Institutul Național de Hidrologie și de Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, 10 iunie, o nouă atenționare de cod galben de inundații.
Potrivit INHGA, atenționarea de cod galben de inundații este valabilă în Prahova în intervalul miercuri, 10 iunie, ora 12:00 – joi, 11 iunie, ora 12:00.
„Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotele de atenție”, a precizat INHGA.
În Prahova, avertizarea vizează afluenți ai râului Prahova, dar și râul Teleajen.
Reamintim faptul că în Prahova este în vigoare un cod galben de ploi toreanțiale, vijelii și căderi de grindină, avertizare ANM valabilă miercuri, până la ora 21.00
