primarului Volosevici.

”Am văzut pe internet protestul, vă susțin” sau ”Pot să fac o poză la panou?” sunt doar câteva dintre mesajele celor care au fost prezenți în zonă.

Așadar, OAMENILOR le pasă! Nu același lucru putem spune despre primarul Volosevici, care s-a dat de ceasul morții și i-a salvat pe bieții șefi ai SGU din sediul cu risc seismic mutându-i în clădirea de la Hale și Piețe – fostul sediu Peco.

Așadar, cum rămâne, domnule primar cu pacienții și personalul celor două spitale șubrede? Ei nu sunt tot ”priorități”?

Trebuie ca ploieștenii să știe că în ”pixul” primarului Volosevici stă și rezolvarea acestei situații extrem de periculoase.

Alt tip de soluție decât studiile de oportunitate plătite deja către Înalta Poartă a Băncii Modiale pentru un spital municipal – fantomă, promis într-o  zonă cu restricții de construire sau mutatul spitalului de Pediatrie într-un sediu de birouri. Practic, orice ca să dea bine la electorat în anul alagerilor.

În cazul puțin probabil în care nu ați aflat până acum, domnule primar, este vorba de un program al Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) care vizează chiar consolidarea și modernizarea spitalelor primăriilor! 

Vorba dvs.: ”nu mă credeți pe mine”, citiți AICI comunicatul intitulat ”MIPE lansează Programul Național de investiții în infrastructura de sănătate, cu o valoare de 10 miliarde de lei”.

Aveți în sertar cele două cereri al Consiliilor de Administrație de la Schuller și Pediatrie pentru consolidarea spitalelor. Nu trebuie decât să cereți fonduri Guvernului condus de PSD, partid din partea căruia vreți să candidați pentru un nou mandat. Grăbiți-vă!

Dacă ratați și această oportunitate de finanțare, așa cum ați făcut cu majoritatea proiectelor de investiții finanțate de fonduri europene, veți  rămâne, cel puțin pentru mine, primarul Volosevici care a avut un ultim mandat JENANT!

P.S. Vă las aici un scurt rezumat al programului MIPE:

Valoarea maximă aferentă unui proiect finanţată din Program este:

a) 1.000.000 mii lei pentru spitale județene/județene de urgență, spitale de urgență, spitale monospecialitate;

b) 350.500 mii lei pentru spitale municipale/municipale de urgență;

c) 250.000 mii lei pentru spitale orășenești.

Beneficiarii programului pot fi:

  1. unitățile administrativ-teritoriale, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. pp) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, care au în coordonare/subordonare/autoritate sau dețin în administrare/proprietate unități sanitare publice;

    Proiectele vor viza investiţii in:

    a) spitale orășenești și municipale/municipale de urgență;

    b) spitale județene/județene de urgență, spitale monospecialitate.

    Categorii de investiții

    a) realizarea de construcţii noi și dotare;

    b) lucrări de modernizare/reabilitare și dotare,

    c) extindere la construcțiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente și dotare.

    Calendarul estimativ al implementării Programului Național:

    1. Beneficiarii pot depune cereri pentru obținerea avizulului de oportunitate din partea Ministerului Sănătăţii pentru categoriile de investiții propuse de solicitanți în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Programului – aprilie 2024
    2. Depunere cereri de finanțare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Programului – 15 mai 2024
    3. Evaluarea cererilor de finanțare – 15 mai 2024– 15 august 2024
    4. Aprobare Hotărâre Guvern cu privire la lista de proiecte propuse spre finanțare -septembrie 2024
    5. Semnarea contractelor de finanțare – octombrie 2024 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi