spot_img
- Publicitate -

Ce-şi doreşte noul antrenor al echipei Petrolul

Data:

antrenor petrolul

Lupii au un examen greu, mâine seară, când vor întâlni, pe Ilie Oană, formația din Dealul Feleacului, Universitatea Cluj. Noul antrenor al „galben-albaștilor”, Valentin Sinescu, (foto: FC Petrolul Ploiești), a vorbit astăzi despre importanța unei victorii obținute de Petrolul.

- Publicitate -

„Este un context ingrat pe care îl traversează ambele grupări, cu o miză uriaşă pentru echipa din Dealul Feleacului, pentru care, după părerea mea, este un meci decisiv. O să facem tot posibilul ca să câştigăm acest joc, din punctul meu de vedere chiar aşa ar trebui să se întâmple”, a spus Valentin Sinescu, care a preluat funcția de antrenor la Petrolul după plecarea lui Mircea Rednic. „Chiar şi interimar, eu sunt foarte mândru şi mă simt responsabil faţă de oamenii acestui oraş. Sunt concitadinii mei şi mi-a plăcut întotdeauna să locuiesc aici, să ies pe stradă, să mă duc în parc, să privesc în ochi pe oricine”, a precizat Valentin Sinescu, prezența sa la echipă. „U Cluj este o echipă incomodă, care foloseşte în ultima perioadă un sistem cu trei fundaşi centrali, o formatie care primeşte relativ greu goluri, deşi şi înscrie puţin. Cred că aici va fi cheia meciului, modul în care vom reuşi să blocăm cele două săgeţi, Mengolo şi Viveiros, şi să reuşim să găsim o breşă fie în benzi, fie în zonă centrală, acolo unde am văzut că există o anume lentoare a celor trei fundaşi centrali”, a adăugat tehnicianul “galben-albaştrilor”, a mai adăugat noul antrenor.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Reacții după decizia CA Ploiești. Șoșoacă: „Se dărâmă șandramaua”

După decizia Curţii de Apel Ploieşti care a decis...

Reacția BEC după suspendarea anulării prezidențialelor din 2024

După hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a suspendat,...

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Super spectacol în Sala Olimpia. Tribună dedicată sportivilor prahoveni

Sâmbătă, 26 aprilie, la ora 16:00, la Sala Olimpia...

A plecat antrenorul principal de la Petrolul? Ce spune Tudor

Presa sportivă a speculat ieri un posibil conflict pe...

Salariul șefului LPF, cât al directorului OMV Petrom

Gino Iorgulescu, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a...

Prahoveanul minune al înotului, Darius Coman, merge la Europene

Prahoveanul Darius Coman, azi în vârstă de aproape 18...
- Publicitate -

FC Petrolul Ploiești a învins-o pe Gloria Buzău cu 4-0

FC Petrolul a învins-o cu scorul  4-0 pe Gloria...

Petrolul – Gloria Buzău. Lupii pot scăpa de grijile barajului

FC Petrolul și Gloria Buzău închid runda numărul 5...

Noul antrenor al Petrolului: E o bucurie că sunt la Ploiești

Ciprian Panait (48 ani) face parte, din această săptămână,...

Aur la baschet, în Serbia, pentru Ioana Savu, din Ploiești

Ioana Savu, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Județean Prahova,...