Clasa politică se joacă de-a populismul. Nu aș spune că neapărat le place, dar cu certitudine le este de folos. Cam așa se întâmplă și cu taxa de solidaritate, un fel de haiducie politică.
Solidaritatea în economia unei națiuni se numește catalaxie, fiind o ordine spontană a economiei, așa cum a încercat să o definească Friedrich August von Hayek, economist austriac, laureat al premiului Nobel. Cuvântul este de origine germană și se traduce prin transformarea unui inamic într-un prieten. Sunteți conștienți că bogații nu vor fi niciodată prieteni cu săracii, dar se poate umbla puțin la legislație pentru a mima asta.
Nu putem să vorbim despre solidaritate într-o economie, în care interesele nu au cum să fie comune, caz în care statul intervine ”spontan” în legislație, pentru satisfacerea unor interese/scopuri de moment.
Poate exista un acord între părți, în cazul nostru companiile bogate să accepte pentru o perioadă o taxă suplimentară, însă vor face toate eforturile/presiunile pentru ca aceasta să fie cât mai mică. La fel de bine, multinaționale se pot supăra, luându-și jucăriile și plecând de aici.
Companiile mari nu vor pleca. Au la dispoziție instrumente de presiune sau modalități prin care de la an la an să diminueze taxa de solidaritate. Pragul în discuție este de 100 de milioane de euro cifră de afaceri. Veți vedea cum, prin ”metode specifice”, cifra de afaceri a fiecărui gigant va scădea sub acest prag, iar taxa de solidaritate va tinde spre zero.
Amuzant este că s-a mai încercat asta. Prin 2017, în guvernarea PSD-ALDE, ministrul Ionuț Mișa propunea un procent de 2% la fondul de salarii. Apoi, cei care i-au urmat în scaunul de la Finanțe au tot tăiat până la 0,25%. Nu s-a concretizat nimic, iar ideea a reapărut acum. Cum credeți că au îngropat corporațiile orice tentativă? Exact cum vor face și acum… Cine mai are idei ”crețe” își face rapid bagajul din Victoriei.
”Dă bine” să audă poporul majoritar sărac, care va spune: ”Mama lor de bogați! Să ia de la ei și să ne dea nouă!” Nu s-au obișnuit cu ideea că acei bani nu ajung la ei sau că parte din sumele colectate se sifonează sau sunt cheltuite fără noimă. Poate că pentru mulți nici nu contează, important fiind să-i ardă pe cei bogați.
Să încercăm să explicăm povestea pe înțelesul tuturor. În România există un sistem de impozitare, care te taxează în funcție de cât faci. Faci mai mult, plătești mai mult… faci mai puțin, plătești mai puțin. Doar că, legislația noastră este construită de așa natură încât să permită nu doar externalizarea profitului, ci și ascunderea lui, pentru că una e să vorbești despre profit real, alta de cel din scripte. Cei cu afaceri mari știu să îl jongleze, totul pentru ca statul să ia cât mai puțin.
De ce acceptă statul român această situație? Sunt două motive principale: se teme că vor giganții veniți la noi pentru forța de muncă ieftină și legislația destul de permisivă. Fără ei, bugetarii de top nu ar mai avea de unde să încropească pentru propria bunăstare. Al doilea motiv ar fi lipsa de coloană a liderilor politici, care în realitate sunt puși sau pot fi ușor schimbați de sferele financiare influente. Amintiți-vă doar cum ”a negociat” Cîțu cu băncile, în pandemie, pentru amânarea plății ratelor. Ceva neclar?
„Taxa de solidaritate”, gândită de noii guvernanţi pentru companiile cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro, ar lovi, dacă va fi şi introdusă, în peste 330 de companii, în frunte cu Automobile Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford România, Rompetrol, Dedeman, Carrefour etc..
Povestea taxei de solidaritate poate fi discutată, poate fi chair aplicată, dar este previzibil ceea ce se va întâmpla cu ea. Cei care conduc statul român știu asta la fel de bine, de aceea spuneam că populismul este cel care stă la originea ”inițiativei”. Dacă ar vrea cu adevărat să aducă bani la buget, statul român ar colecta mai bine taxele și impozitele, dar și prejudiciile, deși, în ultima vreme, s-a stins și povestea asta. Totodată, același stat ar putea să mai umble la legislație, să ajusteze posibilitatea externalizării profitului, aștfel încât multinaționalele să nu se mai laude că plătesc impozite aici, altele decât fireștile viramente pe salarii, ci chiar să o facă. Stați calmi, nu se va întâmpla…
