Antrenorul Dinu Todoran s-a despărțit de Petrolul 2, echipă care evoluează în a treia ligă. În prezent, echipa este pe locul 5 în Seria 5.
Todoran a stat pe banca echipei Petrolul 2 doar nouă etape.
”La finalul turului suntem pe locul 5 la un punct de play-off. În tur am fost singura echipă care a eușit să câștige în fața liderului CS Tunari. Încă din vară am spus că la finalul turului vom trage linie și asta a fost tot! M-am întâlnit cu Claudiu Tudor, ne-am strâns mâinile și asta a fost tot. Chiar țin să-i mulțumesc lui Claudiu pentru șansa oferită și le urez multă baftă în campionat”, a spus Todoran pentru Liga2.ro.
Todoran nu exclude varinata să antreneze în zona Brașovului. ”Cu siguranță voi rămâne în fenomen. Îmi doresc să antrenez în continuare și poate voi antrena și în zona Brașovului pentru că aici am copilărit și am făcut primii pași în fotbal”, a declarat Dinu Todoran.
Petrolul 2 a fost preluată de șeful Academiei, Marius Codescu.