Primăria Puchenii Mari a reușit atragerea de finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru un proiect major. Investiția, aflată în stadiu de implementare de 98%, include un sistem de supraveghere video cu 64 de camere, o dronă, o stație de încărcare pentru vehicule electrice, un sistem modern de alarmare, dar și digitalizarea activității administrației locale.
Primăria Puchenii Mari a atras finanțare prin PNRR pentru implementarea unui proiect dedicat dezvoltării infrastructurii TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor). Proiectul se află în faza finală de implementare.
Una dintre componentele principale ale proiectului este realizarea unui sistem modern de supraveghere video, format din 64 de camere amplasate în puncte strategice din comună.
„Proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management) în comuna Puchenii Mari. Prin acest proiect au fost achiziționate 64 de camere video, o dronă, o stație de încărcare pentru vehicule electrice, un sistem modern de alarmare, precum și echipamentele necesare pentru digitalizarea Primăriei Puchenii Mari”, a declarat Constantin Negoi, primarul comunei Puchenii Mari.
Potrivit edilului, lucrările prevăzute în cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene sunt aproape finalizate.
„Investiția este finanțată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar în acest moment proiectul este implementat în proporție de 98%, fiind foarte aproape de finalizare”, a precizat edilul.
Autoritățile locale speră că prin implementarea proiectului „va crește gradul de siguranță în localitate, iar serviciilor publice vor fi modernizate în beneficiul locuitorilor”.
Citește și: Recepții la investițiile cu fonduri europene finalizate la Puchenii Mari
