- Publicitate -

Blestemul incompetenților… pe capul românilor – Sondaj Politico: PSD – 34%, PNL – 18%, AUR – 14%, USR-PLUS – 12%

Previzibil! Este suficient acest cuvânt pentru a descrie configurația opțiunilor românilor pentru scena politică. Istoria nu iartă și se repetă, iar deconturile sunt întodeauna suportate de electorat.

Un sondaj realizat de publicația Politico arată o prăbușire a PNL la 18% în intenția de vot a electoratului român și o creștere semnificativă a PSD până la 34%. O creștere importantă o înregistrează și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) care a ajuns la 14%, în timp ce USRPLUS se situează abia pe locul 4, cu 12%. UDMR își păstrează procentul de 5-6%.

- Publicitate -

Așadar, avem cifrele unui sondaj deloc surprinzător. Nimeni nu poate spune că îl privește și că este mirat de o asemenea configurație, dată fiind calitatea actului guvernării. Este rezultatul aprecierii electoratului, care știm că are întotdeuna dreptate.

Faptul că se schimbă partidele la guvernare este sănătos pentru democrație. Nesănătos este că sunt aceleași, că ne întoarcem la situația pentru care s-a ieșit în stradă, pentru care PSD a pierdut vreo 20% din capitalul electoral al anului 2016, tocmai pentru că își bătuse joc de români.

- Publicitate -

Cumva, electoratul și-a făcut datoria, producând schimbarea. Nu prea ai cum să-i reproșezi electoratului că nu are de unde să aleagă, așa că românul votează alternativele existente sau stă acasă. Ar alege altceva, dacă sistemul ar putea să nască o alternativă serioasă, nu un alt monstru politic, un produs de laborator care să coaguleze nemulțumirile.

Este un blestem sau asta înseamnă cu adevărat minunata democrație, dintotdeauna confiscată de forțe nevăzute dar permanent active? Este despre putere și bani, cu personaje sinistre, submediocre, ușor de șantajat și puse în față să dea un chip puterii, să pară reprezentative. Să nu ne mințim! Doar nu credea cineva că premierii iau decizii… Și nu este vorba despre teorii ale conspirației, ci despre un mecanism care trebuie să producă bani pentru cei care nu se văd. Așa a fost dintotdeuna și așa va rămâne.

De pe mesele bogaților scapă firimiturile pentru cei care încă se bucură de democrație. Pentru astea se dă lupta, pentru astea sunt chemați oamenii la vot. Și fiecare speră să prindă câteva firimituri sau măcar să fie lăsat să muncească pentru ele. ”Un trai mai bun” pe partea materială, ”un pic de respect” pe cea socială – este tot ceea ce poți cere de la sistemul în care viețuim. Sunt bariere peste care muritorilor cu ștampilă nu le este permis să treacă.

- Publicitate -

Fără să mai abstractizăm mecanismele din spatele scenei politice, să facem scurte referiri la situația partidelor, pe înțelesul tuturor:

PNL – 18% la zi. Atât valorează politic. De ce ajunsese PNL pe primul loc în 2020? Aveau vreun merit? Veneau cu ceva credibil? Nici măcar ei nu cred asta. Realitatea este că ajunseseră în top pe fondul nemulțumirii față nemerniciile comise de PSD. Nimic mai mult! Deși se spunea că toate-s ”aceeași mizerie”, măcar se simțea nevoia unei copite în gura celor care umiliseră românii de pretutindeni. Le-a tras-o electoratul, însă deloc convins că alternativa e cea bună. Așteptările în sensul schimbării erau mari, au zis că poate-poate, de unde și creșterea exponențială a dezamăgirii.

Alegerile generale au fost în urmă cu 6 luni, însă știți deja că liberalii ajunseseră la guvernare de aproape un an, cu o garnitură interimară și minoritară. Se făcuse voia domnului (nu în varianta cu majusculă). ”Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple” a venit la pachet cu o criză sanitară de proporții. Consecințele crizei sanitare au fost și de natură economică, colac peste ”pupăza ecomică” românească.

