Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. În Prahova maximele anunțate sunt de 16… 20 de grade Celsius, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m, sunt anunțate, începând de joi, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Intervalul, potrivit ANM, va debuta cu un regim al temperaturilor caracterizat de valori apropiate de cele specifice primei decade de octombrie, cu maxime 16…20 de grade şi minime de 5…8 grade, în medie.
„În perioada 8 – 10 octombrie însă, zilele vor deveni reci, cu un ecart mediu al maximelor de 12…15 grade.
Estimările prognostice pentru cea de-a doua săptămână indică valori în general apropiate de cele climatologic specifice pentru mijlocul lunii octombrie, ziua cu 16…18 grade, iar noaptea 5…9 grade, mediat regional, posibil în creștere ușoară la finalul intervalului.
Regimul pluviometric va continua să fie deficitar la începutul intervalului, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată în jurul datei de 8 octombrie, iar pe alocuri ploi în general slabe vor fi posibile în unele zile din a doua săptămână”, a precizat ANM.
La munte, în debutul perioadei, potrivit ANM, valorile termice vor fi apropiate de cele normale în prima decadă de octombrie (în medie maxime de 11…15 grade și minime de 2…7 grade, cu valori mai scăzute la peste 1700 m altitudine, unde noaptea vor fi negative).
Între 7 și 10 octombrie, potrivit ANM, vremea va fi rece, cu un ecart termic mediu diurn de 4…10 grade și nocturn de -4…4 grade.
„Ulterior, temperaturile – cu precădere cele diurne – vor fi în creștere ușoară și se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei din an.
Probabilitatea pentru precipitații locale va fi mai ridicată în perioada 7 – 9 octombrie cu precădere în masivele meridionale (unde la peste 1700 m altitudine vor fi temporar și ninsori sau lapoviță), precum și în unele zile din cea de a doua săptămână”, a anunțat ANM.
