Captură record de heroină în România și cea mai mare din Uniunea Europeană din ultimii ani – VIDEO

0

Procurorii DIICOT au descoperit în Portul Constanța 1.452 de kilograme de heroină. Operațiunea s-a derulat cu implicarea reprezentanților DEA din cadrul Ambasadei SUA. VIDEO la finalul articolului.

Comunicatul DIICOT

La data de 20.05.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare, pe teritoriul României, iar, în cadrul unui ordin european de anchetă, alte 5 percheziții, pe teritoriul unor state vest-europene, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că, pe teritoriul României, a acționat o rețea infracțională, formată din cetățeni români și străini, specializată în transportul unor importante cantități de droguri de mare risc (heroină) către țări din vestul Europei, drogurile fiind disimulate în containere în care erau transportate diverse materiale de construcții sau alte bunuri.

La data de 10.05.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat o percheziție a unor containere aflate în Portul Constanța, în urma căreia s-a reușit efectuarea unei capturi istorice de heroină, în România, respectiv 1.452 de kilograme, care au fost transportate, disimulate într-un container cu materiale de construcții, pe ruta Iran-România, cu destinația finală țările din vestul Europei. Este a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Franța.

Eurojust a furnizat sprijin în vederea transmiterii și executării instrumentelor de cooperare judiciară internațională și a organizat o întâlnire de coordonare in sistem videoconferință.
La acțiunile de pe teritoriul statelor vest-europene au participat 3 ofițeri antidrog din cadrul DCCO, iar în România a fost prezent la percheziții un analist senior din cadrul EUROPOL.

Operațiunea s-a derulat cu implicarea reprezentanților DEA din cadrul Ambasadei SUA, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și a specialiștilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău