Sâmbătă, 9 decembrie 2023, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, a avut loc Cupa Internațională Colosseum Amatori. La această competiție, care a reunit un total de 44 de cluburi din întreaga țară, sportivii de la Clubul Florin Ghiță Academy au reușit, ca de obicei, rezultate de excepție: 16 sportivi s-au clasat pe locul 1 și 4 sportivi pe locul 2.
„Academia Florin Ghiță a demonstrat în mod constant că pregătirea atentă și dedicarea sunt cheia succesului în sportul de contact.
Antrenorii talentați și determinați Florin Ghiță și Alin Panaite, au contribuit la dezvoltarea acestor sportivi în adevărați campioni.
Performanțele academiei Florin Ghiță din Ploiești la Gala Colosseum de K1 au fost cu adevărat remarcabile și reprezintă o sursă de mândrie pentru orașul Ploiesti. Acești luptători talentați au demonstrat abilități remarcabile și au obținut rezultate impresionante”, au transmis reprezentanții clubului.
Câștigătorii locului 1 au fost: Iosca Albert, Pădurice David, Nicolae Patric, Stan David, Frasineanu Luca (3 meciuri obținând locul 1 în fiecare meci), Stoica Denis (Moro), Ghiță Alexandra, Crăciun Alexandra, Zaharia David, Soare Luis, Stoica Alexandru, Neamțu Andrei, Alesu David, Alexută Rareș
Câștigătorii locului 2 au fost: Frasineanu Ezel, Iancu Sebastian, Constantin Mario, Opferman Cristian.
Performanțele acestor sportivi nu ar fi fost posibile fără sprijinul, susținerea și colaborarea atât al antrenorilor Florin Ghiță, Alin Panaite si Dumitru Emilia cât și al sponsorilor “ Supermarket La Cocos”, “Vasirom Internațional”, “Kalanoi Food”, “Lido Gîrbea”, “MRS”.