- Publicitate -

Comunicare execrabilă, având drept consecință neîncrederea în tot ceea ce s-a impus cu forța, plus alte gafe în planul imaginii au dus la scăderea în sondaje și la un absenteism de două treimi în rândul electoratului. Totuși, cu o treime prezentă la vot, cu încrederea șubrezită, dar cu rănile încă deschise după guvernarea PSD, liberalii s-au clasat puțin sub PSD, dar cu prima șansă în închegarea unei alianțe.

Procentul sensibil diminuat a necesitat formarea unei alianțe cu USR PLUS și UDMR. O minune de alianță, pusă mai mult pe show-uri politice și prea puțin pe guvernare. Practic, avem 3 guverne, de interese majore divergente, deci un interes național zdrențuit pe minim trei fâșii.

Să ajungi să îl regreți pe Orban, văzând prestația lui Cîțu, asta ar trebui să le dea de gândit liberalilor! Asta da problemă majoră de credibilitate. Mă rog, nu ei decid cine le va fi lider. Cel puțin asta susțin unii dintre ei, care se simt hăituți de forțele nevăzute ale sistemului.

- Publicitate -

Românii apreciază ”atât” de mult eficiența acestei coaliții, încât PSD nu trebuie să facă mai nimic pentru a se întoarce la Palatul Victoria.

Trecem acum la PSD – 34% în ultimul sondaj, aproape dublu față de PNL. Mai e ceva de zis? Poate doar că nimic din ce au făcut în trecut nu s-a uitat și nici iertat, dar creșterea actuală este ”meritul” incontestabil al PNL, cel mai bun agent electoral pentru PSD, exact cum a fost și PSD pentru PNL în mandatul trecut. Ciolacu? Păi să nu râzi cu lacrimi?

Pe locul trei, previzibil… AUR – 14%. Și au șanse mari să mai crească. Blestemul nivelului de educație produce efecte, asta în timp ce stăm să le plângem de milă afganilor, fără să realizăm pe ce butoiaș cu pulbere stăm. Le poți reproșa ceva românilor săraci și chinuiți, care întotdeuna se vor îndrepta către soluția extremă? Lor nu, alianței actuale… DA!

- Publicitate -

Locul 4 – Magna cum pagube – USR-PLUS. Nu trec deloc peste acest prag. Cu ce să treacă, cu vreun slogan? #ce? Au electoratul lor, deși vizibil dezamăgit de prestația la guvernare, cu mici excepții. Permanent alții sunt de vină, permanent acuză, permanent invocă sistemul mafiot, care incontestabil există. Dar știau asta, așa că lamentările sunt inutile.

Când vezi că nu poți convinge doar cu sloganul, apucă-te nabii și vino cu programe credibile, nu cu ”diversitate”, nu cu atac permanent la aliați. Știm că sunt nasoi, vedem și simțim asta zilnic, dar criticându-i permanent nu înseamnă că tu ești mai bun. Prestația USR PLUS este similară cu prestația Millidge și Doig din reclame. Emblematic este Sectorul 1 al Capitalei – de un an doar scandaluri, gunoi și șobolani. Imaginați-vă cum psdiștii de acolo stau la gaură, precum șobolanii din imaginea definitorie a Sectorului 1. E doar o chestiune de timp până vor reveni.

Este ceva de făcut? Mai este ceva de făcut? Puțin ne pasă de procentele oricărui partid din România. Ne pasă că nu mai producem aproape nimic, că ne împrumutăm în fiecare secundă pentru plăți sociale, pentru supraviețuire. Ne pasă că nu vedem luminița, că ne suflă rece-n ceafă vântul sărăciei, al anormalității sociale, că nu mai avem credință în nimic sănătos, că am ajuns să ne urâm, că am uitat să ne mai ascultăm unii pe alții. Mă îndoiesc că vreo formațiune politică ar mai putea face ceva, ar putea fi lăsată să facă, așa că ne rezumăm să spunem: suntem un neam blestemat, pentru că ne-am blestemat… noi înaintea tuturor. Acum doar ne ducem crucea.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -