- Publicitate -

Începe Cupa Mondială! Care sunt singurii patru români prezenți la competiția din SUA, Canada și Mexic

Campionatul Mondial de Fotbal va fi un adevărat maraton fotbalistic. 48 de echipe la start, care vor juca timp de 37 de zile, în intervalul 11 iunie – 19 iulie. Vor fi 104 partide, începând cu cea din această seară, Mexic – Africa de Sud, care va fi la ora 22.00, pe 11 iunie, la Mexico City.

- Publicitate -

România nu s-a calificat la Cupa Mondială, cum nu a făcut-o nici la precedentele șapte ediții, dar va avea doi reprezentanți la competiției.

Trei arbitri români și un fizioterapeut sunt la World Cup

Primul este arbitrul Istvan Kovacs, 41 de ani, care va oficia la Cupa Mondială pentru a doua oară consecutiv. Istvan Kovacs a fost prezent şi la Cupa Mondială din 2022, dar în Qatar nu a oficiat niciun meci la centru. Românul a fost al 4-lea arbitru la 8 partide din faza grupelor. Alături de Istvan Kovacs, la turneul final de peste ocean vor merge şi asistenţii săi, Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi.

- Publicitate -
Istvan Kovacs
Istvan Kovacs
Mihai Marica
Mihai Marica
tunyogi-feri
Ferencz Tunyogi

În afara celor trei arbitri, România mai are un reprezentant la World Cup. Este vorba despre Sorin Miinea (45 ani), care este fizioterapeut în stafful medical al Qatarului. Și el este la al doilea Mondial consecutiv, în urmă cu patru ani lucrând pentru naționala Portugaliei.

SORIN minea
Sorin Miinea și Cristiano Ronaldo

Shakira va cânta la Mexico City

Diseară, cu 90 de minute înaintea partidei, va avea loc ceremonia de deschidere a competiţiei, în cadrul căreia Shakira va cânta imnul Cupei Mondiale: Dai-Dai. Vineri dimineaţa, de la ora 05.00, Coreea de Sud va întâlni Cehia, pe Guadalajara Stadium.

O altă ceremonie de deschidere va avea loc în SUA, în noaptea de vineri spre sâmbătă, înaintea meciului SUA – Paraguay (ora 04.00), la Los Angeles. Secretarul de stat american Marco Rubio va participa la aceasta, alături de secretarul pentru transporturi, Sean Duffy, şi pe secretarul pentru securitate internă, Markwayne Mullin.

- Publicitate -

Și meciul Canada- Bosnia, programat mâine, de la ora 22.00, la Toronto, va fi precedat de o ceremonie de deschidere.

Messi și Ronaldo joacă în aceeași zi

Unul dintre punctele de interes va fi evoluția monsștrilor sacri Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, aflați la ultimul Mondial, al șaselea din carieră (la fel ca Ochoa – Mexic). Soarta face ca ei să intre pe teren în aceeași zi – 17 iunie. Argentina joacă de la ora 4.00, cu Algeria, iar Portugalia, de la ora 22.00, cu RD Congo.

Cupa Mondială din 2022 a fost Cupa Mondială cu cele mai multe goluri marcate de până acum, cu un total de 172 de goluri marcate. Se așteaptă ca ediția din acest an, a 23-a din istorie, să depășească acest record.

- Publicitate -

Programul meciurilor din grupe (ora României)

Programul Grupei A

  • 11 iunie, ora 22:00 – Mexic – Africa de Sud
  • 12 iunie, ora 5:00 – Coreea de Sud – Cehia
  • 18 iunie, ora 19:00 – Cehia – Africa de Sud
  • 19 iunie, ora 4:00 – Mexic – Coreea de Sud
  • 25 iunie, ora 4:00 – Cehia – Mexic
  • 24 iunie, ora 4:00 – Africa de Sud – Coreea de Sud

Programul Grupei B

  • 12 iunie, ora 22:00 – Canada – Bosnia și Herțegovina
  • 13 iunie, ora 22:00 – Qatar – Elveția
  • 18 iunie, ora 22:00 – Elveția – Bosnia și Herțegovina
  • 19 iunie, ora 1:00 – Canada – Qatar
  • 24 iunie, ora 22:00 – Elveția – Canada
  • 24 iunie, ora 22:00 – Bosnia și Herțegovina – Qatar

