spot_img
- Publicitate -

Petrolul joacă vineri seară, în deplasare, cu U Cluj. Ce posturi TV transmit meciul

Data:

Petrolul reia seria duelurilor recente cu „șepcile roșii”, pe care le-a tot purtat, pe parcursul ultimelor sezoane, în lupta pentru promovarea din eșalonul secund. Acum, Petrolul și Universitatea Cluj se întâlnesc acolo unde îi este locul unei astfel de confruntări de tradiție, pe prima scenă a fotbalului românesc, iar vineri, de la ora 19.00, la Mediaș, elevii lui Nicolae Constantin vor încerca să obțină și primele puncte pe teren străin în această ediție a Superligii. Meciul va fi transmis de DIGI 1, ORANGE SPORT, PRIMA SPORT.

- Publicitate -

Comunicatul clubului Petrolul:

Tehnicianul „galben-albaștrilor” a prefațat confruntarea de la Mediaș, spunând că așteaptă un rezultat pozitiv de la elevii săi, chiar dacă vor avea de înfruntat una dintre echipele-revelație ale startului de sezon.

„Universitatea are un joc peste punctele pe care le-a adunat, până acum, în clasament! Este, după părerea mea, una dintre cele mai omogene formații din primul eșalon, pentru că nu a schimbat foarte mult în această vară, ci și-a adus încă din iarnă jucătorii pe care cei de acolo au considerat că se pot baza și în primul eșalon!”, a spus Nae Constantin.

„O echipă cu un joc agresiv, foarte bine organizată, care a arătat că merită să fie în Superliga. Îmi pare rău că nu se joacă la Cluj, pentru că alta ar fi fost, cu siguranță, atmosfera. Dar, aștept să facem un meci bun, să obținem un rezultat bun și sunt sigur că suntem capabili de asta”, a mai spus antrenorul petroliștilor.

Câte mașini sunt înregistrate la Ploiești. „N-avem parcări!”

Numărul autoturismelor înregistrate în Ploiești a crescut de la un an la altul. Din păcate, infrastructura rutieră nu s-a dezvoltat în același ritm. Lucru acesta...
- Publicitate -

Precaut dar, în egală măsură, încrezător este și Eugeniu Cebotaru, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul „lupilor”.

„Întâlnim un adversar pe care îl cunoaștem mult mai bine și, cu siguranță, va fi un meci interesant. Universitatea este o echipă ambițioasă, a avut un start bun de campionat, dar eu cred că am pregătit bine acest meci și mergem la Mediaș să facem o partidă bună și să ne întoarcem cu un rezultat favorabil. Important este să fim montați, concentrați, să facem perfect ceea ce am pregătit și, dacă se va întâmpla asta, atunci eu spun că va fi bine!”, a afirmat Cebotaru.

Petroliștii s-au antrenat în această dimineață la Ploiești, iar după prânz au plecat către Mediaș, în lotul lui Nicolae Constantin neexistând probleme de natură medicală.

- Publicitate -

Partida de vineri  va începe la ora 19.00 și va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Andrei Florin Chivulete (București) – Eugen Sebastian Gheorghe (Suceava) și Andrei Constantinescu (București). Arbitru VAR va fi Sorin Costreie (Buftea), iar AVAR a fost delegat Mihai Marius Marica (Bistrița). Rezervă va fi Iuliana Elena Demetrescu (Rm. Vâlcea), iar ca observatori au fost desemnați Marcel Savaniu (Satu Mare, pentru arbitraj) și Marcel Vasile (București, pentru organizare).

Înregistrarea integrală a conferinței de presă mai jos:

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cum se solicită urna mobilă la alegerile prezidențiale

Pentru a putea vota cu ajutorul urnei speciale mobile...

Mihaela Trifoi, noua campioană națională la șah rapid

Mihaela Trifoi, sportivă de înaltă performanță legitimată la Clubul...

Cum scapă Petrolul Ploiești de meciul de baraj

Înfrângerile consecutive din ultimele trei etape i-au adus pe...

Director provizoriu nou, la RASP Ploiești

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești va avea,...

Bătut în Ploiești pentru un apel la bun simț

Un bărbat a fost bătut luni pe strada Poștei...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Aș vrea să îl cred pe Simion, dar se opune vehement

Pe cine să mai crezi în ziua de azi?...

Mesajul unei „bezmetice” pentru președintele George Simion

Am citit cu interes mesajul dumneavoastră, domnule președinte George...

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Mihaela Trifoi, noua campioană națională la șah rapid

Mihaela Trifoi, sportivă de înaltă performanță legitimată la Clubul...

Cum scapă Petrolul Ploiești de meciul de baraj

Înfrângerile consecutive din ultimele trei etape i-au adus pe...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Handbalistele CSJ Prahova, promovare cu suflet în Liga Florilor

Ploieștiul are din nou motive de mândrie! Echipa feminină...
- Publicitate -

Vanessa Tolea şi Alexandru Petre, campioni naționali

Performanță notabilă obținută de sportivii secției de judo a...

Echipa de handbal a CSJ Prahova, spectacol pe teren

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Județean Prahova a...

Podium mondial, 100% din Ploiești, la Karate Fudokan

În perioada 8-11 mai 2025, în Polonia, la Pulawy,...

Reuniune de trap, sâmbătă, la Hipodromul Ploiești

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, sâmbătă, 10 mai 2025, începând cu...