- Publicitate -

Nu puteți ignora pericolul pierderii celor aproape 100 de milioane de euro! Scrisoare deschisă

Data:

Lasă un comentariu

Scrisoare deschisă: Doamnelor și domnilor consilieri locali, doamnă viceprimar Magdalena Trofin, domnule viceprimar Daniel Nicodim și domnule primar Andrei Volosevici, pur și simplu nu puteți ignora acest subiect!

- Publicitate -

Investiții din fonduri europene nerambursabile care reprezintă o bună parte din bugetul de investiții al Ploieștiului pe aproape 40 de ani, adică aproximativ 95.000.000 de euro, sunt puse în pericol de a fi ratate, pierdute (detalii aici: Nu asta am votat! Ploieștiul va pierde fonduri europene de 100 de milioane de euro iar subiectul este TABU în primărie).

Nu am aflat acest lucru de la primar, de la viceprimari sau de la consilierii locali – decidenții cheie în această chestiune. Am aflat-o de la un funcționar din Ploiești al unei agenții, funcționar căruia, pur și simplu nu-i venea să creadă că toți factorii de decizie din administrația orașului tac.

Când am auzit, am avut, realmente, un gol în stomac. În primă fază, am refuzat să accept că informația este adevărată. Mi-a luat câteva ore să aflu că da, exact așa stau lucrurile – Ploieștiul este pe punctul să piardă acești bani dacă nu ia măsuri urgente.

Elevii se pregătesc de vacanță. Când au săptămâna liberă

Deși școala de-abia a început pe 8 septembrie, elevii se pregătesc deja să intre în vacanța de toamnă. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, cursurile...
- Publicitate -

Nu am făcut vreodată un secret din faptul că sunt unul dintre susținătorii primarului Volosevici. Asta de multă vreme. Tocmai de aceea a fost pentru mine șocant să aflu că această temă este un ”subiect interzis” în primărie.

Tot șocant a fost să aflu că le-a confirmat colegilor mei corectitudinea informației, dând vina pentru ea pe creșterea prețurilor. Nu mi-a venit să cred.

Am discutat în redacție despre modul în care să abordăm subiectul. Cu toții am căzut de acord că, trecând peste simpatii, antipatii sau stări de revoltă, este unul dintre acele momente în care este vital să acționăm în interesul orașului.

- Publicitate -

În ceea ce mă privește, am publicat informația și documentele care au stat la baza ei, știind și asumându-mi eventuala pierdere a prieteniei unor vechi amici.

Vezi aici Documentul prin care Primăria Ploiești este somată să ia măsuri pentru a nu pierde 100 de milioane de euro!

Este unul dintre acele momente în care interesul comunității primează cu orice preț, iar prietenii, dacă sunt prieteni, înțeleg acest lucru.

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de ani buni una dintre cele mai vizibile răni ale administrației. Nu mai vorbim despre un...
- Publicitate -

Dacă nu, să fie sănătoși: nu pot să văd cum orașul se duce de râpă doar pentru că X sau Y dintre cunoștințele mele este astăzi pe cutare funcție în primărie sau în alt loc. N-am făcut asta până acum, și n-am s-o fac nici de acum înainte.

După ce am publicat articolul prin care anunțam iminența pierderii celor 95.000.000 de euro din fonduri europene nerambursabile, am primit zeci de mesaje, unele mai interesante decât altele.

Printre acestea, unul al unui consilier local care promitea că va face tot ce-i stă în putință să ca acest lucru să nu se întâmple. Inclusiv că va propune în ședința de consiliu local convocarea de urgență a unei alte ședințe, extraordinară, pe această temă.

- Publicitate -

Acum câteva minute s-a încheiat circul grotesc numit ședință de consiliu local la Ploiești. Primarul Volosevici nu și-a asumat nimic, consilierii nu și-au asumat nimic, au decis să mai discute și altă dată pe marginea proiectelor sensibile de pe ordinea de zi.

Șocant, nimeni, ABSOLUT NIMENI, nu a scos un sunet despre grava criză care este pe punctul de a duce la pierderea finanțării nerambursabile.

Doamnelor și domnilor consilieri locali, doamnă viceprimar Magdalena Trofin, domnule viceprimar Daniel Nicodim și domnule primar Andrei Volosevici, pur și simplu nu puteți ignora acest subiect.