Programul Grupei C

  • 4 iunie, ora 1:00 – Brazilia – Maroc
  • 14 iunie, ora 4:00 – Haiti – Scoția
  • 20 iunie, ora 1:00 – Scoția – Maroc
  • 20 iunie, ora 4:00 – Brazilia – Haiti
  • 25 iunie, ora 1:00 – Scoția – Brazilia
  • 25 iunie, ora 1:00 – Maroc – Haiti

Programul Grupei D

  • 13 iunie, ora 4:00 – SUA – Paraguay
  • 13 iunie, ora 7:00 – Australia – Turcia
  • 19 iunie, ora 7:00 – Turcia – Paraguay
  • 19 iunie, ora 22:00 – SUA – Australia
  • 26 iunie, ora 5:00 – Turcia – SUA
  • 26 iunie, ora 5:00 – Paraguay – Australia

Programul Grupei E

  • 14 iunie, ora 20:00 – Germania – Curacao
  • 15 iunie, ora 2:00 – Coasta de Fildeș – Ecuador
  • 20 iunie, ora 23:00 – Germania – Coasta de Fildeș
  • 21 iunie, ora 3:00 – Ecuador – Curacao
  • 26 iunie, ora 1:00 – Ecuador – Germania
  • 26 iunie, ora 1:00 – Curacao – Coasta de Fildeș

Programul Grupei F

  • 14 iunie, ora 23:00 – Olanda – Japonia
  • 15 iunie, ora 5:00 – Suedia – Tunisia
  • 20 iunie, ora 20:00 – Olanda – Suedia
  • 20 iunie, ora 7:00 – Tunisia – Japonia
  • 26 iunie, ora 2:00 – Japonia – Suedia
  • 25 iunie, ora 2:00 – Tunisia – Olanda

Programul Grupei G

  • 5 iunie, ora 22:00 – Belgia – Egipt
  • 16 iunie, ora 4:00 – Iran – Noua Zeelandă
  • 21 iunie, ora 22:00 – Belgia – Iran
  • 22 iunie, ora 4:00 – Noua Zeelandă – Egipt
  • 27 iunie, ora 6:00 – Egipt – Iran
  • 27 iunie, ora 6:00 – Noua Zeelandă – Belgia

Programul Grupei H

  • 15 iunie, ora 19:00 – Spania – Insulele Capului Verde
  • 16 iunie, ora 1:00 – Arabia Saudită – Uruguay
  • 21 iunie, ora 19:00 – Spania – Arabia Saudită
  • 22 iunie, ora 1:00 – Uruguay – Insulele Capului Verde
  • 27 iunie, ora 3:00 – Insulele Capului Verde – Arabia Saudită
  • 27 iunie, ora 3:00 – Uruguay – Spania

Programul Grupei I

  • 16 iunie, ora 22:00 – Franța – Senegal
  • 17 iunie, ora 1:00 – Irak – Norvegia
  • 23 iunie, ora 0:00 – Franța – Irak
  • 23 iunie, ora 3:00 – Norvegia – Senegal
  • 26 iunie, ora 22:00 – Norvegia – Franța
  • 26 iunie, ora 12:00 – Senegal – Irak

Programul Grupei J

  • 17 iunie, ora 4:00 – Argentina – Algeria
  • 16 iunie, ora 7:00 – Austria – Iordania
  • 22 iunie, ora 20:00 – Argentina – Austria
  • 23 iunie, ora 6:00 – Iordania – Algeria
  • 28 iunie, ora 5:00 – Algeria – Austria
  • 28 iunie, ora 5:00 – Iordania – Argentina

Programul Grupei K

  • 17 iunie, ora 20:00 – Portugalia – RD Congo
  • 18 iunie, ora 5:00 – Uzbekistan – Columbia
  • 23 iunie, ora 20:00 – Portugalia – Uzbekistan
  • 24 iunie, ora 5:00 – Columbia – RD Congo
  • 28 iunie, ora 2:30 – Columbia – Portugalia
  • 28 iunie, ora 2:30 – RD Congo – Uzbekistan

Programul Grupei L

  • 17 iunie, ora 23:00 – Anglia – Croația
  • 18 iunie, ora 2:00 – Ghana – Panama
  • 23 iunie, ora 23:00 – Anglia – Ghana
  • 24 iunie, ora 2:00 – Panama – Croația
  • 28 iunie, ora 00:00 – Panama – Anglia
  • 28 iunie, ora 00:00 – Croația – Ghana

Meciurile Campionatului Mondial vor fi transmise în România de Antena 1 și Antena Play.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -