- Publicitate -

Primul 1 Decembrie fără coafate bizar și papițoi scrobiți. O sărbătoare națională fără ei e mai curată, mai frumoasă

Nu vor fi festivități ca în alți ani, asta știți deja. Dar ce am pierdut? Nimic!

Ba chiar am câștigat o sărbătoare așa cum ar fi trebuit să fie toate. Prin definiție, o sărbătoare este un moment în care ne bucurăm, în care avem ce să marcăm, să ne amintim de momente frumoase, să îi cinstim pe cei care au făcut ceva pentru ca noi să fim.

- Publicitate -

Și iată că fix asta se poate face în acest an, chiar și aici, în Ploiești. Va fi o sărbătoare fără fast, fără coafate bizar și papițoi scrobiți, veniți să fie văzuți, nu să simtă și să sărbătorească, ci să fie sărbătoriți.

Duceau în silă câte o coroană, câte o floare, împopoțonați ca nășicile și nașii de la nunțile unde toată lumea mânca și bea pe rupte, comentând cât a dat darul fiecare și cât de nasoi sunt mirii, rudele și prietenii lor. Își mai puneau și câte fâșiuță de tricolor, pentru a-și etala patriotismul de mucava. Dezgustător…

- Publicitate -

Uite, azi, pandemia sufletului nu le mai dă ocazia să facă pe ei în mod ”patriotic”, un patriotism sovietic. Vor fi câțiva oficiali, normal până la un anumit punct, dar nu veți mai vedea spectacolul grotesc al celor care nu au avut nicio legătură cu România, cu ziua ei națională. Și dacă vor fi, atunci nu vor mai avea publicul care să îi ”admire”.

1 Decembrie 2020, o sărbătoare mai puțin poluată, mai puțin virusată, mai puțin coafată… una mai aproape de suflet și de normalitate! La mulți ani!

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -