Ceea ce urmează se dorește a fi o discuție fantezistă între trei ploieșteni de seamă ai urbei noastre. Personajele: Nenea, Nichita și Toma.
Acțiunea: Este una fictivă și se presupune a se petrece undeva între anii ’60 – ’70 ai secolului trecut. Textul se dorește a fi un pamflet imaginar și fantezist în care cei trei sunt personaje principale. Nu-i așa că ar fi fost minunat ca eroii noștri să fi fost amici apropiați, în aceeași formulă și în viața reală?
Scena: O terasă cu marchiză în dungi alb-roșii si decupaje în onduleu. Mai pe laturi, trei scaune și-o masă din fier forjat vopsite toate în alb. Masa e acoperită cu o față dintr-un material îndoielnic și imprimată cu carouri în aceleași nuanțe cu marchiza. Pe scaunele dantelate șed cei trei cu câte o băutură în față. Pe masă mai tronează și-o farfurioară din porțelan de China, în care zac, printre câteva scobitori aruncate ici-colea, niscai felioare picante de babic turcesc, un snop de baghete subțiri din cele de cașcaval sărat în stil Fanar, presarate atent cu piper negru măcinat la mână și-o duzină de masline răzlețe. Discuția dintre cei trei curge într-un ritm cadențat, allegro-andante, după cum urmează:
Nenea: “…și cum vă spusei monșer, dau să îl întreb pe mojic: Cu ce drept domnule, ma rog, cu ce drept? El, nici una-nici două…mă măsoară din călcâie până-n borul fetrului, zâmbește grimasat, o ia de braț pe individă, că nici pe nume nu-i mai pot zice … și îmi întoarce, pardon…posteriorul. Apoi, se îndepărtează la pas, murmurandu-i în urechiușă duduiei celei cu apucături, pardon…îndoielnice…zicându-i carevasăzică, potrivit de apăsat, cât s-auz și eu: Cretin!
Toma: Cum așa Nene, păi și mata n-ai făcut nimic? Nu l-ai luat de guler ca să-i arzi vreo două bastoane pe spinare mitocanului?
Nichita: Mă Tomiță mă, ce aprig ești tu la mânie! Nu te mai aprinde frate precum soarele lui Cuptor, stai să vedem cum a săvârșit Nenea întâmplarea cu madama și Don Juan-ul de mahala…
Nenea: Că bine zici amice…mai că-mi venea…mă-ntelegi…să-i îndes melonul pe țeasta spelbă și să-i rad mustața ceruită, cu briciu’ ăl bont al lu’ Man’lache frizerul. I-am lasat pe-amândoi adulterinii în plata Domnului dar cu gând musai de a-i mărturisi negreșit toată tărășenia Bădiei Mihai, la primul rendez-vous cu dânsul…
Toma: Știu și io Nene, crezi c-o fi bine? Mă gândesc că Tanti Veronica n-ar fi la prima abatere, deh, știi și mata că duduia i-a mai pus cornițe Demiurgului, ca să nu zic că-i orb precum o cârtită amorezată de nu mai bate dincolo de corsetul dânsei.
Nichita: Eu zic să mai luăm un rând…și să ne calmăm. Viață e mai scurtă decât jupoanele fetelor…Ce dacă dama nu-i de casă? Îi spune adio și o lasă pradă n’znadejdii. O lasă victimă stingheră a viitorului nestvilit al propriei ei patime năruite. Eu i-aș spune Bădiei Mihai: Amice…fete se mai găsesc…problema nu e fata…problema e lipsa ei…mă-ntelegi?… Hai, care mai dă un rând?
Toma: Da Nene, așa și eu…și eu zic…pfuuu…da’ ce zic? … zic că…să ne calmăm, cum spune maestrul Nichi, aici de față…și să îi lăsăm pe guguștiuci să-și rezolve singuri problemele conjugale, în loc să li le dezbatem noi în contumacie, nuuu? De ce să ne…să ne…să ne evervăm, pentru niscai povestioare de budoar?
Nenea: Parol, să mă-ngropi monșer dară eu așa ceva nu poci pentru ca să fac. Cum să-l știu eu pe Bădia Mihai batjocorit de-o cucoană adulterină, sulemenită și cu apucături ieftine, mai cu seamă că-i pune coarne omului, doar de-un pamplezir? Așa ceva moșer, eu nu poci pentru ca să-ndur și pace!
Nichita: …bineee, atunci dacă nimeni nu se oferă, mai dau eu un rând…Băiete, doi țapi cu guler pentru amici și una dublă transparentă la mine…și mai repede că mi-e sete…precum îi e deșertului de ploaie!
Toma: Nichi dragule, ia-o mai ușor cu licorile-astea țepene, știi că-ți fac pateu’ șvaițer. Mai ia și tu un cico, un borvis, o bragă, o biscuite, ceva mai ușor măi omule, că doar n-ai două vieți…nu de alta dar mai ai câte ceva de spus posterității…nu zic bine Nene?
Nenea: …ca să nu mai spui că mojicul îmi părea destul de familiar…eu cred că l-am mai văzut pe individul ăsta alungând ciorile din castanii de pe bulivar, un ăla…coate-goale, mațe-fripte…nu zic, altminterea rezon, halal pereche și-a găsit duduia, ce să spun!
Toma: Mai lasă-i pe pustii Nene, că ne-aprindem în zadar cu moftangii, zău așa …pfuuu…am io doi d-ăștia la teatru, “ochiu’ și timpanu’“, ce mai…să-i vezi cum degajează tot ce prind la partiduleț dar altmintereaaa … se dau amândoi așa de “telectuali”, că-ți vine să la vomiți în pantofi de drag!
Nichita: Eu cred că totul este efemer! Faima, iubirea, partidul! … Ele toate…se vor topi curând în eternitatea absurdă a perimatului timp demult defunct…
Toma: Hai s-ontindem de-aicea Nene, că Nichi al nostru prestează din memorie… rău nu zice deloc dar folosește vorbe interzise de la împărăție și tare mi-e teamă că, deși nu-i plac răcoritoarele, îi oferă băieții una din partea casei…cu vedere la curtea interioară…
Nenea: Bine-bine monșer dar nu vrei să isprăvesc mai întâi istorioara cu potlogarii?
Toma: Nene, nu-i vreme acu’ și aci’, mă-ntelegi? N-ai vrea mata, cum sa zic…să terminăm istorioara asta cu cotoiala de cvartal undeva, la altă adresă, unde pereții nu-s așa subțiri și mobilierul nu face microfonie?
Nichita: Eu propun să mergem la Berbec! … Să închinăm…pardon, că nu-i voie…să cinstim întru dezonoarea veșnicului adulter! Să înșiram la tirade distilate…și chiar dublu-distilate…și să dăm prin … osul nostru…stai, nu…să dăm prinosul nostru partidului! … Pentru minunatele realizări…cum ar fi mai ales, cele de rahat…deeee rabat…de la chiabura risipă a hârtiei de scris!
Toma: Hai Nene, dă-i bice că ne umflă ăștia! Dacă s-a pornit Nichi, mi-e că-l mai oprim abia mâine, în colț la “cafeaua și aspirina”. Hai mai bine…pfuuu…hai mai bine la Restaurantul Gării…acolo cel puțin e antren. Locantă de perdițiune este? Este! … Culoarea de pe pereți se-asortează cu cea din inimile tovarășilor? Se-asortează! Acolo măcar știm o treabă, dacă ne saltă gealații…dăm vina pe băutura îndoită! Hîîî, voi ce ziceți?
Nenea:” Allons enfants de la Patrie”!!!
Nichita: Leoaică tânără, iubirea! … Miauuu…!
VA URMA(?)