- Publicitate -

Întrebarea este veți alege să puneți în prim plan interesele grupurilor politice din care faceți parte, sau veți alege să reprezentanți interesele celor care v-au votat?

 

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. Trebuie urmarit ce se intampla cu aceste proiecte, daca pierdem finantarea cineva trebuie sa raspunda si sa-si dea demisia, insa fara sa mai ocupe vreo functie publica vreodata!

    Cati ani au trecut de cand am ales prin referendum reducerea numarului de parlamentari de la 600 la 300. S-a schimbat ceva?

    Ce facem cu poluarea din Ploiesti? Garda de mediu doarme comod in post.
    Muntii de gunoaie au reaparut in Ploiesti… Tot fara locuri de parcare am ramas si cate si mai cate probleme… dar taxe si impozite platim.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Povestea Alltur, afacerea construită de antreprenorul Liviu Cîrstea

Alltur este un nume cu rezonanţă pe piaţa agenţiilor...

La Bucov, AlpAccess vopsește piese pentru Stația Spațială

AlpAccess este un nume cu rezonanță în domeniul vopsitoriei...

Povestea antreprenorului care extrage parfumul din Ținutul Stejarilor

În Ținutul Stejarilor, acolo unde liniștea naturii vindecă sufletul,...
- Publicitate -

Exclusiv

Românii, victimele războiului hibrid rusesc. Raportul oficial care confirmă dezvăluirile Observatorului Prahovean

De aproape doi ani, Observatorul Prahovean derulează o campanie...

Ca la Ploiești. Singurul candidat la postul de director RASP a votat condițiile de concurs

Mandatul interimar al directorului RASP Ploiești, Răzvan Tănăsescu, expiră...

Concedieri în Prahova. Câte persoane au rămas fără locuri de muncă

Angajatorii au făcut disponibilizări masive în România de la...

Cum e viața la periferia Ploieștiului

La marginea Ploieștiului, în cartierele Mimiu, Bereasca, Mitică Apostol...

Instanța refuză prescripția în dosarul fraudei electorale de la Ciorani

Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat într-o încheiere cu...
- Publicitate -

Știri noi

Când trecem la ora de iarnă. Impactul asupra organismului

România va trece la ora de iarnă în noaptea...

Posturi vacante la primării din Prahova

Mai multe posturi vacante au fost scoase la concurs...

Concurs de poezie dedicat elevilor la Ploiești. Cum te înscrii

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” organizează cea de-a...

Clubul de astronomie al C.N. „Mihai Viteazul” strălucește în Japonia

Clubul de Astronomie CASSIOPEIA al C.N. „Mihai Viteazul”din Ploiești...

Când scăpăm de ploi în Prahova. Cum va fi vremea în octombrie

Vremea s-a menținut cu mult mai rece în această...
- Publicitate -

Emisiuni

Afișe cu informații false despre Polițeanu. Nicio reacție

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitații lui...

Tu când ai auzit ultima oară pe cineva vorbindu-ți exact ”ca pe internet”?

De ce ”se ceartă ca la ușa cortului” premierul...

Garda de Mediu amendează ploieștenii pentru iarba uscată. Poluatorii scapă!

Garda de Mediu Prahova a amendat Primăria Ploiești cu...
- Publicitate -

Vox Publica

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de...

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Un tramvai numit problemă

Transportul local din Ploiești, organizat prin TCE, este de...

Oradea a inaugurat parcare cu 516 locuri. La Ploiești…

Marți, 30 septembrie 2025, la Oradea, în apropierea Spitalului...

Afișe otrăvite anti-Polițeanu. Poliția încă ”cercetează”

Săptămâna trecută, mai precis în noaptea dintre 25 și...

Republica Moldova a spus PAS Moscovei

Republica Moldova a spus PAS Moscovei și a făcut...
- Publicitate -

E gata și Republica de sub Castani, cu bune și rele

S-a încheiat prima ediție a Republicii de sub Castani,...

Dâmbovița ne dă lecții (și) la drumuri

Zilele trecute am tranzitat județul Dâmbovița, ocazie cu care...

Așa nu se mai poate! România nu merită să fie abandonată!

Când solidaritatea guvernanților se rezumă la o posibilă reducere...